Autoritatea Națională Fitosanitară informează că roșiile românești sunt sigure pentru consum

Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate dau dovadă de seriozitate şi cumpătare în ceea ce priveşte utilizarea optimă şi în condiţii de siguranţa a produselor de protecţie a plantelor.

Astfel, produsele de protecție a plantelor au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari ai Autorității Naționale Fitosanitare, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare.

Zilnic, la nivelul întregii țări, se prelevează probe pentru determinarea reziduurilor de pesticide din legume și fructe, până la această dată fiind transmise Laboratorului pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale București un număr de 325 probe de roșii de la producătorii agricoli sprijiniți prin Programul de tomate românești.

Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că nici un consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.

Astfel, producătorii au înțeles că produsele de protecţie a plantelor trebuie să fie folosite pentru a proteja culturile de atacul bolilor sau dăunătorilor și pentru distrugerea buruienilor pe parcursul perioadei de vegetaţie.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Autoritatea Națională Fitosanitară informează că roșiile românești sunt sigure pentru consum


 

Post Author: Redactia FNR

Redactia FNR
Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Anunță-mă dacă sunt
avatar
wpDiscuz