Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 31 - 40 din 248 REZULTATE
Locale Știri

România are statut de țară liberă de pestă porcină clasică

Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor a oficializat statutul de țară liberă de pestă porcină clasică pentru România. În cadrul lucrărilor celei de-a 85-a Sesiuni Generale a Adunării Mondiale a delegaților Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), România a fost admisă pe listă statelor libere de pestă porcină clasică. ANSVSA a supus analizei Comisiei Științifice a …

Locale Știri

Burse NETAJI SUBHAS pentru studii de doctorat, India

INDIAN COUNCIL FOR AGRICULTURAL RESEARCH (ICAR) anunta deschiderea perioadei de inscriere pentru obtinerea unei burse NETAJI SUBHAS pentru studii complete de doctorat in domeniul Agricultura sau conexe, incepand cu anul universitar 2017-2018.

Informatii suplimentare pot fi accesate pe pagina www.icar.org.in.


Sursa: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară

Link articol: Burse NETAJI SUBHAS pentru studii de doctorat, India


 

Locale Știri

MADR face controale în piețe

În această săptămână, echipe de control din cadrul MADR verifică respectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, în toate piețele agroalimentare din sectoarele Municipiului București.

Pentru desfășurarea optimă a acestei acțiuni de amploare, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru constituirea de echipe mixte de control alcătuite din inspectori de specialitate ai MADR și ofițeri de poliție economică și ordine publică, în scopul de a asigura depistarea, sancționarea și eliminarea tuturor activităților ilicite ce se manifestă în aceste zone de comercializare, în special, în domeniul fructelor și legumelor proaspete.

Obiectivele principale ale acestor acțiuni de control constau în:

  • Asigurarea unui procent minim de spații de vânzare distincte, în proporție de minimum 40% din totalul spațiilor de vânzare existente, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli autohtoni, persoane fizice deținătoare ale unui atestat de producător şi ale unui carnet de comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obținute din gospodăria/ferma proprie.
  • Etichetarea conformă a tuturor loturilor de legume și fructe expuse în piețe prin indicarea informațiilor cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obținerii produsului şi evident, a prețului de vânzare.
  • Existența unui atestat de producător eliberat în condițiile legii și a documentelor de proveniență, în cazul comercianților.

În urma controalelor efectuate s-a constatat faptul că foarte mari cantități de legume și fructe proaspete provenite din comerțul intracomunitar sau din import, tranzacționate “la negru” ajung a fi comercializate ca produse autohtone în depozite en-gros sau direct în piețele agroalimentare.

Foarte multe atestate de producător eliberate de primării ridică suspiciuni rezonabile asupra legalității modului de eliberare a acestora, urmând ca pentru toate aceste situații să se extindă verificările de specialitate la instituțiile care le-au eliberat, respectiv primării.

În prima zi de verificări, echipele de control ale MADR au aplicat 40 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.000 lei.

A fost angajată răspunderea contravențională în cazul a trei administratori de piețe agroalimentare, cărora li s-a aplicat fiecăruia amendă contravențională în valoare de 12.000 lei.

Acțiunile inițiate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor continua până la eradicarea fenomenului ilicit din piețele Municipiului București și instaurarea unui climat adecvat pentru ca fermierii români să-și poată comercializa produsele proprii, iar consumatorii să aibă garanția calității oferită de produsele autohtone.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: MADR face controale în piețe


 

Locale Știri

Alegerea în funcția de Președinte al AUF a rectorului USAMVB, prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu

În cadrul celei de-a 17-a Adunări Generale a AUF, care s-a desfășurat în Maroc, la Marrakech, în perioada 10-12 mai, rectorul USAMVB, Prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu a fost ales în funcția de președinte pentru o perioadă de 4 ani (2017-2021).

Este o mare onoare pentru mine să reprezint România în fruntea acestei prestigioase agenții, care reunește elita academică din țările francofone de pe tot globul. Voi milita pentru dezvoltarea cooperării interuniversitare, atragerea de resurse în folosul tinerilor studenți și cercetători, în special pentru cei din țările care au mai multă nevoie, în vederea asigurării de șanse și oportunități egale”, a firmat Prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu.

Acest eveniment reprezintă un succes ptr comunitatea academică a Universității, dar si ptr învățământul românesc din România fiind pentru prima dată de la înfiinţarea AUF, în 1961, când ţara noastră deţine preşedinţia agenţiei şi cu atât mai meritorie, dacă ţinem cont de faptul că universităţile româneşti reprezintă doar 3% din totalul membrilor AUF.


Post-ul Alegerea în funcția de Președinte al AUF a rectorului USAMVB, prof.univ.dr. Sorin Mihai Cîmpeanu apare prima dată în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

Sursa imagine: www.romaniacurata.ro


Locale Știri

Controale Autoritatea Națională Fitosanitară

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, a demarat ample acțiuni de verificare a obligațiilor legale pe care le au comercianții, utilizatorii și prestatorii de servicii cu produse de protecție a plantelor în conformitate cu legislația în vigoare.

Controalele sunt extinse la nivelul țării, atât în unități fitofarmaceutice, cât și în piețe, târguri, oboare și chiar la utilizatorii sau prestatorii de servicii cu produse de protecție a plantelor. Acestea au un rol preventiv și ne dorim ca disfuncționalitățile constatate de-a lungul timpului sa nu se mai regăsească, astfel încât verificările inspectorilor fitosanitari să aibă un rol preventiv și de îndreptare și doar, mai apoi de sancționare.

Agenții economici sau persoanele fizice care desfășoară sau doresc să desfășoare activități cu produse de protecție a plantelor, trebuie să respecte prevederile Ordonanței nr. 4 din ianuarie 1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor în agricultură și silvicultură, aprobată prin Legea nr.85 /1995, a Ordonanței Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecția plantelor, precum și pentru modificarea și abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar aprobată prin Legea nr.28/2009.

Inspectorii fitosanitari din cadrul Direcției Fitosanitare București au depistat în urma controalelor efectuate neconformități privind depozitarea produselor de protecție a plantelor și efectuarea de tratamente fitosanitare în condiții improprii, ceea ce adus la anularea Autorizației pentru utilizarea produselor de protecția plantelor precum și, anularea Autorizației pentru prestări servicii, conform art.33 din OG nr. 4/1995 modificat prin art. 7 din OG nr 41/2007.

De asemenea, au fost depistați operatori economici care comercializau produse de protecție a plantelor fără a deține certificat de înregistrare sau comercializau produse expirate, utilizatori care nu au returnat ambalajele și produse etichetate necorespunzător.
Pentru 12 neconformități s-au aplicat sancțiuni în valoare de 21.600 lei, conform prevederilor OG nr. 4/1995 și OG nr. 41/2007.

În baza protocolului încheiat intre Autoritatea Națională Fitosanitară și Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române, sunt constituie echipe de control pentru depistarea comercializării de produse de protecție a plantelor contrafăcute și/sau depozitate în locații neautorizate.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: COMUNICAT DE PRESĂ


 

Locale Știri

Ghiduri finale sM 6.2 si 6.4 PNDR – afaceri non-agricole in mediul rural!

Au fost publicate ghidurile finale pentru submasurile 6.2 si 6.4 finantate in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala, submasuri destinate investitiilor in afaceri nonagricole din mediul rural.

Lansarea sesiunii de depunere a proiectelor urmeaza a avea loc in: 3 mai 2017.

Care este finantarea maxima care se acorda unui proiect?

  • Submasura PNDR 6.2 – pana la 70.000 euro (100% nerambursabili)
  • Submasura PNDR 6.4 – pana la 90% finantare nerambursabila, maximum 200.000 euro.

Cine poate accesa finantarea?

  • Companiile sau orice persoana fizica care poate infiinta o firma in rural pana la data depunerii proiectului;

Ce activitati se pot realiza?

  • Activitati mestesugaresti, de productie, servicii, turism, alte activitati.

Ce se poate face cu banii?

  • Construirea sau modernizarea spatiului pentru desfasurarea activitatii;
  • Cumpararea de echipamente, utilaje sau orice alte dotari necesare afacerii;
  • Alte cheltuieli necesare proiectului;

Ghidurile finale pot fi consultate pe www.afir.ro

Post-ul Ghiduri finale sM 6.2 si 6.4 PNDR – afaceri non-agricole in mediul rural! apare prima dată în VAPRO.


 

Locale Știri

Conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia

Conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia

În data de 9 mai 2017, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia.

Scopul principal al vizitei a fost acela de a identifica punctele de interes reciproc în vederea unei abordări comune a Politicii Agricole Comune (PAC) la nivelul Uniunii Europene.

România și Cehia au o relaţie specială, de-a lungul timpului existând problematici susținute de ambele părți la nivelul Uniunii Europene cu privire la PAC, vânzarea terenurilor agricole, dezvoltarea fermelor familiale la nivel european, riscurile referitoare la boli şi dăunători pe care fermierii trebuie să le depăşească, volatilitatea pieţei, schimbările climatice, identificarea de soluţii pentru fermieri în contextul embargoului impus de Rusia, BREXIT etc.

În privinţa priorităţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost subliniată importanţa finalizării campaniei de depunere a cererilor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, depunerea proiectelor pentru investiţii în mediul rural prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, precum şi programele naţionale pregătite, pe de o parte pentru acoperirea necesarului pe piaţa internă şi, pe de altă parte, pentru recuperarea deficitului din balanţa comercială cu produse agroalimentare şi crearea de noi locuri de muncă.

Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are în vedere programe pentru adăugarea de valoare producţiei primare, să poată valorifica, de exemplu, cerealele sub formă de lapte sau carne.

De asemenea, se are în vedere dezvoltarea proiectelor în zona montană, dezvoltarea cercetării şi a transferului de informaţii, modalităţi pentru revigorarea satului românesc şi reîntinerirea acestuia, soluţii pentru asocierea fermierilor, accesul la finanţare al fermierilor prin programele naţionale şi fondurile europene destinate investiţiilor în mediul rural.

La rândul lor, reprezentanţii delegaţiei parlamentare din Cehia au afirmat că şi ţara lor exportă materie primă, fără valoare adăugată, în special cereale şi oleaginoase, îndeosebi către Germania, observând similarităţile cu România în această privinţă.

De asemenea, oaspeţii din Cehia au subliniat că împreună cu România trebuie să identifice ţelurile comune în vederea obţinerii independenţei şi securităţii alimentare și poziții comune referitoare la noua PAC. În acest sens, au precizat că producția internă acoperă 50% din necesarul de consum al cărnii de porc, respectiv 60% din necesarul de carne de pasăre.

Partea cehă a subliniat existența unui interes crescut pentru mediul rural, în acest sens au menționat activitatea deosebită și cu rezultate a Asociației pentru revigorarea satelor, alcătuită din primarii micilor orașe și comune care au rolul de a face satele atractive pentru tineri. Finanțarea asociației se face de către membrii ei prin diferite proiecte finanțate de la buget și fonduri comunitare.

La finalul întâlnirii s-a concluzionat că România și Cehia au o bună colaborare care, însă, poate fi lărgită pe noi teme de interes, inclusiv schimbul de expertiză.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia


 

Locale Știri

Ministrul Petre Daea a susţinut o videoconferinţă cu structurile din subordine

În data de 08.05.2017, la sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a avut loc o videoconferință în prezența ministrului Agriculturii Petre Daea, la care au participat alături de secretarul de stat Daniel Botănoiu, conducerea instituțiilor din subordine (direcțiile agricole județene, centre locale și județene ale APIA, direcțiile sanitar veterinare județene), reprezentanți ai ANSVSA, conducerea ANZ, precum și reprezentanții asociațiilor de crescători de ovine, bovine și caprine.

Tema abordată a fost Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată în anul 2017 derulată la nivelul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu scopul de a reaminti că termenul limită de depunere a Cererilor este data de 15 mai 2017.

S-a făcut un apel către potenţialii beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programarea la care au fost invitați să depună Cererea unică de plată, iar cei care nu au reușit să se prezinte la data programată să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA.

Reamintim că pentru a veni în sprijinul fermierilor, în weekend-ul 13 – 14 mai, sediile APIA județene/locale vor funcționa după programul de lucru normal.

Precizăm că, până la acest moment, au fost depuse un număr de 749.378 cereri pentru o suprafață de 5.843.433,68 hectare.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Ministrul Petre Daea a susţinut o videoconferinţă cu structurile din subordine


 

Locale Știri

Primele roșii românești au ajuns în piețe si hypermarketuri

Primele roșii românești au ajuns în piețe si hypermarketuri

Primii producători de roșii românești produse prin Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate au livrat deja marfa pe piețele din România și hypermarketuri.

Dintre aceștia, menționăm un număr de șase fermieri din localitatea Izbiceni, județul Olt care au scos deja la vânzare primele roșii autohtone în Piața din Pucheni, dar și în marile rețele comerciale. Un alt fermier provine din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța.

Este vorba despre Andrei Ianțoc, administrator al Societății Serra IVAS SRL. El este primul producător agricol care a depus dosarul pentru primirea sprijinului aferent pentru tomate cultivate în spaţii protejate. Andrei Ianțoc a cultivat tomate în seră pe o suprafață de 8.600 de metri pătrați, obținând o producție de 30 tone de roșii care au mers spre consumatorii din România.

Având în vedere numărul de beneficiari ai Programului, în perioada următoare tomatele produse în sere și solarii vor apărea din ce în ce mai mult pe piața internă, în piețe agroalimentare ori hypermarketuri.

Reamintim că producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă, punând la dispoziție mărfuri de calitate și proaspete.

Programul are în vedere să diminueze importurile de tomate, odată cu crearea de noi locuri de muncă, așa cum este prevăzut în Programul de Guvernare.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Primele roșii românești au ajuns în piețe si hypermarketuri


Photo by Beau B Photo by iamrenny

Locale Știri

Fructele și legumele din piețele din România sunt verificate de experții MADR

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va verifica începând cu perioada următoare toate pieţele agroalimentare şi en gross din Bucureşti şi din municipiile din toate judeţele, aceste acţiuni având un caracter permanent.

Acţiunea are loc în vederea întăririi ordinii şi disciplinei în toate pieţele agroalimentare din România şi, în principal, pentru informarea corectă a populaţiei cu privire la provenienţa şi calitatea legumelor şi fructelor în special. Obiectivele vizează:

indicarea corectă a provenienţei tuturor cantităţilor de legume şi fructe expuse la comercializare prin afişarea localităţii de producţie din România sau a ţării de provenienţă pentru produsele din import;

identificarea şi sancţionarea tuturor substituirilor de origine a tomatelor, castraveţilor, ardeilor, vinetelor, fructelor etc.

legalitatea deţinerii atestatelor de către comercianţi precum şi a modului de eliberare a acestora de către primării;

existenţa unui spaţiu delimitat şi marcat distinct, de minim 40% pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice în toate pieţele agroalimentare din România;

informarea corectă a tuturor consumatorilor privind originea şi caracteristicile produselor pe care le achiziţionează.

Astfel de verificări se desfăşoară permanent în baza unei tematici de control aprobată de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Menţionăm că, în cadrul unui control recent desfăşurat în Piaţa Obor din Bucureşti s-a constatat că există în continuare nereguli în activităţile de comercializare a produselor agroalimentare în special legume şi fructe, printre care amintim:

– produse expuse pe mese în vederea comercializării nu aveau în marea lor majoritate indicată corect originea la produsele autohtone sau din import;

– pe multe mese se comercializau ,,la grămadă’’ atât produse autohtone cât şi produse din import;

– producători agricoli autohtoni persoane fizice dispersaţi în mai multe zone din piaţă sau intercalaţi printre comercianţi;

– 135 de atestate eliberate cu încălcarea prevederilor Legii nr.145/2014 de către primăriile din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa, Argeş, Vrancea, Suceava şi Călăraşi.

Pentru cele 135 atestate emise fără respectarea Legii nr.145/2014 acţiunile se vor continua la primăriile din judeţele respective în vederea aplicării măsurilor ce se impun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale constând în amenzi, iar administraţia pieţei a primit avertisment scris şi termen de remediere a tuturor deficienţelor. Se va reveni cu control.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Fructele și legumele din piețele din România sunt verificate de experții MADR

Photo by alexfiles