Ceaiul – o scurta istorie

Legende și mituri

Tea photo

Chiar și astăzi se spune că ceaiul era băut pentru prima dată în urmă cu aproape 5.000 de ani. O legendă veche, ne spune că împăratul chinez Chen Nung, așezat să se odihnească la umbra unui arbore de ceai, obișnuit să bea paharul său de apă fiartă, după o briză ușoară au căzut câteva frunze de ceai în paharul aceaștuia. Slujitorul său credincios grăbit să ia paharul și să schimbe apa, dar împăratul la oprit: „ceea ce cerul ne trimite armonie va naște în noi.“ Și a băut din această băutură și imediat l-a cuprins un sentiment de bine, astfel că din acea zi a poruncit tuturor supușilor săi să consume băutura prețioasă pe care acum o numim ceai.

Se spune că Shennong, legendarul inventator al agriculturii și medicamentelor chinezești,  a testat pe el însuși proprietățile medicinale ale diverselor plante, cu scopul de a încerca să vindece diverse boli. într-o zi acesta a gustat din 72 de tipuri de plante, unele dintre acestea fiind și otrăvitoare. Fiind grav otrăvit, acesta s-a întins la umbra unui copac, moment în care vântul a început să sufle și o frunză cu o aromă puternică a căzut din copac. Shennong a ridicat-o și a mestecat-o. Spre surprinderea lui, această frunză a reprezentat un antidot bun și a reușit să se vindece. Aceasta era frunza de ceai, care a devenit ulterior familiară tuturor oamenilor. De atunci, Shennong a susținut părerea conform căreia ceaiul ar avea funcția de detoxifiere și o importantă valoare curativă și a prezentat ceaiul poporului chinez.

O altă legendă care explică originea ceaiului datează din timpul dinastiei Tang. Legenda atribuie răspândirea ceaiului unui călugăr budist care petrecuse zile şi nopţi în rugăciuni şi meditaţii, până când într-o noapte a încălcat jurământul. Când s-a trezit şi a fost cuprins de mustrări de conştiinţă, şi-a tăiat pleoapele din cauză că l-au trădat, iar după ce acestea au căzut pe pământ din ele a crescut un arbust de ceai. Din frunzele lui, călugărul a preparat băutura care îi conferea o voiciune uimitoare. Interesant de menţionat este faptul că în limba chineză atât cuvântul care înseamnă ”ceai”, cât şi ”voiciune, robusteţe” sunt redate prin aceeaşi hieroglifă.

Conform unei alte legende din primele secole dinainte de Hristos, ceaiul era considerat o băutură revigorantă, care alunga somnul, drept pentru care era pregătit exclusiv pentru ceremoniile nocturne. Tot legenda spune că aceste proprietăţi deosebite ale ceaiului au fost descoperite accidental de păstori. Aceştia au observat că animalele care mâncau frunzele unor asemenea arbuşti deveneau neobişnuit de vioaie.

Modalităţile de cultivare şi de producere a ceaiului au fost ţinute mult timp în secret. În secolul al XI-lea, pentru prima dată, seminţele de ceai au fost duse în Japonia.  Prima mențiune despre ceai în scrierile din Europa apare în Chai Catai (“Ceaiul Chinezesc ”), text ce îi aparține lui Giovannita Ramusioin și publicat în 1559 la Veneția. Se crede că primul european care a văzut ceaiul cu proprii ochi, în 1560, ar fi fost călugarul iezuit de origine portugheză Jasper de Cruz. Acesta a fost un misionar pe prima navă comercială care a ajuns din Portugalia în China. Ceaiul a fost adus în Europa de către olandezi în 1664, prin Compania Olandeză a Indiilor de Est.

Post Author: Redactia FNR

Redactia FNR
Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Anunță-mă dacă sunt
avatar
wpDiscuz