Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, şi secretarul de stat Alexandru POTOR s-au întâlnit în data de 1 februarie 2017 cu reprezentanţii formelor asociative din sectorul zootehnic (ovine, caprine, bovine) şi cel vegetal. Scopul principal al acestei întâlniri a fost acela de a analiza poziția preliminară a MADR cu privire la observațiile Comisiei Europene care vizează sprijinul cuplat.
În momentul de faţă, la nivelul MADR, se lucrează la fundamentarea cât mai solidă a menţinerii acestei forme de sprijin la nivelul pragurilor notificate în data de 1 august 2016.
În acest sens, secretarul de stat Alexandru Potor va participa în cursul lunii februarie la o întâlnire bilaterală tehnică, în care experţii români şi cei ai Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI) vor clarifica solicitările privitoare la sprijinul cuplat notificat de România în 2016, aferent perioadei 2017 – 2020.
În cadrul întâlnirii a fost agreată posibilitatea întocmirii unui Memorandum cu reprezentanţii crescătorilor de animale şi ai sectorului vegetal pentru susţinerea poziţiei comune de menţinere a sprijinului cuplat, urmând a fi transmis Comisiei Europene cu prilejul negocierilor din data de 8 februarie 2017.


Sursa: MADR-Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Consultări cu fermierii pe tema sprijinului cuplat în sectoarele zootehnic şi vegetal


 

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!