Evenimente de informare asupra oportunităților de finanțare prin PNDR 2014-2020

 

 

Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat în perioada 21-22 iunie 2017 la două evenimente de informare a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în județele Constanța și Tulcea.

Scopul întâlnirilor desfășurate la Tulcea, în sala de conferințe a Consiliului Județean, în 21 iunie 2017, respectiv la Constanța, în sala de ședințe a Primăriei Constanța, în 22 iunie 2017, a fost de a discuta cu beneficiarii finanțărilor din PNDR în vederea creșterii absorbției de fonduri europene și pentru a stimula investițiile din agricultură și dezvoltare rurală.

Obiectivul acestei campanii de informare este acela de a convinge cât mai mulți actori interesați de activități în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale să elaboreze și să depună proiecte în cadrul sesiunilor deschise în anul 2017 și, în același timp, să se realizeze un inventar al problemelor apărute în implementarea proiectelor, în vederea identificării de soluții.

„Acest tip de investiții pe care noi le vizăm trebuie să coroboreze intervenția autorităților pe partea de mediu, de sănătate publică, sanitar-veterinară, etc. În aceste condiții, am dorit să vedem unde poate interveni Ministerul Agriculturii și cum putem să așezăm la aceeași masă pe toți cei care sunt implicați în dezvoltarea proiectelor”, a declarat secretarul de stat Alexandru Potor.

Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală (RNDR) din cadrul Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală derulează începând cu luna iunie a.c. o campanie de informare a beneficiarilor – fermieri, UAT-uri prin reprezentanții legali, asociații, GAL-uri, etc. cu privire la posibilitățile de accesare a măsurilor din cadrul PNDR 2014-2020.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Evenimente de informare asupra oportunităților de finanțare prin PNDR 2014-2020


 

Post Author: Redactia FNR

Redactia FNR
Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Anunță-mă dacă sunt
avatar
wpDiscuz