Concurs_Gastropan_2013_Food_News_Romania_cuibusPeste 100 de concurenţi sunt înscrişi la concursurile care vor avea loc la GastroPan 2013! Dincolo de oferta variată de soluţii expuse, târgul GastroPan este apreciat şi pentru concursurile de specialitate pe care le găzduieşte, iar talentele descoperite în cadrul acestora au garanţia unei cariere profesionale de succes. Produsele prezentate în concurs devin vedete în vânzările brutăriilor, cofetăriilor şi restaurantelor.

La cele 9 categorii ale concursurilor GastroPan s-au înscris deja peste 100 de specialişti ai breslei – brutari, cofetari şi bucătari. Competiţiile au scopul de a promova aceste meserii dar şi de a impune noi tendinţe pe piaţa de profil, ajutând producătorii cu idei de diversificare a produselor oferite consumatorilor.

Cele mai râvnite premii vor fi trofeele Pâinea, Tortul şi Îngheţata Anului 2013, dar competiţiile vor fi la fel de strânse la secţiunile de Creaţie Artistică, unde concurenţii îşi vor pune la încercare creativitatea realizând piese artistice impresionante din aluat de panificaţie, ciocolată, zahăr sau marţipan.
Secţiunile, categoriile şi tematicile concursurilor GastroPan sunt disponibile pe gastropan.ro

Participarea la concursuri este gratuită, iar câştigătorii vor fi recompensaţi de către organizatorii concursurilor cu zeci de cupe, medalii şi diplome. Dacă furnizaţi soluţii pentru domeniul panificaţiei, cofetăriei şi alimentaţiei publice, puteţi susţine concursurile GastroPan prin sponsorizare. Detalii la telefon 0266-219.392 sau pe adresa info@gastropan.ro.

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Mihai BG

Administrator site, Editor

Sunt absolvent al Facultății de Litere, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca cu specializarea: Limbă şi literatură Rusă-Engleză.