Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 1 - 1 din 1 REZULTATE
Consultanță Locale Știri

Cluj Business Days 2014

348x290-4Sub un nou concept de design şi de brand, Business Days anunţă organizarea celei de-a 15-a ediţii, care va avea loc la Cluj, în perioada 9-10 Iulie, în incinta Grand Hotel Italia. Evenimentul va avea, că de obicei, un program complex de acţiuni, ce va include câteva premiere importante pentru mediul antreprenorial, dintre care pasul esenţial este internaţionalizarea evenimentului.

“Proiectele Business Days intră într-o nouă etapă. Ne pregătim pentru trecerea la faza de dezvoltare internaţională. Credem că în cei patru ani şi jumătate am crescut, ne-am dezvoltat, ne-am maturizat şi am reuşit să înţelegem foarte bine mediul de business din ţara noastră”, declară Laszlo Pacso, fondator şi coordonator proiecte Business Days. “Anul acesta am început să dezvoltăm relaţiile cu ambasadele, consulatele şi camerele de comerţ bilaterale, pentru a încuraja atragerea de investitori şi pentru a dezvolta schimburile economice cu ţara noastră. Primele proiecte implementate pe platforma Business Days, în cadrul evenimentelor Business Days, sunt serile de business networking internaţionale, create în special pentru a facilita interacţiunea între companiile interesate de a genera afaceri în România şi oameni de afaceri din ţara noastră. Primele astfel de seri vor fi organizate în cadrul Cluj Business Days, cu sprijinul Consulatului Ungariei, Ambasadei Austriei, Consulatului Olandei, Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, Clubului de afaceri German şi alte organizaţii bilaterale de oameni de afaceri prezente în ţara noastră”, mai spune Laszo Pacso.

Odată cu această nouă etapă, s-a simţit nevoia unui brand nou, care să comunice în mod simplu şi puternic ceea ce este Business Days: o platforma unică în mediul de afaceri din ţară noastră, din care nu-ţi permiţi să nu faci parte într-un fel sau altul atunci când eşti un om de afaceri şi îţi pasă de viitorul organizaţiei din care faci parte sau de viitorul economic al României. Business Days s-a dezvoltat de la un simplu proiect la un fenomen care atrage cât mai mulţi simpatizanţi care aleg să se implice şi

vor să ajute sincer şi dezinteresat susţinerea creării de noi afaceri şi stimularea spiritului antreprenorial în orice pătură socială, pentru că au înţeles că aceasta este singura cale prin care putem asigura o creştere economică durabilă şi sustenabilă pe termen lung a ţării noastre.

Cluj Business Days vine în sprijinul dezvoltării afacerilor printr-un mix complex de activităţi:
* Temele debatute în cadrul conferinţelor şi workshop-urilor – în urma cercetărilor de piaţă şi a interviurilor purtate cu oameni de afaceri din regiunea în care se va desfăşura evenimentul, a rezultat că principalele preocupări ale acestora sunt concentrate pe noi modalităţi de a creşte vânzările, de a îmbunătăţi relaţia cu clienţii existenţi, pe managementul şi coordonarea mai eficientă a echipelor, atragerea talentelor şi mai ales menţinerea celor foarte buni în echipă, pe găsirea surselor accesibile de finanţare, gestionarea eficientă a resurselor financiare, pe creşterea productivităţii, pe capacitatea de a folosi tehnologia pentru optimizarea şi creşterea afacerilor, de a înţelege legile care guvernează afacerile, de a gestiona riscurile, de a dezvoltă abilităţile de comunicare şi de inter-relaţionare, de a înţelege principiile corecte de branding şi poziţionare. Toate aceste teme se vor regăsi în temele manifestărilor din cadrul ediţiei 15 Business Days.
* Facilităţi şi programe de accelerare pentru startup-uri prin mentoring, creşterea afacerii, vânzare şi marketing de produs.
* Sesiuni de business networking prin aplicaţia meet me, întâlniri şi recepţii internaţionale, la care vor participa comunităţile olandeze, austriece, nemţeşti, ungureşti, franceze dar şi alte comunităţi interesate să dezvolte afaceri în zonă;
* Workshop-uri speciale: „Leadership şi muzică” (susţinut de Maestrul Giorgio Fabbri) şi „Marketing and sales în the global context” (susţinut de Paul J.R. Renaud, Professor Maastricht School).

În plus, în cadrul evenimentului, va fi lansat Acceleratorul de vânzări, un proiect ce are rolul de a-i ajuta pe tinerii talentaţi în arta vânzărilor să îşi dezvolte abilităţile.

În primele două săptămâni de campanie, respectiv până pe data de 23 iunie 2014, ora 24.00, este în vigoare oferta de tip early-bird, prin care oricine poate participa la eveniment cu o reducere din start de 15% la orice tip de acces.
Costurile tichetelor de acces precum şi formularul de înscriere se găsesc pe pagina dedicată http://businessdays.ro/Evenimente/Cluj-2014/Înscriere. Tipurile de acces de tipul BASIC şi PREMIUM sunt MULTIPASS şi permit accesul la eveniment cu

acelaşi badge pentru mai multe persoane, nu în acelaşi timp. Studenţii beneficiază de 50% reducere pe baza carnetului de student, însă pentru ei există un număr limitat de locuri.

Printre speakerii invitaţi ai acestei ediţii se numără personalităţi care au un cuvânt de spus în lumea afacerilor, precum Wouter Reijers, Giorgio Fabbri, Orlando Szasz, Paul J.R. Renaud, Marius Ghenea, Felix Pătrăşcanu, Dragoş Anastasiu, Cristian Nacu, Sergiu Neguţ, Florentin Banu, Dan Berteanu, Amalia Sterescu, Dragoş Bucurenci, Adrian Cioroianu, Voicu Oprean, Dan Pitic, Simona Baciu şi mulţi alţii.

Cluj Business Days este organizat cu sprijinul partenerilor săi: Raiffeisen Leasing, EY, Baker Tilly, Fan Courier, AON, Unicredit Ţiriac Bank, Intel, DPD, BrandFusion, Arobs, Genoveva Hossu, Vitrina, Toyota, Autonom Rent-a-Car, HostWay, MMC, TUI Travel Center, Peroni Italy, Impress, Aqua Carpatica, Timişoara Toastmasters, Dallmayr Kaffee, Casa de Vinuri Cotnari, BittNet, DaedalusMillwardBrown, Universul Juridic, Fotograful oficial: Business Channel, Soft Expert, Buticul de Inspiraţie by Dana Tudor s.a.