Petre DAEA, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, i-a primit miercuri, 29 martie 2017, pe reprezentanţii Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO). Astfel, ministrul Daea s-a întâlnit cu top managementul mai multor companii cu activitate în domeniul agricol, alimentar și industrial pentru a identifica noi posibilităţi de colaborare în domeniul realizării investiţiilor străine în România.
Între aspectele discutate cu reprezentanţii companiilor s-au numărat identificarea de posibilităţi pentru fermierii români în ce priveşte creşterea suprafeţelor cultivate cu plante pentru producţia de biocombustibili (plante oleaginoase), îmbunătăţirea căilor navigabile privind transportul cerealelor pe Dunăre şi Marea Neagră, la costuri convenabile, optimizarea logisticii şi deschiderea de noi pieţe pentru export.
De asemenea, un alt subiect abordat a vizat Programul National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România, întrucât una dintre priorităţile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vizează reabilitarea a circa 1,8 milioane de hectare în următorii patru ani pentru infrastructura principală de irigaţii. În acest context, ministrul Daea a explicat că şi infrastructura secundară va beneficia de modernizare, întrucât vor fi alocate fonduri europene din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prin submăsurile dedicate în acest sens.
În cadrul discuţiilor cu reprezentanţii companiilor, ministrul Petre Daea a prezentat cele două programe de susţinere ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cel pentru tomate cultivate în spaţii protejate şi cel pentru producătorii de carne de porc.
Cu privire la programul destinat crescătorilor de porcine, ministrul a detaliat că, prin creşterea efectivelor de porci, un obiectiv prioritar pentru MADR, se realizează şi o eficientizare la nivelul pieţei locale, România aflându-se pe locul I în Europa, ca suprafaţa cultivată cu porumb, element de bază în hrana suinelor. Astfel, se creează valoare adăugată a produselor şi ţara noastră ar putea exporta carne de porc către noi pieţe, pentru a căror deschidere se lucrează în prezent. De altfel, ministrul a subliniat că se urmăreşte creşterea efectivelor de porcine şi a productivităţii acestora.
Un alt subiect de interes pentru reprezentanţii companiilor americane l-a constituit construcţia de depozite frigorifice regionale pentru colectarea de fructe şi legume de la fermierii români, în vederea deservirii hypermarketurilor din România. Cu privire la acest aspect, ministrul a punctat că astfel de centre de colectare sunt foarte necesare în România, salutând această iniţiativă.
Reprezentanţii companiilor americane şi-au exprimat satisfacţia pentru proiectele de investiţii pe care le desfăşoară în România, precum şi interesul de a contribui, în continuare, la îmbunătăţirea schimburilor comerciale româno-americane.
La finalul întâlnirilor, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, i-a asigurat pe reprezentanţii companiilor americane de toată deschiderea şi disponibilitatea pentru colaborare şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.