Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 11 - 20 din 82 REZULTATE
Locale Știri

Legea care permite fermierilor să aibă acces la apă gratuit îşi produce efectele

 

 

Legea care permite fermierilor să aibă acces la apă gratuit îşi produce efectele

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, s-a deplasat joi, 22 iunie a.c., la amenajarea de irigații Pietroiu-Ștefan cel Mare, din județul Ialomița.

Scopul principal al acestei deplasări a fost de a vedea dacă există fermieri care folosesc motopompele pentru a trage apa direct din canalul de aducţiune, o dată cu apariţia Legii 133/2017, care a intrat în vigoare pe 12 iunie 2017, şi potrivit căreia, fermierii primesc apă gratuit pentru irigarea culturilor.

„Am constatat că instalarea motopompelor este în curs de amenajare, având în vedere termenul scurt de la intrarea în vigoare a Legii, iar un fermier deja îşi instalase echipamentul pentru a prelua apa din canal. În sistemul de irigaţii Pietroiu-Ștefan cel Mare lungimea canalelor umplute cu apă este de 50 km din totalul lungimii canalelor existente de 96 km. Dacă vor exista solicitări, se vor umple cu apă şi restul canalelor disponibile”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Petre Daea a vizitat staţia de pompare Pietroiu, care conţine nouă agregate de pompare şi a cărei reabilitare este prevăzută în Programul Naţional de Irigaţii, urmând ca lucrările de reabilitare să demareze la începutul anului 2018. Staţia de pompare este în funcţiune şi există solicitări din partea beneficiarilor pentru irigarea unei suprafeţe de 10.500 hectare, până la această dată fiind irigate 4.300 hectare.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recomandă fermierilor să folosească toate metodele de preluare a apei din canalele de irigat, pentru a asigura dezvoltarea optimă a culturilor în această perioadă.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Legea care permite fermierilor să aibă acces la apă gratuit îşi produce efectele


 

Locale Știri

Cazare gratuită pentru candidații la admitere

USAMV Bucuresti ofera cazare gratuita in Campusul Agronomie Herastrau tuturor candidatilor la programele de studii de licenta si masterat care au resedinta la mai mult de 50 km de Bucuresti in perioada desfasurarii concursului de admitere dupa cum urmeaza:
programe de studii universitare de licenta (cu exceptia programului de Medicina Vaterinara): 24-27.07.2017
*Pentru programul de Medicina Veterinara: 17-23.07.2017
programe de studii universitare de masterat: 25-28. 07. 2017


Sursa: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
Link articol: Cazare gratuită pentru candidații la admitere

Photo by jonsson


 

Locale Știri

Crescătorii de ovine vor beneficia de sprijin financiar. Proiectul se află în dezbatere publică!

Recent a fost publicat spre dezbatere publică un proiect de Hotărâre pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”.

Statul îşi propune astfel să vină în ajutorul crescătorilor de ovine prin susţinere financiară potrivit ştirilor juridice.

Cui i se adresează această Schemă?

Schema de ajutor de minimis se acordă crescătorilor de animale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii ovinelor.

Scheme se aplică întreprinderilor/întreprinderilor unice respectiv:
a) crescătorilor de ovine, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis;
b) crescătorilor de ovine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
c) crescătorilor de ovine, persoane juridice.

Care sunt condiţiile de eligibilitate?

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii, beneficiarii care solicită ajutoare de minimis conform prevederilor prezentei hotărâri, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor, astfel cum e prevăzut în Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
b) să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Care este valoarea ajutorului?

Potrivit noutăţilor legislative, valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis este de 1leu/kg. lână.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Ce documente trebuie depuse pentru acordarea ajutorului?

Beneficiarul va depune următoarele documente:
a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a B.I./C.I. al/a împuternicitului persoană fizică, după caz;
c) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
d) declarație pe propria răspundere;
e) document care atestă că exploatațiile de ovine sunt identificate şi înregistrate în RNE până la data depunerii cererii de înscriere în Program, eliberat de operatorul Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor – SNIIA.

Reamintim că acest Program nu este funcţional încă, se află în dezbatere publică iar după ce va fi publicat în Monitorul Oficial puteţi să vă pregătiţi actele pentru a aplica.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: Crescătorii de ovine vor beneficia de sprijin financiar. Proiectul se află în dezbatere publică!


 

Consultanță Legislație

Legea privind etichetarea laptelui va fi din nou dezbătută în Parlament!

După două scrisori oficiale prin care Comisia Europeană şi-a exprimat dezacordul asupra anumitor prevederi din legea privind etichetarea laptelui și produselor lactate, adoptată anul trecut, parlamentarii vor supune din nou la vot un proiect de act normativ de modificarea a acestei legi care nu s-a aplicat niciodată.

Modificarea Legii privind etichetarea laptelui și a produselor lactate (Legea 88/2016) a fost propusă la presiunea fermierilor români dorinici să limiteze importurile și să obțină prețuri mai bune de la procesatori intră din nou în actualitatea parlamentară.

Menționăm că Legea nu poate intra în vigoare până nu are acordul Comisiei Europene, iar Guvernul, în punctul său de vedere adresat Parlamentului susține că din mesajul Comisiei “se înțelege că este foarte puțin probabil ca reprezentanții Comisiei Europene să emită o decizie având în vedere încălcarea procedurii de notificare, aspect ce ridică probleme majore pentru intrarea în vigoare a Legii 88/2016.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: Legea privind etichetarea laptelui va fi din nou dezbătută în Parlament!


 

Photo by JeepersMedia

Locale Știri

Preşedintele a promulgat legea prin care se modifică sancţiunile şi contravenţiile silvice

 

 

Preşedintele a promulgat legea prin care se modifică sancţiunile şi contravenţiile silvice. Astfel, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Legea prevede că reprezintă contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care este amplasată aceasta. Contractele sunt nule de drept.

Contravenţie silvică se consideră şi “recoltarea prin lucrări de conservare la nivelul de subunitate de gospodărire a unui volum mai mare decât volumul prevăzut pentru lucrări de conservare pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, fără existenţa unei aprobări legale în acest sens, şi se sancţionează după cum urmează: cu avertisment, dacă depăşirea reprezintă până la 3% din volumul prevăzut şi cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depăşirea reprezintă 3,1% – 10% din volumul prevăzut”.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: Preşedintele a promulgat legea prin care se modifică sancţiunile şi contravenţiile silvice


 

Locale Știri

Fermierii care deţin livezi pot solicita până la data de 31 iulie ajutorul financiar nerambursabil

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte, începând din data de 3 mai, proiecte pentru înfiinţarea sau dezvoltarea plantaţiilor pomicole, în cadrul unei sesiuni cu un buget de aproape o sută de milioane de euro.

Ajutorul financiar nerambursabil acordat este de 90% din valoarea eligibilă a investiţiei, fermierii putând aduce, în anumite condiţii, o contribuţie în natură în cadrul proiectului.

Fermierii care deţin livezi, dar şi cei care doresc înfiinţarea unor exploataţii pomicole pot solicita, până la data de 31 iulie 2017, un ajutor financiar nerambursabil de până la 1.050.000 euro, prin intermediul submăsurii 4.1.A din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR 4.1.A).

Prin intermediul acestei submăsuri, fermierii, dar şi alte categorii de antreprenori, pot dezvolta sau înfiinţa livezi din numeroase specii pomicole precum: măr, păr, cireş, cais, piersic şi nectarin, nuc, alun, castan etc.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: Fermierii care deţin livezi pot solicita până la data de 31 iulie ajutorul financiar nerambursabil


 

Locale Știri

S-a majorat suprafaţa de teren pe care fermierii o pot achiziţiona cu credite garantate de stat!

 

 

Deputaţii au revenit asupra deciziei de a limita la 250 de hectare suprafaţa de teren pe care fermierii o pot achiziţiona cu credite garantate de stat. Au urcat limita la 750 de hectare. Înainte, plafonul era de 1.000 de hectare. Însă acum garanţia statului este de 80% din valoarea creditului luat pentru achiziţia terenului, faţă de doar 50%, cât era înainte.

Camera Deputaţilor a adoptat în data de 13 iunie, un proiect de Lege (de aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2017) iniţiat de Ministerul Agriculturii privind stimularea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor. Este vorba despre o iniţiativă prin care fermierii care doresc să achiziţioneze teren arabil cu bani de la bancă beneficiază de condiţii mai bune de creditare, prin creşterea procentului de garantare oferită de stat de la 50% la 80% şi prin reducerea comisionului de garantare de la 3,8% la 2%.

De asemenea, proiectul prevede modificarea eliminarea definiţiei de fermă de familie şi lărgirea accesului la măsurile menţionate anterior şi pentru alte categorii de beneficiari. Mai exact, prin modificarea definiţiei, vor putea beneficia de garanţii guvernamentale persoanele fizice şi juridice care deţin în folosință sau proprietate, în condiţiile legii, o exploataţie agricolă, sau de acvcultură, conform declaraţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), respectiv Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultură.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: S-a majorat suprafaţa de teren pe care fermierii o pot achiziţiona cu credite garantate de stat!


 

Locale Știri

Punct de vedere referitor la Legea risipei alimentare

Reluarea în mass media a subiectului legii privind diminuarea risipei alimentare şi obligația de a asigura corecta informare a opiniei publice impun Ministerului Agriculturii revenirea cu argumente și precizări pe acest subiect, care să demonstreze odată-n plus o evidenţă.

Legea în actuala formă este inaplicabilă! Face mai mult rău decât bine!
Această concluzie s-a desprins în urma dezbaterilor cu reprezentanții sectorului agroalimentar și întâlnirilor de lucru cu specialiștii din domeniu, în procesul de elaborare a normelor metodologice la LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 2016 privind diminuarea risipei alimentare.

[nextpage title=”Exemple”]

Art. 1 din Legea nr. 217/2016, așa cum este formulat, face doar referire generală la toți operatorii din sectorul agroalimentar, prin urmare, nu asigură precizie şi claritate, în condiţiile în care în domeniu există operatori diverși care nu au un specific comun și se caracterizează prin diferențe consistente privind nivelul de producere a risipei.

Art. 2. din Legea nr. 217/2016. Prin exprimarea folosită la litera c, „aflate aproape de expirarea datei-limită de consum” , se creează o situație dificil de gestionat, deoarece produsele agroalimentare sunt foarte variate ca termen de valabilitate. Există produse cu termen de valabilitate extrem de scurt şi, în acest caz, aplicarea legii făcea imposibilă comercializarea respectivelor produse. Consecinţa ar fi fost eliminarea din piață a produsului proaspăt, cu efecte negative majore, preponderent asupra producătorilor români.

Art. 3. din Legea nr. 217/2016. Aliniatele 3 și 4 din art. 3 prevăd posibilitatea cumpărării produselor agroalimentare de către asociații și fundații, respectiv întreprinderi sociale, la 3% din preț și revânzarea acestora la un preț de 8 mai mare. Această transformare a ONG-urilor în agenți comerciali pune bazele unui flux de comercializare paralel, greu de gestionat din punct de vedere sanitar veterinar și fiscal și care poate pune în pericol sănătatea consumatorilor, aceștia fiind expuși datorită atracției preturilor mai reduse. Prin prevederile acestui articol și aplicarea lui se poate produce dezordine în tot lanțul alimentar, fiind afectați toți: producători, comercianți și consumatori.

Art. 4. din Legea nr. 217/2016. Lipsa unei prevederi exprese a unei instituții de control și sancționare a celor care nu respectă legea.

Analizând în ansamblu Legea nr. 217 din 17 noiembrie 2016 privind diminuarea risipei alimentare s-a constatat că mecanismele propuse nu pot fi puse în practică și nu poate fi completat dispozitivul legislativ.

Prin urmare concluzia a fost că legea nu este clară, precisă și previzibilă, așa cum ar trebui să fie un act normativ pentru a putea fi aplicat și care să ducă la realizarea obiectivelor avute în vedere.

În consecinţă singura decizie normală şi rezonabilă, asumată fără rezerve de Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost prorogarea normelor de aplicare până la sfârşitul anului, perioadă în care un grup de lucru instituţional, deja desemnat, are misiunea să identifice modalităţile prin care scopul legii să fie îndeplinit şi să redacteze un proiect de act normativ care să fie realmente aplicabil, atât juridic cât și tehnic.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Punct de vedere referitor la Legea risipei alimentare

Photo by USDAgov


 

 

Locale Știri

Paza şi protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate nu va mai fi asigurată de Romsilva!

Guvernul a aprobat un proiect de Lege care abrogă unele dispoziții legale care stabileau obligația asigurării de către Regia Națională a Pădurilor –Romsilva a pazei și protecției vegetației forestiere de pe terenurile retrocedate, pentru o perioada de până la 180 zile de la punerea în posesie a proprietarilor. Costurile erau suportate de la bugetul de stat.

În această materie, Codul silvic stabilește obligația de administrare sau de realizare a serviciilor silvice în sarcina proprietarului chiar de la momentul punerii în posesie.

Pentru a asigura o sistematizare a legislației și pentru a evita incertitudinile pentru subiectele de drept vizate de prevederile legale, care instituie obligații în mai multe acte normative referitoare la serviciile de pază a terenurilor forestiere, se impune abrogarea prevederilor art.35 din Legea nr.1/2000.


Acest articol Paza şi protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate nu va mai fi asigurată de Romsilva! a fost publicat prima data pe Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic.


 

Locale Știri

Seminar dedicat Directorilor de HR – fonduri europene pentru training si coaching

Va invitam la evenimentul organizat de CCIFER, in parteneriat cu NRCC, care va avea loc in data de 4 iulie 2017, in intervalul orar 9:30-11:00, la sediul CCIFER (Calea Floreasca, nr. 240, etaj 3, Bucuresti).
 
Evenimentul este dedicat discutiilor pe baza liniilor de finantare POCU anuntate recent: „Romania profesionala – Resurse umane competitive” si „Romania profesionala – Intreprinderi competitive” si va fi moderat de: Vladimir Rovintescu – Director General (Directia Generala Programe Europene Capital Uman) si Irina Zugravu (Managing Partner VAPRO Romania).
 
Vom discuta pe larg despre aceste apeluri de proiecte iar participantii vor primi raspunsuri direct de la autoritatile implicate in gestionarea acestor programe, precum si sfaturi practice legate de realizarea aplicatiei, de eligibilitate, buget si implementare.
 
La finalul evenimentului, sunt prevazute si intalniri B2B de 15 minute intre participanti si consultantii Vapro Romania.
 
Pentru mai multe informatii despre cele doua linii de finantare puteti accesa link-ul: https://www.vapro.ro/romania-profesionala-ghiduri-consultative/
 
Accesul la reuniune se face numai pe baza de inscriere si confirmare.
Pentru mai multe detalii privind conditiile de participare, agenda evenimentului si pentru inscriere, va rugam sa accesati link-ul.


Post-ul Seminar dedicat Directorilor de HR – fonduri europene pentru training si coaching apare prima dată în VAPRO.