Camera de Comerț, Industrie și Agricultură în calitate de unic partener oficial în România al Programului Climate KIC invită tinerii să aplice cu idei inovatoare pentru un loc în marea finală a competiției de idei ClimateLaunchPad, care va avea loc în Cipru, în luna octombrie 2017. Finaliştii vor fi recompensaţi cu premii: 10.000 euro locul …
2017
Tratamentele foliare ale culturilor agricole
În combaterea agenților de dăunare din culturile agricole o importanță deosebită o are în primul rând evaluarea stării fitosanitare a culturilor. În baza evaluării făcute, corelată cu condițiile climatice existente, faza fenologică a plantelor și biologia agenților de dăunare identificați, se stabilește schema de tratament si momentul aplicării, informează Autoritatea Națională Fitosanitară.
Tratamentele foliare ale culturilor agricole au un rol însemnat în dezvoltarea plantelor, deoarece contaminarea acestora determină încetinirea proceselor metabolice ale plantei și în cele din urma scăderea cantitativa și calitativa a producției.
Se recomandă efectuarea de tratamente preventive in scopul reducerii surselor de infecție și pentru evitarea pierderilor economice.
În pomicultură la speciile semințoase (măr, păr, etc.) la această dată se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea: foculului bacterian (Erwinia amylovora), rapanului (Venturia inaequalis), fainarii (Podosphaera leucotricha), moniliozei (Monilinia fructigena), gargaritei florilor de măr (Anthonomus pomorum) , iar pentru speciile samburoase (prun, cires, visin, cais, piersic, nectarin, etc.) se recomanda tratament pentru combaterea: moniliozei (Monilinia laxa), deformarii frunzelor (Taphrina deformans), etc.
Fluctuațiile de temperatură, umiditatea relativă a aerului, roua, densitatea mărită a plantelor/m2, fertilizarea excesivă cu azot, cultivarea de soiuri sensibile sunt factori care favorizează apariția bolilor foliare în culturile de cereale păioase.
Astfel, la cerealele păioase (grâu, orz, etc.) recomandăm tratamente fitosanitare pentru combaterea fuzariozei, fainarii, septoriozei, ruginilor si dăunătorilor (afide, ploșnița cerealelor-adulți hibernanți).
La rapiță se vor efectua tratamente pentru combaterea urmatorilor dăunători: gândacul lucios (Meligethes aeneus), gărgărița tulpinilor (Ceuthorhynchus napi), etc.
IMPORTANT
Culturile înființate cu semințe tratate cu neonicotinoide sunt intens monitorizate, luându-se toate măsurile pentru eliminarea oricăror riscuri care să afecteze familiile de albine și mediul înconjurător.
Sămânța tratată se va utiliza numai în zonele și pe suprafețele cu infestare foarte puternică a dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp. Phyllotreta spp. şi Phylloides spp;
Parcelele însămânțate cu sămânță tratată vor fi marcate cu plăcuțe de avertizare.
Însămânțarea se va efectua cu semănători dotate cu echipamente care să asigure reducerea riscului (deflectoare), respectând buna practică agricolă.
După însămânțare, în momentul controlului, nu trebuie să se depisteze sămânță tratată neincorporată în sol.
Pentru efectuarea tratamentelor se vor utiliza numai produse de protecție a plantelor omologate în România, pentru cultura, agentul de dăunare si doza pentru care au fost omologate. Toate produsele omologate se găsesc în baza de date PEST-EXPERT, care poate fi accesata pe link-ul: www.madr.ro, Secțiunea Fitosanitar
ACCESAREA PROGRAMULUI PESTEXPERT
Pașii de urmat: – Fitosanitar: http://www.madr.ro/ro/fitosanitar.html
– Adrese web (josul paginii): https://aloe.anfdf.ro/
– “Continue to this website (not recommended).”
Se completează căsuțele:
utilizator:„guest”
parola:„guest”
Căutare
Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare județene emit buletine de prognoză și avertizare care conțin recomandări privind efectuarea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor din culturile agricole.
Aceste buletine sunt difuzate către instituțiile locale și fermieri, iar informațiile conținute de acestea pot fi solicitate de către toate persoanele interesate.
Înainte de începerea aplicării tratamentelor vă recomandăm să verificați dacă produsele care vor fi folosite sunt de calitate și provin din ambalaje care au indicații clare privind conținutul și natura produselor de protecție a plantelor.
Se va citi cu atenție eticheta produsului utilizat.
Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: COMUNICAT DE PRESĂ
Crescătorii de bovine vor primi sprijin financiar!
Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în …
CURS LUCRATOR IN CULTURA PLANTELOR
UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA DIN BUCURESTI
B-dul Marasti, Nr. 59, , sectorul 1, Bucuresti vă oferă un curs acreditat ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări)
Incepand cu data de 12.04.2017 vom desfasura urmatorul program de formare profesionala:
CURS LUCRATOR IN CULTURA PLANTELOR – Cod COR: 6111.1.1
Durată: 360 de ore.
Studii minime pentru participare: învățământ general obligatoriu (10 clase).
Competenţele dobândite după parcurgerea cursului
1. Comunicare şi numeraţie
2. Utilizarea calculatorului şi prelucrarea informaţiei
3. Comunicarea în limba modernă
4. Dezvoltare personală în scopul obţinerii performanţei
5. Igiena şi securitatea muncii
6. Lucrul în echipă
7. Organizarea locului de muncă
8. Pregătire pentru integrarea la locul de muncă
9. Tranziţia de la şcoală la locul de muncă
10. Rezolvarea de probleme
11. Satisfacerea cerinţelor clienţilor
12. Factorii climatici şi edafici
13. Pregătirea solului şi înfiinţarea culturilor
14. Intreţinerea şi recoltarea culturilor
15. Depozitarea şi valorificarea producţiei vegetale
16. Hrănirea animalelor
17. Ingrijirea şi întreţinerea animalelor
18. Recunoaşterea agregatelor şi instalaţiilor folosite în agricultură
19. Intreprinderea şi mediul extern
20. Elemente de ecologie
21. Ingrijirea şi recoltarea culturilor de câmp
22. Infiinţarea, îngrijirea şi recoltarea culturilor legumicole
23. Infiinţarea, îngrijirea şi recoltarea culturilor floricole
24. Ingrijirea speciilor pomicole şi recoltarea fructelor
25. Ingrijirea viţei de vie şi recoltarea strugurilor
În urma promovării examenului se emite certificat de absolvire/calificare, sub siglele Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Educației și Cercetării Științifice însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele profesionale dobândite în urma evaluării efectuate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Acte necesare pentru înscriere:
• Carte de identitate;
• Diplomă învățământ general obligatoriu (10 clase);
• Certificat de naștere;
• Certificat de căsătorie/decizie de divorț (dacă este cazul).
Înscrierile se fac până la data de 11 Aprilie 2017 la telefon: 0728266992.
Sursa: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
Link articol: CURS LUCRATOR IN CULTURA PLANTELOR
16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare în valoare de 37,5 milioane de euro
Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a aprobat, în data de 22 martie 2017, contractele de finanțare nerambursabila cu fonduri din Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, pentru un număr de 16 Grupuri de Acțiune Locala pentru Pescuit (FLAG), în valoare de 37,5 milioane euro.
Fondurile nerambursabile aprobate vor fi folosite pentru implementarea de proiecte în cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală realizate de FLAG-uri.
Obiectivele proiectelor ce se vor finanța vor viza în principal crearea de locuri de muncă, atragerea tinerilor, promovarea inovării în sectorul pescăresc, dezvoltarea turismului, promovarea tradițiilor și a patrimoniului cultural, inclusiv dezvoltarea acvaculturii durabile.
Mecanismul de implementare al Strategiilor de Dezvoltare Locală constă în depunerea proiectelor de către actorii locali interesați și selectarea acestora la nivelul FLAG-urilor, urmând ca semnarea și efectuarea plăților aferente proiectelor selectate să fie asigurată prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generala pentru Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM.
Grupurile de Acțiune Locală pentru pescuit selectate provin din următoarele județe: Brăila, Dolj, Galați, Prahova, Vâlcea, Olt, Teleorman, Constanța, Călărași, Tulcea, Mehedinți, Satu-Mare, Alba, Hunedoara și Giurgiu, respectiv zone cu activitate pescărească și de acvacultură.
Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: 16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare în valoare de 37,5 milioane de euro
Actualizarea numărului de cereri depuse pentru obţinerea sprijinului financiar pentru tomate cultivate în spaţii protejate
La data de 04 aprilie 2017, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au fost primite 6.331 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii.
Acestea provin din toate județele țării, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Galați, Dolj, Buzău și Teleorman.
Din cele două cicluri de producţie se estimează a se obţine peste 12.000 tone tomate proaspete provenite din spaţii protejate, în extrasezon.
Reamintim că producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.
Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Actualizarea numărului de cereri depuse pentru obţinerea sprijinului financiar pentru tomate cultivate în spaţii protejate
Se doreşte o procedură mai simplă de transformare a societăților agricole în societăți comerciale
Se doreşte o procedură mai simplă de transformare a societăților agricole în societăți comerciale Proprietarii de terenuri agricole, care fac parte din diferite forme de asociere având ca scop exploatarea terenurilor agricole, vor avea de anul acesta la dispoziție o procedură mai simplă de transformare a respectivelor societăți agricole în societăți comerciale, cu posibilitatea de …
PNDR: ce exploatatii agricole sunt prioritizate la fondurile dedicate tinerilor fermieri
Tinerii fermieri, care au o varsta de pana in 40 ani, au posibilitatea sa acceseze fonduri europene nerambursabile, in valoare de 50.000 Euro pe proiect, in cadrul submasurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din PNDR 2020.
Pentru aceasta submasura pragul minim este de 25 de puncte si reprezinta pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finantare. Va prezentam in cadrul acestui articol criteriile de selectie ale proiectelor, conform Ghidului solicitantului.
Primul principiu luat in calcul este cel al sectorului prioritar. De exemplu, pentru vegetal, cei care isi propun sa se instaleze in fruntea unei ferme legumicole vor obtine 30 puncte. Pentru exploatatiile care au ca scop producerea de samanta/ material saditor, inclusiv pentru pepiniere pomicole si viticole – exceptand cele pentru legumicultura se vor acorda 25 de puncte. Pentru pomicultura, exceptand pepinierele pomicole, se vor acorda 20 puncte.
Pentru sectorul zootehnic, fermele de bovine sunt prioritizate, pentru acestea acordandu-se 30 puncte. De asemenea, fermierii vor primi pentru apicultura 25 puncte, iar pentru ferme din sectorul ovinelor si caprinelor 20 puncte.
Un alt principiu luat in considerare este si cel al comasarii exploatatiilor avand in vedere numarul exploatatiilor
preluate integral. Astfel, daca solicitantul preia integral minim trei exploatatii agricole se vor acorda 15 puncte, daca preia doua exploatatii agricole 10 puncte, iar daca preia una – 5 puncte.
O diferentiere in cadrul selectiei se va face si pe baza nivelului de calificare in domeniul agrico. Mai exact, daca solicitantul a absolvit cu diploma de studii superioare in domeniul agricol se vor acorda 25 puncte, daca solicitantul a absolvit studii postliceale sau liceale in domeniul agricol – 20 puncte, iar daca solicitantul are o formare profesionala care confera un nivel de calificare superior nivelului minim obligatoriu solicitat prin eligibilitate si anume, prin studii/ curs de calificare in domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrara de cel putin Nivel 1 de calificare profesionala, conform legislatiei aplicabile la momentul acordarii certificatului de calificare profesionala se vor acorda 10 puncte.
Totodata, se va lua in calcul si principiul potentialului agricol care vizeaza zonele cu potential determinate in baza studiilor de specialitate. Astfel, daca proiectul este implementat intr-o zona cu potential ridicat se vor acorda 25 puncte, iar daca proiectul este implementat intr-o zona cu potential mediu – 20 puncte.
Aslte 5 puncte se vor acorda daca solicitantul isi propune prin proiect sau demonstreaza ca detine/ dezvolta la nivelul exploatatiei agricole si prevede in cadrul Planului de Afaceri ca va pastra / dezvolta nucleul de rase (rasele vor fi certificate si se vor regasi in Registrul genealogic al raselor), respectiv soiuri autohtone (conform Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultura din Romania elaborat de catre ISTIS) pe toata durata de implementare si monitorizare a proiectului.
Sprijinul nerambursabil este de maximum 50.000 Euro si va fi acordat sub forma de prima in doua transe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 25% din cuantumul sprijinului in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare.
Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: PNDR: ce exploatatii agricole sunt prioritizate la fondurile dedicate tinerilor fermieri
Schema de ajutor de stat de reducere a accizei pentru motorină
Schema de ajutor de stat de reducere a accizei pentru motorină, utilizată la lucrări mecanizate din sectorul agricol, se aplică începând cu anul 2015, în conformitate cu legislația națională si europeană. Prin Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015 s-a prevăzut un nivel diferențiat al ratei standard a accizei la motorină pentru anul …
Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România!
Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România, 9% sau aproximativ 1,7 miliarde euro, potrivit datelor Consiliului fiscal. În paralel, România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva capitalizării exploataţiilor agricole.
Segmentul din agricultură în care acest tip de evaziune fiscală se manifestă cel mai puternic este cel al vânzării produselor agricole primare, mai ales cereale şi legume-fructe. Producătorul vinde producţia direct din câmp şi aceasta ajunge la consumatorii finali la un preţ de câteva ori mai mare, iar sumele nedeclarate între momentul cumpărării de către intermediar şi vânzarea finală intră în evaziune.
Agricultura este de asemenea afectată puternic de fenomenul muncii „la negru”, însă acesta este mai greu de cuantificat, în condiţiile în care se practică pe scară largă agricultura de subzistenţă şi munca familială, neremunerată.
Acest articol Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România! a fost publicat prima data pe Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic.
Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România!