Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 41 - 50 din 248 REZULTATE
Locale Știri

Agronomiada 2017, Concursului profesional-științific și sportiv al tinerilor agronomi

 

 

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București organizează cea de-a XXIX-a ediție a Concursului profesional-științific și sportiv, Agronomiada, în perioada 4-7 mai 2017.

Competiția este una de tradiție în rândul studenților agronomi din toată țara, desfășurându-se anual, prin rotație, într-unul dintre cele cinci centre universitare cu învățământ agronomic- București, Iași, Cluj, Timișoara și Craiova.

Disciplinele de concurs la care studenții vor concura la această ediție sunt:

Agronomie – Fitotehnie; Entomologie; Silvicultură

Biologie – Botanică sistematică

Horticultură – Legumicultură și Floricultură

Peisagistică – Proiectare peisageră

Zootehnie – Nutriţa şi alimentaţia animalelor și Tehnologia creşterii păsărilor

Ingineria Produselor Alimentare – Biochimie și Tehnologia cărnii şi a produselor din carne

Medicină Veterinară – Fiziologie și Parazitologie

Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare – Controlul calităţii produselor de origine vegetală

Inginerie geodezică – Teledetecţie şi GIS

Ingineria mediului – Poluarea apei şi solului

Biotehnologii – Microbiologie aplicată

Inginerie economică în agricultură – Managementul proiectelor în agricultură şi dezvoltare rurală

Pe lângă disciplinele de profil, vor fi organizate competiții sportive la patru secțiuni: fotbal, tenis de câmp, tenis de masă și baschet.

La ediția de anul acesta vor participa Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timisoara, Universitatea din Craiova și Universitatea Agrară de Stat din Moldova.


Post-ul Agronomiada 2017, Concursului profesional-științific și sportiv al tinerilor agronomi apare prima dată în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină 


 

Locale Știri

Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2017 este data de 15 mai 2017.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, în weekend-urile următoare, respectiv 06 – 07 mai și 13 – 14 mai, sediile APIA județene/locale vor funcționa după programul de lucru normal.

În ce privește situaţia depunerii Cererilor unice de plată, până la data de 02 mai, ora 12:30, avem înregistrate în baza de date un număr de 652.388 cereri pentru o suprafaţă de 4.093.024,61 hectare, conform Anexei.

Adresăm pe această cale rugămintea ca potenţialii beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programarea la care au fost invitați să depună Cererea unică de plată, iar cei care nu au reușit să se prezinte la data programată să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA.

Fermierii care nu vor depune cererile până la data de 15 mai a.c. nu vor putea beneficia de subvenţii.

Anexa

Județ Cereri primite până la data de 27.04.2017 Suprafaţa pentru care s-au depus cereri (ha)    
Alba 16.878 87.668,77
Arad 15.496 120.433,49
Argeş 17.604 114.744,84
Bacău 15.124 70.193,28
Bihor 28.311 155.108,21
Bistriţa Năsăud 23.518 106.714,1
Botoşani 26.915 101.792,19
Brăila 9.434 78.463,97
Braşov 11.249 72.169,28
Bucureşti 414 3.503,67
Buzău 15.360 133.810,91
Călăraşi 4.785 152.642,01
Caraş-Severin 13.669 68.435,53
Cluj 22.912 111.445,59
Constanţa 6.592 181.240,17
Covasna 9.288 58.339,34
Dâmboviţa 18.996 62.952,51
Dolj 27.144 146.413,4
Galaţi 13.158 91.043,85
Giurgiu 10.003 91.864,82
Gorj 14.379 45.682,04
Harghita 19.736 111.374,76
Hunedoara 13.786 70.459,89
Ialomiţa 6.419 119.236,48
Iaşi 17.674 89.584,69
Ilfov 1662 26.756,58
Maramureş 25.524 91.963,87
Mehedinţi 16.986 67.320,78
Mureş 18.233 110.710,24
Neamţ 20.226 75.379,98
Olt 24.360 133.219,4
Prahova 8.350 66.599,31
Sălaj 17.055 68.586,18
Satu Mare 13.358 98.102,77
Sibiu 9.413 61.030,2
Suceava 37.443 114.192,12
Teleorman 12.303 165.492,79
Timiş 13.394 212.178,37
Tulcea 5.945 139.601,06
Vâlcea 15.065 37.532,7
Vaslui 16.520 100.376,64
Vrancea 17.707 78.653,83
Total 652.388 4.093.024,61

Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017


Locale Știri

Green Campus 2017

Facultatea e mai cool decât credeai! Asociatia Gal Napoca Porolissum, Asociatia Gal Lider Bistrita-Nasaud, Asociatia Gal Lider Cluj în parteneriatt cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca au pregătit o mulțime de surprize ca să te convingi. De la activități extra-curriculare ca tiroliana sau treasure hunt-ul, la cele mai tari experiențe practice și de laborator, …

Locale Știri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale promovează produse de calitate

  Pe lângă cele 4 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european : Magiunul de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salamul de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată) și cele 2 produse care se află în analiză la Comisia Europeană …

Locale Știri

Finantare pana la 1.000.000 euro pentru IMM-uri

Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene a prelungit termenul depunerii de proiecte pe apelul PI 2.2 – POR 2014-2020, apel destinat IMM-urilor pentru o finantare de pana la 1.000.000 euro.

Proiectele pot fi depuse in perioada: 23.02.2017 ora 12:00 – 30.08.2017 ora 12:00.
 
Va reamintim principalele conditii:

Beneficiari eligibili:

  • IMM-uri (cu pana la 250 de angajati si pana la 50 mil euro cifra de afaceri), din mediul urban (inclusiv microintreprinderi) si
  • Intreprinderi mijlocii din mediul rural;

Se solicita o vechime de minim 1 an (infiintate cel mai tarziu la 04.01.2016).

Regiunile eligible: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru (nu se pot depune proiecte pentru Regiunea Bucuresti-Ilfov).

Investitii eligibile:

  1. Construirea, extinderea spatiilor de productie/ servicii;
  2. Dotarea cu active corporale (echipamente, utilaje etc), necorporale (brevete, licente etc), inclusiv instrumente de comercializare on-line;
  3. Implementarea sistemelor de management al calitatii, mediului sau sanatatii;
  4. Participarea la targuri si expozitii internationale, misiuni comerciale etc.

Valoarea finantarii acordate:  minimum 200.000 euro si maximum 1.000.000 euro.

Rata finantarii nerambursabile:
Pentru investitiile mentionate la punctele a) si b):

  • Intreprinderi mijlocii: 60% (din regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Centru) si 45% (din regiunea Vest), din valoarea eligibila;
  • Intreprinderi mici si microintreprinderi: 70% (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Centru) si 55% (regiunea Vest), din valoarea eligibila;
Pentru investitiile mentionate la punctele c) si d):  90% din valoarea eligibila;
Mai multe detalii aici.

Sursa: Vapo.Ro-Consultanta fonduri europene
Link articol: Finantare pana la 1.000.000 euro pentru IMM-uri


 

Locale Știri

Fonduri europene pentru afaceri non-agricole in mediul rural!

Doua submasuri destinate investitiilor non-agricole in mediul rural se asteapta sa fie lansate luna aceasta (Aprilie 2017), conform ultimului calendar publicat de catre AFIR.

Care este finantarea maxima care se acorda unui proiect?

  • Submasura PNDR 6.2 – pana la 70.000 euro (100% nerambursabili)
  • Submasura PNDR 6.4 – pana la 90% finantare nerambursabila, maximum 200.000 euro.

Cine poate accesa finantarea?

  • Companiile sau orice persoana fizica care poate infiinta o firma in rural pana la data depunerii proiectului;

Ce activitati se pot realiza?

  • Activitati mestesugaresti, de productie, servicii, turism, alte activitati.

Ce se poate face cu banii?

  • Construirea sau modernizarea spatiului pentru desfasurarea activitatii;
  • Cumpararea de echipamente, utilaje sau orice alte dotari necesare afacerii;
  • Alte cheltuieli necesare proiectului;

Ghidurile se afla momentan in varianta draft (click aici), urmand ca in perioada urmatoare sa se publice varianta finala.


Sursa: Vapo.Ro-Consultanta fonduri europene
Link articol: Fonduri europene pentru afaceri non-agricole in mediul rural!

Photo by Ervins Strauhmanis


 

Locale Știri

Întâlnire cu principalii producători și furnizori de tomate la SCDVV Pietroasa

În data de 21.04.2017, în cadrul parteneriatului pe care USAMVB îl are cu Lidl România, a avut loc la SCDVV Pietroasa o întâlnire cu principalii producători și furnizori de tomate pentru Lidl. Întâlnirea a avut ca obiectiv discutarea aspectelor legate de tehnologiile de producere a tomatelor și, de asemenea, resuscitarea unor soiuri românești. Întâlnirea s a încheiat cu o vizită la SCD pentru legumicultură Buzău.

Intalnire producatori si furnizori de tomate

Intalnire producatori si furnizori de tomate
Intalnire producatori si furnizori de tomate

Sursa: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
Link articol: Întâlnire cu principalii producători și furnizori de tomate la SCDVV Pietroasa


 

Locale Știri

Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) a devenit operațional

 

 

Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) a devenit operațional

Începând cu data de 15 aprilie a.c., Unitățile din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) sunt operaționale, fiind pregătite pentru combaterea căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă.

Având în vedere faptul că dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină reprezintă una din prioritățile Programului de Guvernare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a stabilit pentru acest an alt grafic de punere în funcțiune a Unităților de combatere a căderilor de Grindină, conform HG 70/23.02.2017, privind aprobarea obiectivelor etapei a XVIII-a 2017, a programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor pe perioada 2010-2024.

Astfel, în anul 2017 acest program guvernamental a fost pregătit pentru lansare cu o lună mai devreme față de anul 2016 (respectiv 15 mai 2016), ca urmare a modificărilor climatice, precum temperaturi scăzute, căderi de grindină ș.a., factori ce s-au manifestat atipic față de anii precedenți.

În momentul de față sunt operaționale 34 puncte de lansare, acoperindu-se o suprafață totală de 500.000 ha, cu o creștere de 78% față de anul 2016.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) a devenit operațional


 

Locale Știri

Veşti bune pentru crescătorii de bovine! Vor beneficia de un sprijin financiar excepţional

 

 

Crescătorii de animale trebuie susţinuţi financiar şi asta pare că a înţeles şi statul român, este adevărat că fondurile provin de la Uniunea Europeană dar acest mic ajutor cu siguranţă contează pentru crescătorii de animale.

În acest context, crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepţional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit Hotărârii nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 253/2017.

Cui se adresează acest ajutor?

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale care se încadrează la activitatea “agricultură la scară mică”.

Condiţii pentru a primi ajutorul

Pentru a primi ajutorul financiar crescătorii trebuie să deţină un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 şi maximum 9 capete şi să fi livrat sau vândut direct minimum 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

Atenţie! Producătorii de lapte care deţin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.

Documentele care trebuie depuse

Pentru obţinerea ajutoarelor financiare producătorii de lapte depun cererea însoţită de mai multe documente:

  • copie a BI/CI al solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire sau procură notarială sau o copie a BI/CI al reprezentantului legal pentru persoană juridică;
  • copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în cazul persoanelor juridice;
  • copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte;
  • copii de pe facturi sau de pe file din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii sau de pe dispoziţia de încasare a valorii aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, care să ateste livrarea sau vânzarea directă a minimum 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
  • dovadă cont activ.

Suma de care pot beneficia crescătorii

Potrivit ştirilor juridice, suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărţirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte. Solicitările pentru sprijinul financiar vor fi depuse la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, până pe 2 mai, inclusiv. Plăţile se efectuează până pe 30 iunie 2017.

În concluzie, mai este puţin timp până când puteţi depune dosarul aşa că trebuie să vă grăbiţi cu documentele.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic

Link articol: Veşti bune pentru crescătorii de bovine! Vor beneficia de un sprijin financiar excepţional


 

Locale Știri

Normele privind urmărirea materialului lemnos vor intra în vigoare la 21 octombrie 2017

 

Guvernul a prorogat prin Hotărâre de Guvern, până la 21 octombrie 2017, termenul de intrare în vigoare a normelor care stabilesc cadrul legal privind sistemul care asigură trasabilitatea materialelor lemnoase rezultate din exploatarea pădurilor României (SUMAL).

Prorogarea termenului a fost necesară întrucât este nevoie de timp suplimentar pentru recepția tuturor modulelor, elaborarea și aprobarea ordinului privind testarea sistemului (SUMAL) și încheierea de convenții cu administratorii de fond forestier și testarea efectivă a sistemului.

Reglementările referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare al acestora și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund au fost stabilite prin HG 1004/2016, iar termenul inițial pentru intrarea lor în vigoare a fost 21 aprilie 2017.


Acest articol Normele privind urmărirea materialului lemnos vor intra în vigoare la 21 octombrie 2017 a fost publicat prima data pe Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic.

Sursa: Lexcafe.ro


 

Page 5 of 25
1 3 4 5 6 7 25