Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 51 - 60 din 248 REZULTATE
Locale Știri

Vizita Premierului Sorin Grindeanu la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ministrul Petre Daea a primit joi, 13 aprilie 2017, vizita Prim-ministrului României, Sorin Grindeanu, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Scopul vizitei a fost acela de a afla care este stadiul acordării plăţilor directe către fermieri, ocazie cu care Premierul Sorin Grindeanu şi-a exprimat aprecierea faţă de ministrul Petre Daea şi faţă de întreaga echipă a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru felul în care a fost gestionată etapa acordării plăţilor directe pentru agricultori.

[the_ad id=”7386″]

De asemenea, discuţiile de astăzi au vizat şi implementarea Programului de sprijin pentru tomatele cultivate în sere sau solarii, a Sistemului Naţional Antigrindină, precum şi ţintele propuse pentru anul 2017 în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

În această privinţă, pentru a ajunge la ţinta propusă pentru anul în curs de 1,6 miliarde euro fonduri europene absorbite pentru investiţiile în dezvoltare rurală, Premierul Sorin Grindeanu i-a adresat ministrului Petre Daea rugămintea de a debirocratiza şi de a simplifica cât mai mult procedurile, pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Vizita Premierului Sorin Grindeanu la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale


Locale Știri

Cererile unice de plată pentru anul 2017

Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au fost depuse, până la acest moment, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2017, un număr de 453.369 cereri, pentru o suprafaţă de 2.157.767,45 hectare.

Județele în care s-a realizat cel mai mare procent de depunere de către fermieri a cererilor unice de plată sunt următoarele: Vrancea – 58,24 %, Giurgiu – 58,10 %, Dâmbovița – 57,70 %, Prahova – 56,57 % și Neamț – 55,46 %. În schimb, procente mai scăzute se înregistrează în următoarele județe : Constanța – 37,82 %, Tulcea – 39,00 %, Ialomița – 41,76 %, Brăila 42,22 % și Sibiu 43,77%.

Facem un apel către toți potențialii beneficiari ai sprijinului financiar aferent Campaniei 2017, să respecte programările realizate de angajații APIA în vederea depunerii cererilor de plată la sediile APIA județene/locale, având în vedere că acestea se pot depune până la data de 15 mai 2017, în conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură.

Respectarea programărilor conduce la fluidizarea fluxului de lucru, evitarea apariției aglomerației și a întârzierilor în depunerea cererilor, precum și la diminuarea timpului necesar fiecărui fermier la completarea și depunerea cererii unice de plată.

În eventualitatea în care programarea inițială nu a putut fi respectată, îi rugăm pe acestă cale, pe cei care să află în această situație, să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017


 

Locale Știri

Tratamentele foliare ale culturilor agricole

În combaterea agenților de dăunare din culturile agricole o importanță deosebită o are în primul rând evaluarea stării fitosanitare a culturilor. În baza evaluării făcute, corelată cu condițiile climatice existente, faza fenologică a plantelor și biologia agenților de dăunare identificați, se stabilește schema de tratament si momentul aplicării, informează Autoritatea Națională Fitosanitară.

Tratamentele foliare ale culturilor agricole au un rol însemnat în dezvoltarea plantelor, deoarece contaminarea acestora determină încetinirea proceselor metabolice ale plantei și în cele din urma scăderea cantitativa și calitativa a producției.

Se recomandă efectuarea de tratamente preventive in scopul reducerii surselor de infecție și pentru evitarea pierderilor economice.

În pomicultură la speciile semințoase (măr, păr, etc.) la această dată se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea: foculului bacterian (Erwinia amylovora), rapanului (Venturia inaequalis), fainarii (Podosphaera leucotricha), moniliozei (Monilinia fructigena), gargaritei florilor de măr (Anthonomus pomorum) , iar pentru speciile samburoase (prun, cires, visin, cais, piersic, nectarin, etc.) se recomanda tratament pentru combaterea: moniliozei (Monilinia laxa), deformarii frunzelor (Taphrina deformans), etc.

Fluctuațiile de temperatură, umiditatea relativă a aerului, roua, densitatea mărită a plantelor/m2, fertilizarea excesivă cu azot, cultivarea de soiuri sensibile sunt factori care favorizează apariția bolilor foliare în culturile de cereale păioase.

Astfel, la cerealele păioase (grâu, orz, etc.) recomandăm tratamente fitosanitare pentru combaterea fuzariozei, fainarii, septoriozei, ruginilor si dăunătorilor (afide, ploșnița cerealelor-adulți hibernanți).

La rapiță se vor efectua tratamente pentru combaterea urmatorilor dăunători: gândacul lucios (Meligethes aeneus), gărgărița tulpinilor (Ceuthorhynchus napi), etc.

IMPORTANT

Culturile înființate cu semințe tratate cu neonicotinoide sunt intens monitorizate, luându-se toate măsurile pentru eliminarea oricăror riscuri care să afecteze familiile de albine și mediul înconjurător.

Sămânța tratată se va utiliza numai în zonele și pe suprafețele cu infestare foarte puternică a dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp. Phyllotreta spp. şi Phylloides spp;

Parcelele însămânțate cu sămânță tratată vor fi marcate cu plăcuțe de avertizare.

Însămânțarea se va efectua cu semănători dotate cu echipamente care să asigure reducerea riscului (deflectoare), respectând buna practică agricolă.

După însămânțare, în momentul controlului, nu trebuie să se depisteze sămânță tratată neincorporată în sol.

Pentru efectuarea tratamentelor se vor utiliza numai produse de protecție a plantelor omologate în România, pentru cultura, agentul de dăunare si doza pentru care au fost omologate. Toate produsele omologate se găsesc în baza de date PEST-EXPERT, care poate fi accesata pe link-ul: www.madr.ro, Secțiunea Fitosanitar

ACCESAREA PROGRAMULUI PESTEXPERT

Pașii de urmat: – Fitosanitar: http://www.madr.ro/ro/fitosanitar.html

– Adrese web (josul paginii): https://aloe.anfdf.ro/

– “Continue to this website (not recommended).

Se completează căsuțele:

utilizator:„guest”

parola:„guest”

Căutare

Inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare județene emit buletine de prognoză și avertizare care conțin recomandări privind efectuarea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor din culturile agricole.

Aceste buletine sunt difuzate către instituțiile locale și fermieri, iar informațiile conținute de acestea pot fi solicitate de către toate persoanele interesate.

Înainte de începerea aplicării tratamentelor vă recomandăm să verificați dacă produsele care vor fi folosite sunt de calitate și provin din ambalaje care au indicații clare privind conținutul și natura produselor de protecție a plantelor.

Se va citi cu atenție eticheta produsului utilizat.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: COMUNICAT DE PRESĂ


 

Locale Știri

Crescătorii de bovine vor primi sprijin financiar!

    Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în …

Locale Știri

16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare în valoare de 37,5 milioane de euro

 

 

16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare în valoare de 37,5 milioane de euro

Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a aprobat, în data de 22 martie 2017, contractele de finanțare nerambursabila cu fonduri din Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, pentru un număr de 16 Grupuri de Acțiune Locala pentru Pescuit (FLAG), în valoare de 37,5 milioane euro.

Fondurile nerambursabile aprobate vor fi folosite pentru implementarea de proiecte în cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală realizate de FLAG-uri.

Obiectivele proiectelor ce se vor finanța vor viza în principal crearea de locuri de muncă, atragerea tinerilor, promovarea inovării în sectorul pescăresc, dezvoltarea turismului, promovarea tradițiilor și a patrimoniului cultural, inclusiv dezvoltarea acvaculturii durabile.

Mecanismul de implementare al Strategiilor de Dezvoltare Locală constă în depunerea proiectelor de către actorii locali interesați și selectarea acestora la nivelul FLAG-urilor, urmând ca semnarea și efectuarea plăților aferente proiectelor selectate să fie asigurată prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generala pentru Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM.

Grupurile de Acțiune Locală pentru pescuit selectate provin din următoarele județe: Brăila, Dolj, Galați, Prahova, Vâlcea, Olt, Teleorman, Constanța, Călărași, Tulcea, Mehedinți, Satu-Mare, Alba, Hunedoara și Giurgiu, respectiv zone cu activitate pescărească și de acvacultură.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: 16 Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au primit finanțare în valoare de 37,5 milioane de euro


 

Locale Știri

Actualizarea numărului de cereri depuse pentru obţinerea sprijinului financiar pentru tomate cultivate în spaţii protejate

Actualizarea numărului de cereri depuse pentru obţinerea sprijinului financiar pentru tomate cultivate în spaţii protejate

La data de 04 aprilie 2017, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au fost primite 6.331 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii.

Acestea provin din toate județele țării, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Galați, Dolj, Buzău și Teleorman.

Din cele două cicluri de producţie se estimează a se obţine peste 12.000 tone tomate proaspete provenite din spaţii protejate, în extrasezon.

Reamintim că producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Link articol: Actualizarea numărului de cereri depuse pentru obţinerea sprijinului financiar pentru tomate cultivate în spaţii protejate


 

Locale Știri

Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România!

Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România, 9% sau aproximativ 1,7 miliarde euro, potrivit datelor Consiliului fiscal. În paralel, România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva capitalizării exploataţiilor agricole.

Segmentul din agricultură în care acest tip de evaziune fiscală se manifestă cel mai puternic este cel al vânzării produselor agricole primare, mai ales cereale şi legume-fructe. Producătorul vinde producţia direct din câmp şi aceasta ajunge la consumatorii finali la un preţ de câteva ori mai mare, iar sumele nedeclarate între momentul cumpărării de către intermediar şi vânzarea finală intră în evaziune.

Agricultura este de asemenea afectată puternic de fenomenul muncii „la negru”, însă acesta este mai greu de cuantificat, în condiţiile în care se practică pe scară largă agricultura de subzistenţă şi munca familială, neremunerată.

Acest articol Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România! a fost publicat prima data pe Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic.


Sursa: Lexcafe.ro-Agricultură şi silvicultură; Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic
Link articol: Sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere din evaziunea fiscală totală din România!


 

Page 6 of 25
1 4 5 6 7 8 25