Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 301 - 310 din 380 REZULTATE
Consultanță Locale Știri

Finantare pentru ferme

ciliv advert 2 F.NDupă o perioadă lungă de timp, aflată în incertitudine, am decis să renunț la jobul care m-a introdus în rutină. Ficare dintre noi merită să fie pe primul loc în viața lor și să  facă ce îmi împlinește sufletește. La început de drum lucrurile nu sunt atât de simple când nu ai o siguranță financiară dar totuși ești nevoit să faci pasul, să riști și să faci tot posibilul să continui mai departe.
Am mizat pe o idee simplă pe care o aveam încă din copilărie dar nu credeam că o să fie posibil să o concretizez. Voiam să am o fermă la care să pot să practic agroturismul. Societatea actuală ne împinge către un stil de viață tradițoinal și sănătos. Am căutat informații despre cum aș putea să fac asta și cum pot obține produse organice care sunt atât de apreciate în acest moment pe piață. În ziua de astăzi trebuie doar să ai dorință puternică și motivație de a muncii și lupta ca visul tău să devină realitate. Părinții m-au felicitat pentru decizia luată și m-au sfătuit să accesez finanțare nerambursabilă pentru a-mi pune afacerea pe picioare. Am fost foarte încântată și mi-am dat seama că este mâna de ajutor de care aveam nevoie. Sponsorizat articol Găsiți ceva pentru toată lumea în colecția noastră de șosete colorate, strălucitoare și stilate. Cumpărați individual sau în pachete pentru a adăuga culoare sertarului dvs.!
Am realizat un plan de lucru și o strategie proprie și astfel știam mereu ce urmează să fac și care este următorul pas. În fiecare săptămână îmi propuneam ceva anume pentru a-mi fi mai ușor să avansez și să fac totul din aproape în aproape. Am început să caut consultanță de specialitate pentru a mă asigura că fac ce trebuie. Am pornit cu un plan de afaceri de la cilv care m-a ajutat în concretizarea visului meu. Am pornit de la o simplă idee și am dezvoltat un proiect foarte complex și amănunțit. Firma de consultanță l-a trimis mai departe pentru demersurile necesare evaluării și aprobării lui. Fondurile nerabursabile reprezintă un segment important dar din păcate,  foarte puțin exploatat de piața din România. Fondurile te pot ajuta la dezvoltarea și evoluția unor sectoare importante aflate în România. Viitorii beneficiari trebuie să acorde mult timp acestui fapt dar și implicare totală pentru o reușită a proiectului. Toate aceste elemente sunt parte dintr-un mecanism care îți extinde și dezvoltă afacerea.
Trebuie să studiezi piața existentă cu atenție pentru a nu te amplsa pe un domeniu și o zonă a țării suprasaturată. Dacă acest lucru se întâmplă poți să îți adaptezi idea afacerii tale la cererea și nevoia pieței și să nu renunți definitiv la ideea inițială de la care ai pornit. Poți apela și la creativitate.  Tratarea într-un mod creativ al unei afaceri îți poate lărgi aria de  viziune a ei și poate trece peste constrângerile monotone ale pieței respective. Nu trebuie să fii un lider desăvârșit ca să îți pornești un business, leadership-ul se formează și se învață.
Dacă în momentul de față faci ceva ce nu te satisface și nu îți aduce fericire poate ar fi cazul să îți pui niște semne de întrebare și să faci ceva în sensul acesta.

Știri

Mâncarea, băutura și localurile din Clujul de altă dată

Asociația Vechiul Cluj organizează în data de 16 septembrie 2014, ora 19, evenimentul cu titlul: „Mâncarea, băutura și localurile din Clujul de altă dată„. Acest eveniment va avea loc pe Terasa Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, str. Memorandumului, nr. 21. Invitații la acest eveniment sunt: – Tudor Sălăgean – József Lukács – Vasile Lechințan Cu participarea …

Editoriale Știri

Balului Fermierilor

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat astăzi prima ediție a „Balului Fermierilor”, singurul eveniment de acest tip de anvergură națională, în cadrul căruia au fost recunoscute eforturile și rezultatele deosebite înregistrate în acest an de producători agricoli din întreaga țară, atât cei care derulează activități în sectorul vegetal, cât și în zootehnie. Câștigătorii premiilor …

Editoriale Știri

RuralFest aduce satul românesc în mijlocul Bucureștiului

Reprezentanța Comisiei Europene vă invită să vă petreceți ultima zi de vacanță școlară la țară, fără să părăsiți însă Bucureștiul. La RuralFest Bucharest își dau întâlnire, duminică, 14 septembrie 2014, pe șoseaua Kiseleff, peste 150 de producători, meșteșugari, artizani și alți iubitori ai satului românesc. RuralFest vă invită să redescoperim satul românesc împreună, din Moldova …

Știri

Festivalul Cepei

În perioada 6 și 7 septembrie va avea loc Festivalul Cepei, în satul Pericei din județul Sălaj. Anul acesta se va realiza o hartă uriașă a satului, care va fi atracția evenimentului. Acest eveniment este organizat de către Consiliul Local și Primăria comunei Pericei, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Uniunea Democrată a …

Știri

Iaşi Business Days – cel mai amplu eveniment de afaceri din România ajunge la Iaşi

A 16-a ediţie a Business Days va reveni la Iaşi după doi ani, în perioada 1-2 octombrie, cu un program  complex de acţiuni şi speakeri de top, conform tradiţiei sale formate în ultimii patru ani. Desfăşurat în cadrul Centrului de Evenimente din incinta complexului Palas Mall, Iaşi Business Days (www.businessdays.ro/ iaşi-2014) va reuni, ca şi în cazul ediţiilor …

Editoriale Știri

“Fête de la Gastronomie”!

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză din România (CCIFER), în parteneriat cu Serviciul Economic al Ambasadei Franței în România, Ubifrance și Institutul Francez din București, organizează între 26 septembrie și 28 septembrie “Fête de la Gastronomie”, un eveniment de origine franceză care constă într-o serie de manifestări la care participă bucătari, întreprinderi, artizani, asociații …

Editoriale Știri

Agricultorii vor putea accesa credite

FNGCIMM a semnat convenții de garantare cu 6 finanțatori pentru garantarea creditelor accesate de către beneficiarii APIA, Campania SAPS 2014. Urmează să se alăture și alte bănci partenere. FNGCIMM continuă procesul de semnare a convențiilor tripartite cu APIA și bănci, pentru facilitarea accesului la creditare a beneficiarilor APIA – Campania SAPS 2014, în vederea garantării …

Consultanță Editoriale Locale Știri

Dezbatere publica pentru viitorul POR

por_nord_vest_food_news_romaniaAgenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest organizează în data de 22 august 2014, la Cluj-Napoca,o nouă întâlnire de lucru destinată implementării proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Regional. La această întâlnire va participa şi conducerea AMPOR şi o echipe de experţi, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Evenimentul va avea loc în vineri, 22 august 2014, la Sun Garden Resort, http://sungardenresort.ro, cu începere de la ora 10,45.
Vă rugăm să vă înregistraţi la linkul , până joi, 21 august, ora 10.
Agenda acestui eveniment se poate descărca de aici.

 

Page 31 of 38
1 29 30 31 32 33 38