Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 41 - 50 din 380 REZULTATE
Locale Știri

Conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia

Conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia

În data de 9 mai 2017, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia.

Scopul principal al vizitei a fost acela de a identifica punctele de interes reciproc în vederea unei abordări comune a Politicii Agricole Comune (PAC) la nivelul Uniunii Europene.

România și Cehia au o relaţie specială, de-a lungul timpului existând problematici susținute de ambele părți la nivelul Uniunii Europene cu privire la PAC, vânzarea terenurilor agricole, dezvoltarea fermelor familiale la nivel european, riscurile referitoare la boli şi dăunători pe care fermierii trebuie să le depăşească, volatilitatea pieţei, schimbările climatice, identificarea de soluţii pentru fermieri în contextul embargoului impus de Rusia, BREXIT etc.

În privinţa priorităţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost subliniată importanţa finalizării campaniei de depunere a cererilor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, depunerea proiectelor pentru investiţii în mediul rural prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, precum şi programele naţionale pregătite, pe de o parte pentru acoperirea necesarului pe piaţa internă şi, pe de altă parte, pentru recuperarea deficitului din balanţa comercială cu produse agroalimentare şi crearea de noi locuri de muncă.

Astfel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are în vedere programe pentru adăugarea de valoare producţiei primare, să poată valorifica, de exemplu, cerealele sub formă de lapte sau carne.

De asemenea, se are în vedere dezvoltarea proiectelor în zona montană, dezvoltarea cercetării şi a transferului de informaţii, modalităţi pentru revigorarea satului românesc şi reîntinerirea acestuia, soluţii pentru asocierea fermierilor, accesul la finanţare al fermierilor prin programele naţionale şi fondurile europene destinate investiţiilor în mediul rural.

La rândul lor, reprezentanţii delegaţiei parlamentare din Cehia au afirmat că şi ţara lor exportă materie primă, fără valoare adăugată, în special cereale şi oleaginoase, îndeosebi către Germania, observând similarităţile cu România în această privinţă.

De asemenea, oaspeţii din Cehia au subliniat că împreună cu România trebuie să identifice ţelurile comune în vederea obţinerii independenţei şi securităţii alimentare și poziții comune referitoare la noua PAC. În acest sens, au precizat că producția internă acoperă 50% din necesarul de consum al cărnii de porc, respectiv 60% din necesarul de carne de pasăre.

Partea cehă a subliniat existența unui interes crescut pentru mediul rural, în acest sens au menționat activitatea deosebită și cu rezultate a Asociației pentru revigorarea satelor, alcătuită din primarii micilor orașe și comune care au rolul de a face satele atractive pentru tineri. Finanțarea asociației se face de către membrii ei prin diferite proiecte finanțate de la buget și fonduri comunitare.

La finalul întâlnirii s-a concluzionat că România și Cehia au o bună colaborare care, însă, poate fi lărgită pe noi teme de interes, inclusiv schimbul de expertiză.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Conducerea MADR a primit vizita unei delegaţii parlamentare din Cehia


 

Locale Știri

Ministrul Petre Daea a susţinut o videoconferinţă cu structurile din subordine

În data de 08.05.2017, la sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a avut loc o videoconferință în prezența ministrului Agriculturii Petre Daea, la care au participat alături de secretarul de stat Daniel Botănoiu, conducerea instituțiilor din subordine (direcțiile agricole județene, centre locale și județene ale APIA, direcțiile sanitar veterinare județene), reprezentanți ai ANSVSA, conducerea ANZ, precum și reprezentanții asociațiilor de crescători de ovine, bovine și caprine.

Tema abordată a fost Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată în anul 2017 derulată la nivelul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu scopul de a reaminti că termenul limită de depunere a Cererilor este data de 15 mai 2017.

S-a făcut un apel către potenţialii beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programarea la care au fost invitați să depună Cererea unică de plată, iar cei care nu au reușit să se prezinte la data programată să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA.

Reamintim că pentru a veni în sprijinul fermierilor, în weekend-ul 13 – 14 mai, sediile APIA județene/locale vor funcționa după programul de lucru normal.

Precizăm că, până la acest moment, au fost depuse un număr de 749.378 cereri pentru o suprafață de 5.843.433,68 hectare.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Ministrul Petre Daea a susţinut o videoconferinţă cu structurile din subordine


 

Locale Știri

Primele roșii românești au ajuns în piețe si hypermarketuri

Primele roșii românești au ajuns în piețe si hypermarketuri

Primii producători de roșii românești produse prin Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate au livrat deja marfa pe piețele din România și hypermarketuri.

Dintre aceștia, menționăm un număr de șase fermieri din localitatea Izbiceni, județul Olt care au scos deja la vânzare primele roșii autohtone în Piața din Pucheni, dar și în marile rețele comerciale. Un alt fermier provine din localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța.

Este vorba despre Andrei Ianțoc, administrator al Societății Serra IVAS SRL. El este primul producător agricol care a depus dosarul pentru primirea sprijinului aferent pentru tomate cultivate în spaţii protejate. Andrei Ianțoc a cultivat tomate în seră pe o suprafață de 8.600 de metri pătrați, obținând o producție de 30 tone de roșii care au mers spre consumatorii din România.

Având în vedere numărul de beneficiari ai Programului, în perioada următoare tomatele produse în sere și solarii vor apărea din ce în ce mai mult pe piața internă, în piețe agroalimentare ori hypermarketuri.

Reamintim că producătorii agricoli din România sunt susținuți, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă, punând la dispoziție mărfuri de calitate și proaspete.

Programul are în vedere să diminueze importurile de tomate, odată cu crearea de noi locuri de muncă, așa cum este prevăzut în Programul de Guvernare.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Primele roșii românești au ajuns în piețe si hypermarketuri


Photo by Beau B Photo by iamrenny

Locale Știri

Fructele și legumele din piețele din România sunt verificate de experții MADR

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va verifica începând cu perioada următoare toate pieţele agroalimentare şi en gross din Bucureşti şi din municipiile din toate judeţele, aceste acţiuni având un caracter permanent.

Acţiunea are loc în vederea întăririi ordinii şi disciplinei în toate pieţele agroalimentare din România şi, în principal, pentru informarea corectă a populaţiei cu privire la provenienţa şi calitatea legumelor şi fructelor în special. Obiectivele vizează:

indicarea corectă a provenienţei tuturor cantităţilor de legume şi fructe expuse la comercializare prin afişarea localităţii de producţie din România sau a ţării de provenienţă pentru produsele din import;

identificarea şi sancţionarea tuturor substituirilor de origine a tomatelor, castraveţilor, ardeilor, vinetelor, fructelor etc.

legalitatea deţinerii atestatelor de către comercianţi precum şi a modului de eliberare a acestora de către primării;

existenţa unui spaţiu delimitat şi marcat distinct, de minim 40% pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice în toate pieţele agroalimentare din România;

informarea corectă a tuturor consumatorilor privind originea şi caracteristicile produselor pe care le achiziţionează.

Astfel de verificări se desfăşoară permanent în baza unei tematici de control aprobată de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Menţionăm că, în cadrul unui control recent desfăşurat în Piaţa Obor din Bucureşti s-a constatat că există în continuare nereguli în activităţile de comercializare a produselor agroalimentare în special legume şi fructe, printre care amintim:

– produse expuse pe mese în vederea comercializării nu aveau în marea lor majoritate indicată corect originea la produsele autohtone sau din import;

– pe multe mese se comercializau ,,la grămadă’’ atât produse autohtone cât şi produse din import;

– producători agricoli autohtoni persoane fizice dispersaţi în mai multe zone din piaţă sau intercalaţi printre comercianţi;

– 135 de atestate eliberate cu încălcarea prevederilor Legii nr.145/2014 de către primăriile din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa, Argeş, Vrancea, Suceava şi Călăraşi.

Pentru cele 135 atestate emise fără respectarea Legii nr.145/2014 acţiunile se vor continua la primăriile din judeţele respective în vederea aplicării măsurilor ce se impun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale constând în amenzi, iar administraţia pieţei a primit avertisment scris şi termen de remediere a tuturor deficienţelor. Se va reveni cu control.


Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Fructele și legumele din piețele din România sunt verificate de experții MADR

Photo by alexfiles


 

Locale Știri

Agronomiada 2017, Concursului profesional-științific și sportiv al tinerilor agronomi

 

 

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București organizează cea de-a XXIX-a ediție a Concursului profesional-științific și sportiv, Agronomiada, în perioada 4-7 mai 2017.

Competiția este una de tradiție în rândul studenților agronomi din toată țara, desfășurându-se anual, prin rotație, într-unul dintre cele cinci centre universitare cu învățământ agronomic- București, Iași, Cluj, Timișoara și Craiova.

Disciplinele de concurs la care studenții vor concura la această ediție sunt:

Agronomie – Fitotehnie; Entomologie; Silvicultură

Biologie – Botanică sistematică

Horticultură – Legumicultură și Floricultură

Peisagistică – Proiectare peisageră

Zootehnie – Nutriţa şi alimentaţia animalelor și Tehnologia creşterii păsărilor

Ingineria Produselor Alimentare – Biochimie și Tehnologia cărnii şi a produselor din carne

Medicină Veterinară – Fiziologie și Parazitologie

Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare – Controlul calităţii produselor de origine vegetală

Inginerie geodezică – Teledetecţie şi GIS

Ingineria mediului – Poluarea apei şi solului

Biotehnologii – Microbiologie aplicată

Inginerie economică în agricultură – Managementul proiectelor în agricultură şi dezvoltare rurală

Pe lângă disciplinele de profil, vor fi organizate competiții sportive la patru secțiuni: fotbal, tenis de câmp, tenis de masă și baschet.

La ediția de anul acesta vor participa Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timisoara, Universitatea din Craiova și Universitatea Agrară de Stat din Moldova.


Post-ul Agronomiada 2017, Concursului profesional-științific și sportiv al tinerilor agronomi apare prima dată în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină 


 

Locale Știri

Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2017 este data de 15 mai 2017.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, în weekend-urile următoare, respectiv 06 – 07 mai și 13 – 14 mai, sediile APIA județene/locale vor funcționa după programul de lucru normal.

În ce privește situaţia depunerii Cererilor unice de plată, până la data de 02 mai, ora 12:30, avem înregistrate în baza de date un număr de 652.388 cereri pentru o suprafaţă de 4.093.024,61 hectare, conform Anexei.

Adresăm pe această cale rugămintea ca potenţialii beneficiari ai sprijinului financiar să respecte programarea la care au fost invitați să depună Cererea unică de plată, iar cei care nu au reușit să se prezinte la data programată să contacteze de urgență Centrul județean/local APIA.

Fermierii care nu vor depune cererile până la data de 15 mai a.c. nu vor putea beneficia de subvenţii.

Anexa

Județ Cereri primite până la data de 27.04.2017 Suprafaţa pentru care s-au depus cereri (ha)    
Alba 16.878 87.668,77
Arad 15.496 120.433,49
Argeş 17.604 114.744,84
Bacău 15.124 70.193,28
Bihor 28.311 155.108,21
Bistriţa Năsăud 23.518 106.714,1
Botoşani 26.915 101.792,19
Brăila 9.434 78.463,97
Braşov 11.249 72.169,28
Bucureşti 414 3.503,67
Buzău 15.360 133.810,91
Călăraşi 4.785 152.642,01
Caraş-Severin 13.669 68.435,53
Cluj 22.912 111.445,59
Constanţa 6.592 181.240,17
Covasna 9.288 58.339,34
Dâmboviţa 18.996 62.952,51
Dolj 27.144 146.413,4
Galaţi 13.158 91.043,85
Giurgiu 10.003 91.864,82
Gorj 14.379 45.682,04
Harghita 19.736 111.374,76
Hunedoara 13.786 70.459,89
Ialomiţa 6.419 119.236,48
Iaşi 17.674 89.584,69
Ilfov 1662 26.756,58
Maramureş 25.524 91.963,87
Mehedinţi 16.986 67.320,78
Mureş 18.233 110.710,24
Neamţ 20.226 75.379,98
Olt 24.360 133.219,4
Prahova 8.350 66.599,31
Sălaj 17.055 68.586,18
Satu Mare 13.358 98.102,77
Sibiu 9.413 61.030,2
Suceava 37.443 114.192,12
Teleorman 12.303 165.492,79
Timiş 13.394 212.178,37
Tulcea 5.945 139.601,06
Vâlcea 15.065 37.532,7
Vaslui 16.520 100.376,64
Vrancea 17.707 78.653,83
Total 652.388 4.093.024,61

Sursa: Comunicare – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Fermierii sunt așteptați la sediile locale ale APIA pentru a depune cererile unice de plată pentru anul 2017


Locale Știri

Green Campus 2017

Facultatea e mai cool decât credeai! Asociatia Gal Napoca Porolissum, Asociatia Gal Lider Bistrita-Nasaud, Asociatia Gal Lider Cluj în parteneriatt cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca au pregătit o mulțime de surprize ca să te convingi. De la activități extra-curriculare ca tiroliana sau treasure hunt-ul, la cele mai tari experiențe practice și de laborator, …

Locale Știri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale promovează produse de calitate

  Pe lângă cele 4 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european : Magiunul de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salamul de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată) și cele 2 produse care se află în analiză la Comisia Europeană …

Internaționale Știri

“The Belt The Road” High-End Training Program – Chinese Modern Agriculture Sustainable Development and Food Safety

Duration: Oct. 9- 22, 2017 (2 weeks)

Organizer: School of Agriculture and Biology (SAB), Shanghai Jiao Tong University, China

Objectives:
The program aims to promote the understanding of Chinese culture and Chinese agricultural industry, to enhance the cooperation between One Belt One Road countries and to cultivate top talents in the field of agriculture sustainability and food safety management.

Prospective students:
Officials from agricultural departments; Managerial and technical personnel from agricultural enterprises and education units.

Official announcement (pdf)
Application Form (doc)


Sursa: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
Link articol: “The Belt The Road” High-End Training Program – Chinese Modern Agriculture Sustainable Development and Food Safety


Locale Știri

Finantare pana la 1.000.000 euro pentru IMM-uri

Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene a prelungit termenul depunerii de proiecte pe apelul PI 2.2 – POR 2014-2020, apel destinat IMM-urilor pentru o finantare de pana la 1.000.000 euro.

Proiectele pot fi depuse in perioada: 23.02.2017 ora 12:00 – 30.08.2017 ora 12:00.
 
Va reamintim principalele conditii:

Beneficiari eligibili:

  • IMM-uri (cu pana la 250 de angajati si pana la 50 mil euro cifra de afaceri), din mediul urban (inclusiv microintreprinderi) si
  • Intreprinderi mijlocii din mediul rural;

Se solicita o vechime de minim 1 an (infiintate cel mai tarziu la 04.01.2016).

Regiunile eligible: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru (nu se pot depune proiecte pentru Regiunea Bucuresti-Ilfov).

Investitii eligibile:

  1. Construirea, extinderea spatiilor de productie/ servicii;
  2. Dotarea cu active corporale (echipamente, utilaje etc), necorporale (brevete, licente etc), inclusiv instrumente de comercializare on-line;
  3. Implementarea sistemelor de management al calitatii, mediului sau sanatatii;
  4. Participarea la targuri si expozitii internationale, misiuni comerciale etc.

Valoarea finantarii acordate:  minimum 200.000 euro si maximum 1.000.000 euro.

Rata finantarii nerambursabile:
Pentru investitiile mentionate la punctele a) si b):

  • Intreprinderi mijlocii: 60% (din regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Centru) si 45% (din regiunea Vest), din valoarea eligibila;
  • Intreprinderi mici si microintreprinderi: 70% (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Centru) si 55% (regiunea Vest), din valoarea eligibila;
Pentru investitiile mentionate la punctele c) si d):  90% din valoarea eligibila;
Mai multe detalii aici.

Sursa: Vapo.Ro-Consultanta fonduri europene
Link articol: Finantare pana la 1.000.000 euro pentru IMM-uri


 

Page 5 of 38
1 3 4 5 6 7 38