Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 81 - 90 din 380 REZULTATE
Locale Știri

Anunt selectie ERASMUS+

Perioada de depunere a dosarelor de candidatură: 1-15 martie

La data de 23 martie 2017 va avea loc selecţia finală a studenţilor USAMV din Bucureşti care vor beneficia de granturile oferite prin programul ERASMUS+.

Mobilităţile sunt prevăzute pentru anul universitar 2017-2018 şi se referă la stagii de studii de cel puţin 5 luni şi cel mult un an academic şi plasamente (minim 2 luni).


Detalii anunţ

Post-ul Anunt selectie ERASMUS+ apare prima dată în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.

Link articol: Anunt selectie ERASMUS+

Photo by Universität Salzburg (PR)


 

Locale Știri

Conferința “Agricultura de precizie, tehnologii și inovație”, 28 februarie, Hotel Pullman

 

Afis Eveniment TMT
TMT PR cu sprijinul USAMV Bucuresti, USAMV Cluj si participarea media a Agro TV, Revista Ferma, Agroinfo.ro si Revista Fermierul, organizeaza pe data de 28 FEBRUARIE 2017, la Hotel PULLMAN din Bucuresti, conferinta cu tema “AGRICULTURA DE PRECIZIE: TEHNOLOGII SI INOVATII”, eveniment ce-si propune sa devina cea mai importanta platforma de lucru pentru principalii actori implicati in realizarea si implementarea Agriculturii de Precizie in Romania.
Evenimentul va cauta sa raspunda la intrebarea UNDE SE INCADREAZA INVESTITIA IN AGRICULTURA DE PRECIZIE IN CONTEXTUL AGRICULTURII MODERNE? dar si sa ofere CONSULTANTA GRATUITA in accesarea fondurilor disponibile pentru achizitia echipamentului de precizie in cadrul programului de finantare PNDR 2014-2020.
Reprezentanti ai Institutiilor de Cercetare si de Invatamant vor defini termeni si vor indica directia Romaniei in privinta Agriculturii de Precizie, iar reprezentanti ai Guvernului si Agentiilor de Finantare vor identifica masurile si strategia nationala pentru dezvoltarea Agriculturii de Precizie in fermele din Romania.
Prin diverse STUDII DE CAZ incercam sa identificam si sa prezentam tehnologiile si inovatiile de precizie care au contribuit la scaderea costurilor operationale.
Nu in ultimul rand, evenimentul include sesiuni de consultanta personalizata pentru obtinerea fondurilor necesare achizitiei echipamentului de precizie si un EXPOSHOW.

Mai multe detalii: www.tmtpr.ro/agricultura-de-precizie.


Post-ul Conferința “Agricultura de precizie, tehnologii și inovație”, 28 februarie, Hotel Pullman apare prima dată în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.
Sursa: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
Link articol: Conferința “Agricultura de precizie, tehnologii și inovație”, 28 februarie, Hotel Pullman


 

Locale Știri

Consultări cu fermierii pe tema sprijinului cuplat în sectoarele zootehnic şi vegetal

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, şi secretarul de stat Alexandru POTOR s-au întâlnit în data de 1 februarie 2017 cu reprezentanţii formelor asociative din sectorul zootehnic (ovine, caprine, bovine) şi cel vegetal. Scopul principal al acestei întâlniri a fost acela de a analiza poziția preliminară a MADR cu privire la observațiile Comisiei Europene care vizează sprijinul cuplat.
În momentul de faţă, la nivelul MADR, se lucrează la fundamentarea cât mai solidă a menţinerii acestei forme de sprijin la nivelul pragurilor notificate în data de 1 august 2016.
În acest sens, secretarul de stat Alexandru Potor va participa în cursul lunii februarie la o întâlnire bilaterală tehnică, în care experţii români şi cei ai Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI) vor clarifica solicitările privitoare la sprijinul cuplat notificat de România în 2016, aferent perioadei 2017 – 2020.
În cadrul întâlnirii a fost agreată posibilitatea întocmirii unui Memorandum cu reprezentanţii crescătorilor de animale şi ai sectorului vegetal pentru susţinerea poziţiei comune de menţinere a sprijinului cuplat, urmând a fi transmis Comisiei Europene cu prilejul negocierilor din data de 8 februarie 2017.


Sursa: MADR-Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Consultări cu fermierii pe tema sprijinului cuplat în sectoarele zootehnic şi vegetal


 

Locale

Participarea secretarului de stat Alexandru Potor la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit)

Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a participat în 23 ianuarie 2017 la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit), care s-a desfăşurat la Bruxelles, Belgia.
Unul dintre subiectele de pe ordinea de zi a vizat studiul privind impactul concesiilor din acordurile de liber schimb asupra producţiilor agricole. Cu privire la acest subiect, Statele Membre au apreciat pozitiv intensificarea facilitării schimburilor comerciale prin intermediul acordurilor de liber schimb cu apărarea intereselor fermierilor autohtoni, a industriei alimentare și a conceptului european de agricultură. România apreciază demersul Comisiei Europene de a realiza studiul de impact şi solicită continuarea procesului de evaluare şi monitorizare periodică a stadiului implementării acordurilor de liber schimb cu țările terțe pentru a fi în măsură să ne calibrăm interesele ofensive și defensive în vederea îmbunătățirii accesului pe piețele internaționale. În acest context, România se raliază la declarația Franței cu privire la impactul economic cumulativ al acordurilor comerciale viitoare asupra sectorului agricol din Uniunea Europeană, în sensul reducerii limitelor de metodologie ale studiului și creării unui instrument de management pentru cuantificarea rezultatelor negocierilor asupra produselor identificate ca sensibile și asupra sectoarelor vulnerabile, cu ocazia încheierii acordurilor de liber schimb viitoare dintre UE și țările terțe.
Un alt punct important aflat pe ordinea de zi a şedinţei l–a constituit raportul privind situația pieței și pachetul legislativ privind produsele lactate. Comisia a prezentat pachetul pentru sectorul laptelui într-o nuanță pozitivă, precizând că evoluția prețurilor este într-o pantă ascendentă, 25% creștere la prețuri în a 2-a jumătate a anului 2016, untul înregistrează o creștere cu 72% din mai (creștere lunară cu 24%), ajungând la 430€/tonă. Producția de lapte a cunoscut o contracție înregistrând o creștere cu doar 0,7% în noiembrie peste nivelul din 2015, iar la laptele praf degresat se constată o creștere cu 30%. Pentru sectorul cărnii de porc, după anumite dificultăți în 2016 exporturile au rămas constante, preocuparea principală fiind gripa porcină din țările baltice și în Polonia, o piață monitorizată cu atenție de Comisie.
România a prezentat situația pieței locale, arătând că perspectivele par încurajatoare, însă fermierii au trecut prin situații grele, subliniind că în perioada de vârf prețul a fost 11 €/cenți pe litru de lapte, pachetul laptelui a ajutat, dar nu a avut efectul scontat, Comisia nu are multe pârghii de intervenție și în viitor Politica Agricolă Comună trebuie să trateze problematica volatilității prețurilor. De asemenea, Comisia și Statele Membre trebuie să se concentreze pe anticiparea situațiilor de criză, pentru că piața UE este legată la piața mondială. România consideră că Pachetul privind laptele și-a atins scopul într-o oarecare măsură, însă suntem de părere că este nevoie de o implicare mai mare atât din partea Uniunii Europene cât și a Statelor Membre, care să conducă la consolidarea semnificativă a poziției producătorilor pe lanțul alimentar.
Totodată, considerăm că pachetele financiare destinate sectoarelor în contextul crizei de pe piață au fost binevenite, însă au contribuit parțial la redresarea sectoarelor afectate. În cazul României, sectorul lapte și produse lactate, precum și sectorul suine încă necesită intervenții pentru ca producătorii să fie parțial compensați față de pierderile suferite.
***
În marja Consiliului, secretarul de stat Alexandru Potor a avut o întâlnire cu domnul Jerzy Bogdan Plewa, director general al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI). În cadrul întâlnirii au fost prezentate prioritățile în domeniul agriculturii din Programul de Guvernare și susținerea schemelor de sprijin cuplat notificate de România în 2016, aferente perioadei 2017 -2020. Cu această ocazie, Alexandru Potor a solicitat realizarea unei bilaterale tehnice în care experţii români şi cei ai DG AGRI să lămurească neclarităţile legate de sprijinul cuplat. DG AGRI a răspuns pozitiv, urmând ca în a doua săptămână a lunii februarie să aibă loc această bilaterală.


Sursa: MADR-Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: Participarea secretarului de stat Alexandru Potor la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit)


 

Locale Știri

MADR-Comunicat de presă

În perioada 21-23 ianuarie 2017, Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a vizitat bazinele legumicole din judeţele Giurgiu (comunele Adunaţii Copăceni, Comana, Colibaşi), Ilfov (comuna Vidra) şi Galaţi (comuna Matca).
Cu această ocazie, ministrul Petre Daea a discutat cu producătorii de legume – tomate în spaţii protejate – pentru a vedea la faţa locului stadiul pregătirii noilor culturi.
De asemenea, ministrul Agriculturii a prezentat în detaliu formele de sprijin pentru tomate din producţia internă şi modul în care poate fi implementat Programul de Guvernare privind sprijinul acordat pentru producţia de tomate în spaţii protejate.
Reamintim că Ministerul Agriculturii a elaborat un act normativ pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”. Acesta se află postat pe site-ul www.madr.ro şi va fi supus aprobării Guvernului în perioada următoare.


Sursa: MADR-Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: INFORMARE DE PRESĂ


 

Locale Știri

COMUNICAT DE PRESĂ privind articolele apărute în mass-media, potrivit cărora se menţionează că agricultorii vor primi “o subvenţie substanţială de la APIA pentru uleiul de măsline”

Din analiza efectuată asupra actelor normative în vigoare și a modului de implementare a schemelor de plăți directe pe teritoriul României în baza prevederilor REG CE nr. 1306/2013, respectiv REG CE nr. 1307/2013, rezultă faptul că, în realizarea materialelor de presă au fost preluate numai prevderile art. 52, alin. 2 din Regulamentul CE nr. 1307/2013, fără a fi luate în calcul actele normative naționale de punere în aplicare a prevederilor acestui regulament.

Astfel, rezultă că, prin nici unul din actele normative în vigoare, România nu susține subvenționarea, fie și prin schema de sprijin cuplat, a uleiului de măsline. De altfel, înțelesul schemei de sprijin facultativ cuplat așa cum este prevăzut în Reg CE nr. 1307/2013 este acela că acest sprijin se acordă cuplat de o producție. Din acest punct de vedere, România, chiar în condițiile în care ar exista cerințe, nu ar putea acorda o schema de sprijin cuplat pentru uleiul de măsline, de exemplu, neavând producție de măsline.
Revenind la prevederile actelor normative în vigoare, acestea prevăd:
ART 52. din REGULAMENTUL (UE) NR. 1307/2013 din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, prevede:
“Art. 52: Norme generale
(1)Statele membre pot acorda sprijin cuplat fermierilor în condiţiile prevăzute în prezentul capitol (denumit în continuare în prezentul capitol „sprijin cuplat”).
(2)Sprijinul cuplat poate fi acordat în următoarele sectoare şi producţii: cereale, plante oleaginoase, culturi proteice, leguminoase pentru boabe, in, cânepă, orez, fructe cu coajă lemnoasă, cartof pentru feculă, lapte şi produse lactate, seminţe, carne de oaie şi de capră, carne de vită şi mânzat, ulei de măsline, viermi de mătase, furaje uscate, hamei, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr şi cicoare, fructe şi legume şi specii forestiere cu ciclu scurt de producţie.
(3)Sprijinul cuplat poate fi acordat numai în acele sectoare sau în acele regiuni dintr-un stat membru în care anumite tipuri de agricultură sau anumite sectoare agricole care sunt deosebit de importante din motive economice, sociale sau de mediu sunt afectate de anumite dificultăţi….
(6)Sprijinul cuplat se acordă sub forma unei plăţi anuale, în limite cantitative definite şi se bazează pe suprafeţe şi producţii fixe sau a pe un număr fix de animale”
Reținem faptul că art. 52, este articol de norme generale din Regulament, care statuează în mod evident că sprjinul se bazează pe suprafețe și producții fixe.
Actul normativ național de punere în aplicare a prevederilor REG CE nr. 1307/2013, este Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările și completările ulterioare pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.
În cuprinsul OUG 3/2015, la Capitolul VIII, art. 24, referitor la sprijinul cuplat, se prevăd următoarele :
“(1)Sprijinul cuplat se poate acorda sectoarelor şi producţiilor prevăzute la art. 52 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, considerate importante din motive economice, sociale şi de mediu şi care sunt afectate de anumite dificultăţi.
(2)Pentru a beneficia de sprijinul cuplat prevăzut al art. 1 alin. (2) lit. e), fermierii trebuie să respecte prevederile art. 6-8 şi condiţiile specifice aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(3)Pentru culturile sau plantaţiile care se înfiinţează începând cu anul 2016, fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânţă şi material săditor certificate oficial potrivit prevederilor Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, cu excepţia fermierilor participanţi la schema simplificată pentru micii fermieri.”
În aplicarea prevederilor OUG 3/2015, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobată HOTĂRÂREA nr. 219 din 25 martie 2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020 (act normativ de implementare specifică).
Aceasta stabilește, în mod explicit și fără echivoc, care sunt culturile și speciile de animale care beneficiază de sprijin cuplat în perioada 2015-2020.
Astfel, potrivit art. 1 se prevăd culturile din sectorul vegetal pentru care se acordă sprijin cuplat :
“Se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020 în sectorul vegetal, pentru următoarele culturi:
a)soia;
b)lucernă;
c)mazăre boabe pentru industrializare;
d)fasole boabe pentru industrializare;
e)cânepă pentru ulei şi fibre;
f)orez;
g)sămânţă de cartof;
h)hamei;
i)sfeclă de zahăr;
j)tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
k)castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
l)legume cultivate în sere: tomate, castraveţi, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare;
m)legume cultivate în solare: tomate, castraveţi, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare;
n)prune pentru industrializare;
o)mere pentru industrializare;
p)cireşe şi vişine pentru industrializare;
q)caise şi zarzăre pentru industrializare;
r)cartof timpuriu pentru industrializare.”

Din articolul 1 al HG nr. 219/2015, act normativ de implementare, rezultă faptul că, uleiul de măsline nu beneficiază de sprijin cuplat acordat de România.olive oil photo
De asemenea, din analiza prevederilor art. 41 din OMADR nr. 619/ pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, rezultă, în mod clar și fără echivoc, că această formă de sprijin se acordă producătorilor care cultivă :
“a)soia;
b)lucernă;
c)mazăre boabe pentru industrializare;
d)fasole boabe pentru industrializare;
e)cânepă pentru ulei şi fibre;
f)orez;
g)sămânţă de cartof;
h)hamei;
i)sfeclă de zahăr;
j)tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
k)castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
l)legume cultivate în sere – tomate, castraveţi, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare;
m)legume cultivate în solare – tomate, castraveţi, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare;
n)prune pentru industrializare;
o)mere pentru industrializare;
p)cireşe şi vişine pentru industrializare;
q)caise şi zarzăre pentru industrializare;
r)cartof timpuriu pentru industrializare.”.
În concluzie, așa cum rezultă din analiza actelor normative în vigoare și a articolelor prezentate mai sus, considerăm oportună corectarea informaţiilor apărute în mass-media, în sprijinul fermierilor precum și al publicului interesat cu privire la acordarea sprijinului cuplat în sectorul vegetal.


Sursa: MADR-Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Link articol: COMUNICAT DE PRESĂ privind articolele apărute în mass-media, potrivit cărora se menţionează că agricultorii vor primi “o subvenţie substanţială de la APIA pentru uleiul de măsline”


 

Locale Știri

Editia de primavara a Targului National al Mierii, in perioada 31 martie – 2 aprilie

Targul National al Mierii – editia de primavara, organizat de Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania, se va deschide vineri, 31 martie 2017, ora 10.00, pe platforma apicola din Baneasa, Bucuresti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1.

Cea de-a 16-a editie a Targului National al Mierii, organizata in perioada 31 martie – 2 aprilie, reprezinta deja un eveniment cunoscut si asteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat in principal consumatorilor de produse apicole.

Cei aproximativ 100 de expozanti prezenti – apicultori si firme specializate, isi vor etala produsele intr-o gama extrem de diversificata: de la produse apicole obtinute direct din stupina pana la produse apicole conditionate sau alte preparate derivate din produse apicole – suplimente nutritive, cosmetice etc.

De asemenea, de acest targ vor putea beneficia si apicultorii deoarece vor fi prezente si produsele dedicate acestora – stupi si componente, utilaje si alte echipamente apicole, produse pentru sanatatea albinelor, produse pentru nutritie, carti de specialitate etc.

Bucurestenii si nu numai sunt asteptati la Targul National al Mierii, locul perfect pentru a se indulci cu minunatele produse ale stupului, miere, polen, propolis, laptisor de matca, suplimente nutritive si cocktail-uri, produse complet naturale ce vin din bogatia naturii, dar si din harnicia albinelor si apicultorilor.

Amplasarea standurilor se va face, la fel ca la editiile anterioare, pe platforma A.C.A. / I.C.-D. Apicultura din Bucuresti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Editia de primavara a Targului National al Mierii, in perioada 31 martie – 2 aprilie

Sursa foto: http://www.aca.org.ro/


 

Locale Știri

Agentia Domeniilor Statului va intra in subordinea MADR

Agentia Domeniilor Statului (ADS) urmeaza sa fie trecuta de la Guvern in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, conform unui proiect legislativ postat pe site-ul MADR.

In OUG se precizeaza ca Agentia Domeniilor Statului, institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral de la bugetul de stat, trece din subordinea Guvernului si din coordonarea tehnica a ministrului Agriculturii si Dezvoltarii rurale in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Conform actului normativ, Agentia Domeniilor Statului functioneaza cu un numar de 238 de posturi.

Agentia Domeniilor Statului administreaza in total o suprafata de aproximativ 320.000 de hectare de teren agricol.

Fostul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, declara anul trecut ca MADR ar trebui sa renegocieze contractele de arenda, in conditiile in care fermierii care au astfel de contracte cu Agentia Domeniilor Statului (ADS) platesc o redeventa pe hectar de circa 200 de euro.

Potrivit unor informatii aparute in presa, Agentia Domeniilor Statului are de recuperat peste 380 de  milioane de lei de la datornicii sai.

Acum doi ani, Agentia Domeniilor Statului a incasat, in baza contractelor privind exploatarea terenurilor, circa 86 milioane de lei.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Agentia Domeniilor Statului va intra in subordinea MADR

Locale Știri

Comisia Europeana aloca 128 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

Fermierii europeni au la dispozitie 128 de milioane de euro in acest an pentru a-si promova produsele agricole atat in interiorul Uniunii Europene, cat si in tari terte.

De curand, Comisia Europeana a deschis sesiunea de primire a cererilor pentru programele de promovare simple si multiple.

Strategiile de promovare pot fi astfel co-finantate cu pana la 85% se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

„Anul trecut, aproape 50% din aplicantii acestor programe au fost noi beneficiari. De asemenea, fondurile au permis o promovare a produselor europene in numeroase tari terte”, a declarat Comisarul European pentru Agricultura, Phil Hogan.

Astfel, companiile interesate vor avea la dispozitie doua tipuri de programe de promovare: cel simplu, care va dispune de un buget de 85,5 milioane de euro, dedicat produselor agro-alimentare, si „multi-programul”, cu o alocare de 43 milioane de euro, dedicat mai multor obiecte, printre care amintim promovarea agriculturii sustenabile, precum si a standardelor de calitate pentru produsele UE.

Cererile pot fi depuse online pana la data de 20 aprilie 2017. Ulterior, acestea vor fi analizate de Comisia Europeana, urmand ca rezultatele sa fie afisate in toamna. Programele de promovare vizeaza sectoare precum produsele lactate, cele din carne, cat si sectorul fructelor si legumelor.

Anul trecut, fondurile solicitate de fermieri pentru promovare produselor agricole au depasit de aproape patru ori bugetul disponibil.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Comisia Europeana aloca 128 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

Photo by rockcohen

Locale

Producatorii romani se duc pe banii lor la targul Saptamana Verde de la Berlin

Nici in acest an Ministerul Agriculturii nu va sprijini financiar producatorii romani sa participe la cel mai mare targ international dedicat agriculturii: „Saptamana Verde” (Grune Woche), de la Berlin, care se va desfasura intre 20 – 29 ianuarie. Cu toate acestea, circa zece producatori autohtoni vor ajunge in capitala Germaniei si vor promova, pe banii proprii, cele mai bune produse agro-alimentare romanesti.

Este al doilea an cand Ministerul Agriculturii decide sa nu mai sponsorizeze prezenta producatorilor romani la „Saptamana Verde” pana cand nu se va trage linie pe raportul Curtii de Conturi cu privire la evenimentul din 2015, prin care se solicita recuperarea banilor. Cu toate acestea, pe site-ul oficial al targului international „Grune Woche” figureaza prezenta Ministerului Agriculturii, ca institutie, la eveniment.

Majoritatea producatorilor romani care vor ajunge la „Saptamana Verde” sunt din Cluj, acestia fiind sprijiniti financiar, din punct de vedere al chiriei si constructiei standului, de catre Asociatia „Produs de Cluj”.

„Din partea noastra vor participa doi producatori de miere si produse derivate, un producator de lavanda si doi mesteri populari. Am incercat cat am putut de mult sa obtinem niste preturi bune. In general, constructia si inchirierea standului ajunge undeva la circa 1.500 de euro pe expozant. Pe langa aceasta suma se mai adauga 1.200 euro, cheltuielile de transport si cazare. Pentru un producator mic, aceste costuri sunt de-a dreptul ridicate. Cu toate acestea, ne bucuram ca am reusit sa oferim sprijin macar pentru cativa producatori, lucrul acesta datorandu-se finantarii pe care o primim de la Consiliul Judetean Cluj”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Ramona Moldovan, directoarea Asociatiei „Produs de Cluj”.

Photo by tm-md

De asemenea, la targul international de la Berlin ar urma sa mai participe si producatori din Maramures, Bucuresti si Caras-Severin. „Vor fi si produse de carne, de la o ferma de langa Bucuresti. Vor fi prezenti si vinurile din Vrancea. De asemenea, va fi prezent si un producator de lactate din lapte de capra. S-ar putea sa fim in jur de 10-12 expozanti, asta desi initial se anuntasera undeva la 20”, ne-a mai spus Ramona Moldovan.

Nemtii ne cauta produsele, dar nu le gasesc

Dupa ce in 2012 Romania a fost tara partenera la evenimentul „Saptamana Verde”, in ultimii doi ani producatorii romani au fost lasati sa se descurce Saptamana verde la targul de la Berlin. Nu putine au fost momentele cand unii straini au dorit sa regaseasca producatorii romani la targ, insa au constatat cu surprindere ca acestia nu mai sunt prezenti.

„Din cauza lipsei unei finantari, fara indoiala ca si imaginea Romaniei are de suferit. De la un stand de circa 400 mp, cat am avut atunci cand am fost tara partenera, am ajuns sa avem aproape 120 mp. Chiar anul trecut au existat cativa nemti care ne cautatu produsele si nu le gaseau, tocmai din cauza faptului ca acei producatori nu mai erau prezenti”, ne-a mai spus directoarea Asociatiei „Produs de Cluj”.

Despre lipsa de finantare a producatorilor romani am discutat si cu Marian Cioceanu, presedintele Asociatiei Bio Romania, care precizeaza ca tara noastra nu se poate compara nici macar cu tarile africane.

„Exista cateva tari africane care sunt prezent la acest eveniment an de an. Noi nici macar ca ele nu suntem. Romania are un avantaj competitiv foarte important, ma refer la produsele traditionale, de calitate, produsele de origine controlata, produse ecologice. In loc sa fim prezenti mai puternic si sa ne dezvoltam in acest sector, ramanem pe locul intai la exportul de cereale”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro,

La editia din 2015 a expozitiei internationale „Saptamana Verde” (Grune Woche), Romania a dispus de un spatiu de prezentare al potentialului sectorului agricol romanesc pe o suprafata de 327 metri patrati. Printre produsele expuse au fost branzeturi, produse procesate din carne, vinuri, palinca, uleiuri, gemuri, zacusca, produse de patiserie, obtinute de operatori din sectorul traditional si ecologic din diverse zone ale tarii.

Saptamana Verde (Grüne Woche) se intinde pe o suprafata de aproape 130.000 de metri patrati cu un numar de total de expozanti de 1.689 din 69 de tari, iar numarul anual de vizitatori depaseste 400.000 de persoane.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Producatorii romani se duc pe banii lor la targul Saptamana Verde de la Berlin

Page 9 of 38
1 7 8 9 10 11 38