Otrăvirea prin intermediul reclamelor publicitare Mass-media are astfel o mare influenţă asupra comportamentului uman, prin programele TV şi calupurile publicitare. Expunerea zilnică a privitorului la agresiuni fizice, prezentarea “vedetelor” care consumă alcool şi fumează, precum şi publicitatea la produsele alimentare care de obicei sunt nesănătoase, influenţează comportamentul uman mai mult decât credem. Suntem supuşi în …
ianuarie 2013
Sesizari la Protectia Consumatorului
Începând cu data de 06 ianuarie 2013, Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor va pune la dispoziția consumatorilor TELEFONUL CONSUMATORULUI INFOCONS – 021 9551 pentru a obține informatii referitoare la modul în care se pot face sesizări sau reclamații cu privire la produsele și/sau serviciile achiziționate și/sau prestate.Operatorii economici au obligația să afișeze placheta care să …
Taninurile și importanța lor în industria alimentară
Compuşii polifenolici sunt substanţe foarte răspândite în regnul vegetal. O mare parte a acestor compuşi e reprezentată de taninuri – compuşi neazotaţi cu o mare heterogenitate structurală şi masă moleculară relativ mare, care au proprietatea de a forma complexe puternice cu proteinele, dar şi cu amidonul, celuloza şi unele minerale. Din punct de vedere chimic …
Targ de dulciuri alese
În perioada 8-10 Februarie 2013, va avea loc un Târg de dulciuri alese – Sweet Fest, așa cum îl definesc chiar organizatorii. Într-o locație istorica, la Hanul lui Manuc, strada Francesa nr. 62-64, iubitorii de dulciuri vor putea degusta diverse specialități de ciocolată, bomboane, praline, torturi și alte produse zaharoase. În cadrul târgului vor putea fi …