Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor

Arăt: 1 - 10 din 49 REZULTATE
Consultanță Legislație

PNDR: ce exploatatii agricole sunt prioritizate la fondurile dedicate tinerilor fermieri

Tinerii fermieri, care au o varsta de pana in 40 ani, au posibilitatea sa acceseze fonduri europene nerambursabile, in valoare de 50.000 Euro pe proiect, in cadrul submasurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din PNDR 2020.

Pentru aceasta submasura pragul minim este de 25 de puncte si reprezinta pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finantare. Va prezentam in cadrul acestui articol criteriile de selectie ale proiectelor, conform Ghidului solicitantului.

Primul principiu luat in calcul este cel al sectorului prioritar. De exemplu, pentru vegetal, cei care isi propun sa se instaleze in fruntea unei ferme legumicole vor obtine 30 puncte. Pentru exploatatiile care au ca scop producerea de samanta/ material saditor, inclusiv pentru pepiniere pomicole si viticole – exceptand cele pentru legumicultura se vor acorda 25 de puncte. Pentru pomicultura, exceptand pepinierele pomicole, se vor acorda 20 puncte.

Pentru sectorul zootehnic, fermele de bovine sunt prioritizate, pentru acestea acordandu-se 30 puncte. De asemenea, fermierii vor primi pentru apicultura 25 puncte, iar pentru ferme din sectorul ovinelor si caprinelor 20 puncte.

Un alt principiu luat in considerare este si cel al comasarii exploatatiilor avand in vedere numarul exploatatiilor
preluate integral. Astfel, daca solicitantul preia integral minim trei exploatatii agricole se vor acorda 15 puncte, daca preia doua exploatatii agricole 10 puncte, iar daca preia una – 5 puncte.

O diferentiere in cadrul selectiei se va face si pe baza nivelului de calificare in domeniul agrico. Mai exact, daca solicitantul a absolvit cu diploma de studii superioare in domeniul agricol se vor acorda 25 puncte, daca solicitantul a absolvit studii postliceale sau liceale in domeniul agricol – 20 puncte, iar daca solicitantul are o formare profesionala care confera un nivel de calificare superior nivelului minim obligatoriu solicitat prin eligibilitate si anume, prin studii/ curs de calificare in domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrara de cel putin Nivel 1 de calificare profesionala, conform legislatiei aplicabile la momentul acordarii certificatului de calificare profesionala se vor acorda 10 puncte.

Totodata, se va lua in calcul si principiul potentialului agricol care vizeaza zonele cu potential determinate in baza studiilor de specialitate. Astfel, daca proiectul este implementat intr-o zona cu potential ridicat se vor acorda 25 puncte, iar daca proiectul este implementat intr-o zona cu potential mediu – 20 puncte.

Aslte 5 puncte se vor acorda daca solicitantul isi propune prin proiect sau demonstreaza ca detine/ dezvolta la nivelul exploatatiei agricole si prevede in cadrul Planului de Afaceri ca va pastra / dezvolta nucleul de rase (rasele vor fi certificate si se vor regasi in Registrul genealogic al raselor), respectiv soiuri autohtone (conform Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultura din Romania elaborat de catre ISTIS) pe toata durata de implementare si monitorizare a proiectului.

Sprijinul nerambursabil este de maximum 50.000 Euro si va fi acordat sub forma de prima in doua transe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finantare si 25% din cuantumul sprijinului in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: PNDR: ce exploatatii agricole sunt prioritizate la fondurile dedicate tinerilor fermieri


 

Locale Știri

Subventii: calendarul platilor APIA

Ministerul Agriculturii a elaborat un Ordin prin care se stabileste calendarul depunerii cererilor unice si a platilor, pentru Campania 2017.

Mai exact, este vorba de Ordinul nr. 18 din 3 februarie 2017 privind stabilirea modalitatii de coordonare a implementarii schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in agricultura, la nivelul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si al Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura.

Astfel, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) va asigura toate masurile pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plata in perioada in care nu se aplica penalitati, efectuarea controlului administrativ si pe teren in perioada optima, acordarii avansului si a platilor finale, cu respectarea urmatoarelor perioade:

a) intre 1 martie – 15 mai 2017 se vor depune/primi cererile unice de plata, potrivit prevederilor Regulamentului de punere in aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014.

b) intre 1 iunie – 1 iulie 2017 se va efectua controlul administrativ, inclusiv control preliminar al cererilor unice de plata, esantionarea acestora precum si transmiterea esantioanelor.

c) intre 1 iulie – 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la fata locului pentru cererile unice de plata esantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligatii specifice, in iarna sau in primavara anului urmator.

d) plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va efectua incepand cu data de 15 octombrie 2017.

e) plata regulara pentru anul de cerere 2017 se va efectua intre 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018.

La nivelul Ministerului Agriculturii, coordonatorul implementarii schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in agricultura, care fac obiectul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2015, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.104/2015, cu modificarile ulterioare, este secretarul de stat Alexandru Potor.

Directorul general al APIA are obligatia de a raporta saptamanal, respectiv ori de cate ori este necesar, stadiul implementarii schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in agricultura, secretarului de stat Alexandru Potor.

APIA va incepe din luna februarie si plata integrala a subventiilor aferente Campaniei 2016, atat in sectorul vegetal cat si in cel zootehnic.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Subventii: calendarul platilor APIA


Locale Știri

Calendarul targurilor apicole 2017: lista evenimentelor aducatoare de profit pentru apicultori

Chiar daca anul trecut productia de miere a fost diminuata considerabil, crescatorii romani de albine isi pun sperantele ca 2017 va fi un an apicol mai bun, care le va aduce din nou profituri.

StiriAgricole.ro va prezinta calendarul targurilor apicole din 2017, pentru a sti din timp unde veti gasi cele mai bune produse apicole in 2017, dar si pentru ca apicultorii sa fie la curent cu evenimentele unde isi pot comercializa cu profit mierea, ceara sau alte produse apicole, mai ales ca o buna parte din proiectele implementate cu fonduri europene nerambursabile destinate tinerilor fermieri au vizat achizitii de familii de albine si de stupi.

Iata Calendarul targurilor apicole in 2017:

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul apicol Targu Mures, editia a III-a: 18-19 februarie 2017

Stupina BIA va invita la editia a III-a a Targului Apicol Targu-Mures care se va desfasura in perioada 18-19 Februarie 2017, in parcarea supermarket-ului KAUFLAND din zona Garii. Vizitatorii vor gasi la Targul Apicol Targu Mures miere si produse apicole, cosmetice naturiste, dulciuri pentru toate gusturile. De asemenea, Targul Apicol Targu Mures este un bun prilej pentru apicultori de a cumpara utilajele si echipamentele apicole de care au nevoie. La Targul Apicol Targu Mures vor fi prezenti producatori de profil din toate colturile tarii si din strainatate. Detalii si rezervari: Tel. 0744.699.789. E-mail: office@biapartner.ro

Calendarul targurilor apicole 2017.  Targul Mierii Campina, editia a XI-a: 24-26 februarie 2017

Aflat la cea de-a XI-a editie, Targul Mierii de la Campina se va desfasura in zilele de 24-26 februarie, evenimentul fiind organizat la Casa Tineretului din localitate. Si in acest an, targul va cuprinde numeroase concursuri inedite adresate apicultorilor si celor care iubesc mierea. Targul Mierii Campina este organizat de Asociatia Apicola „Valea Prahovei” Campina, membra a Federatiei Asociatiilor Apicole din Romania ROMAPIS. Detalii si rezervari: Tel: 0740.452 870, e-mail: contact@aavph.ro

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul apicol al „Tarii Fagarasului” – editia a VIII-a: 25-26 februarie 2017

Targul apicol al „Tarii Fagarasului”, ajuns la editia a VIII-a, va avea loc in perioada 25-26 februarie, la Cercul Militar Fagaras. Detalii si rezervari: Tel: 0767.551.121, 0740.096.064 , e-mail: talinggabriel@gmail.com

Calendarul targurilor apicole 2017. ARpicultura, editia a III-a, 25-26 februarie 2017

Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad organizeaza in acest an a treia editie a evenimentului ARpicultura, care va avea loc in perioada 25-26 februarie 2017, la complexul Expo Arad. Evenimentul este organizat impreuna cu Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania – filiala Arad si sprijinit de Asociatia Fermelor Apicole de Productie si Reproductie din Romania. Detalii si rezervari: Tel: 0729.969.669, e-mail: arpicultura@ccia-arad.ro

targ apicol 2017

Calendarul targurilor apicole 2017. Festivalul national al apicultorilor din Romania, Rm. Sarat, editia a II-a: 4-5 martie 2017

In perioada 04-05 martie 2017, la Ramnicu Sarat se va organiza Festivalul national al apicultorilor din Romania, editia a II-a si Targul apicol „Zilele Apicultorilor Ramniceni”, editia a VIII-a.

Calendarul targurilor apicole 2017. Expo Apis Transilvania – Cluj-Napoca: 3–5 martie 2017

Un alt targ deosebit de important dedicat apiculturii va avea loc in perioada 3–5 martie 2017. Mai exact este vorba despre targul Expo Apis Transilvania, care va fi organizat la Centrul Expozitional Expo Transilvania din Cluj Napoca. Detalii si rezervari: Tel: 0743.175.805.

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul „Pentru un viitor sanatos”, editia a VII-a: Cluj-Napoca, 4-5 martie 2017

Si in acest an, grupul Viitor Sanatos va organiza, in perioada 4-5 martie 2017, targul „Pentru un viitor sanatos”, loc in care producatorii de miere vor putea sa-si expuna cele mai valoroase produse apicole. Pe langa acest lucru, in cadrul evenimentului vor fi prezenti si numeroase companii straine de utilaje si echipamente apicole. Detalii si rezervari: 0765.252.585, e-mail info@viitorsanatos.ro

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul Apicol Slobozia: 10-12 Martie 2017

Un alt targ apicol va fi organizat in acest an si la Slobozia, in perioada 10-12 Martie 2017. Evenimentul va avea loc pe Stadionul Municipal, Palatul Copiilor bd. Matei Basarab. Detalii si rezervari: Tel: 0735.309.947; E-mail: spaa@municipiulslobozia.ro

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul apicol Iasi, editia a IX-a: 11-12 martie 2017

Ca si in editiile precedete, Targul apicol Iasi va fi organizat pe 11-12 martie 2017, in parcarea Carrefour Era-Pacurari. Pe parcursul a doua zile, veti putea gasi miere de albine, polen, propolis, laptisor de matca, dar si multe alte produse apicole comercializate direct de catre producatori. De asemenea vor participa si producatori de materiale si utilaje apicole. Ca si in precedentele 7 editii se va organiza si o conferinta apicola la care sunt invitati atat personalitati care activeaza in sectorul apicol, cat si reprezentanti ai institutiilor statului care prin activitatea lor au legaturi cu apicultura. Intrarea la Targul apicol Iasi este libera libera pentru toti vizitatorii. Detalii si rezervari: Tel: 0740.99.80.84.

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul International Apicol de Primavara, editia a VII-a, Ghiroda-Timisoara: 11-12 martie 2017

La Targul apicol international de Primavara Ghiroda-Timisoara 2017 vor participa numeroase firme de specialitate din tara si din strainatate. In cadrul Targului Apicol International de Primavara Ghiroda-Timisoara vor fi organizate activitati menite sa ofere informatii de actualitate apicultorilor. Totodata, in cadrul Targului Apicol International de Primavara Timisoara vor fi organizate o tombola si un concurs de degustare a mierii de albine. Detalii si rezervari: Tel: 0256.491.613.

targuri apicole 2017

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul Apicol „Sarbatoarea mierii – Blaj”, editia a X-a: 25-26 martie 2017

Cel mai mare targ apicol din Romania, ce are loc anual la Blaj, se va desfasura anul acesta in perioada 25-26 martie 2017. Evenimentul, ajuns la cea de-a 10-a editie, va aduce laolalta atat numerosi producatori apicoli autohtoni, precum si invitati din strainatate. Targul se va desfasura in locatia bine cunoscuta si anume Piata 1848. Detalii si rezervari: Tel: 0258.711.428, e-mail: secretariat@apidava.ro

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul National al Mierii, Editia a 16-a / 31 Martie – 2 Aprilie 2017

Targul National al Mierii, editia de primavara, organizat de Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania, se deschide vineri, 31 martie 2017, ora 10.00, pe platforma apicola din Baneasa, Bucuresti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1. Cea de-a 16-a editie a Targului National al Mierii, organizata in perioada 31 martie -2 aprilie, reprezinta deja un eveniment cunoscut si asteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat in principal consumatorilor de produse apicole. Cei aproximativ 100 de expozanti prezenti – apicultori si firme specializate, isi vor etala produsele intr-o gama extrem de diversificata: de la produse apicole obtinute direct din stupina pana la produse apicole conditionate sau alte preparate derivate din produse apicole – suplimente nutritive, cosmetice etc. Detalii si rezervari: Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania: acaromania@rdsmail.ro, telefon: 021-233.40.19.

Calendarul targurilor apicole 2017. Targul apicol Apiardeal Sighisoara, editia a VI-a: 23-24 septembrie 2017

Evenimentul va reuni apicultori din tara si de peste hotare, care vor pune la dispozitia publicului diverse sortimente de miere si produse si accesorii apicole. Succesul primelor editii ale targului Apicol Apiardeal, desfasurate anii trecuti a facut ca atat interesul organizatorilor, cat si al partenerilor, sponsorilor si al publicului, sa creasca semnificativ, urmarindu-se ca Apiardeal Sighisoara sa devina un targ apicol cu traditie. Va invitam cu drag sa luati parte la Targul apicol Apiardeal, unde veti gasi produse de cea mai buna calitate, de la miere, polen, propolis si siropuri, la utilaje si accesorii pentru apicultori, produse traditionale, dar si multa voie buna si oameni faini. Detalii si rezervari: Tel.758.506.184; E-mail: orbanstefan64@yahoo.com


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Calendarul targurilor apicole 2017: lista evenimentelor aducatoare de profit pentru apicultori


 

Analize Producători

Procesarea fructelor cu ajutorul energiei regenerabile, noul model de succes in zonele montane

Micii fermieri din zona Vatra Dornei au incepand de anul trecut posibilitatea de a-si valorifica inteligent fructele si legumele, gratie unui proiect dezvoltat de Federatia Agricultorilor de Munte Dorna (FAMD), care si-a propus infiintarea unei unitati procesatoare folosind surse de energie regenerabila si nepoluanta.

Mai mult decat atat, proiectul, finantat din fonduri norvegiene, ofera si cateva locuri de munca sezoniere pentru fermierii de la munte, lucru deosebit de util, mai ales intr-o zona afectata de somaj.

„Prin intermediul acestui proiect am reusit sa achizitionam o linie de procesare, sa adaptam un spatiu si sa oferim astfel posibilitatea fermierilor din zona sa isi valorifice fructele si legume, in principal pentru suc. Foarte multi oameni din aceasta regiune au mere in gradina, dar care nu sunt foarte bune pentru a fi pastrate pe timp de iarna. Decat sa putrezeasca, agricultorii le pot procesa si pot lua acasa cu ei sucul. Unii dintre acestia vin si cu afine, zmeura etc”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Stefan Agapi, administratorul unitatii de procesare.

Vegetable farmers  photo

De asemenea, proiectul, realizat cu fonduri Norway Grants alocate de catre Guvernul Norvegiei prin Innovation Norway, a initiat si dezvoltarea brandului „Aroma muntelui”, al carui principal obiectiv il reprezinta obtinerea de produse cu gust natural si aroma traditionala, folosind materie prima din flora spontană.

„Deoarece proiectul s-a finalizat in noiembrie 2015, anul trecut a fost primul an in care am reusit sa procesam. Oamenii sunt foarte multumiti de aceasta oportunitate. In primul rand, pentru ca obtin un produs sanatos, pe care il pot consuma in familie, apoi pentru ca nu pierd fructele pe care le au. Daca la o unitate normala se ia cam 2 lei pe litrul procesat, pentru membrii nostri FAMD procesam cu 1,5 lei”, ne-a mai spus Stefan Agapi.

Inainte sa ajunga in tocator si presa, fructele aduse de fermieri sunt spalate si verificate, indepartandu-se produsele care sunt stricate.

„Cantitatea minima cu care un agricultor vine la procesare este 100 kg. Foarte multi vin cu mere. Dupa receptia marfii, fructele sunt puse spalate si verificate. Pe cele stricate le eliminam, deoarece nu putem risca sa alteram intr-un fel sau altul sucul. Dupa aceea, fructele ajung in tocator, apoi intr-o presa. Intr-un final ajung intr-un bazin unde sucul este pasteurizat. Ulterior, sucul trece printr-un dozator si astfel se ambaleaza in pungi cu robinet de 3, 5 sau chiar 20 litri, in functie de preferintele fermierului”, ne-a mai spus Stefan Agapi.

De asemenea, unitatea de procesare dispune de un spatiu in care agricultorii au posibilitatea si sa usuce fructe de de padure, ciuperci si chiar plante medicinale.

„In zona Vatra Dornei energia verde nu a fost folosita până în prezent, iar acest lucru s-a intamplat atat din lipsa de cunostinte cat si din cauza capacitatii reduse de investitii. Proiectul Intreprindere sociala de procesare a fructelor de padure folosind surse de energie regenerabila si nepoluanta a crescut gradul de constientizare in ceea ce priveste protectia mediului si conservarea durabila a padurilor. Mai mult, proiectul a creat si va continua sa ofere locuri de munca sezoniere pentru membrii FAMD si pentru familiile de fermieri. Cum rata somajului din zona este mare, aceste locuri de munca sezoniere, care constau in colectarea fructelor de padure, a plantelor medicinale si a ciupercilor, vor asigura venituri suplimentare pentru persoanele defavorizate, fapt extrem de imbucurator pentru toata lumea”, a declarat ing. Ioan Agapi, directorul FAMD.

Proiectul dezvoltat de Federatia Agricultorilor de Munte Dorna (FAMD), in valoare totala de 222.268 Euro, a avut ca obiective dezvoltarea unei unitati procesatoare folosind surse de energie regenerabila si nepoluanta si certificarea produselor obtinute, informarea cu privire la avantajele capitalizarii produselor nelemnoase si recunoasterea importantei aplicarii unui management sustenabil respectand, in acelasi timp, principiile pentru un mediu inconjurator sanatos, precum si realizarea unui studiu de cercetare pentru determinarea caracteristicilor nutritionale si perioadele optime de recoltare a fructelor de padure si comunicarea acestor date fermierilor prin instruire, ghid de bune-practici si vizite de studio.

Pe langa Federatia Agricultorilor de Munte Dorna (FAMD), entitatile care s-au implicat in dezvoltarea acestui proeict au fost organizatia OPENFIELDS, care sustine dezvoltarea comunitatilor prin dezvoltarea sustenabila a fermelor, precum si Institutul Norvegian de Cercetare Bioeconomica (NIBIO), finantat prin Norway Grants.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Procesarea fructelor cu ajutorul energiei regenerabile, noul model de succes in zonele montane


 

Consultanță Legislație

Cum se va acorda ajutorul special de 3.000 euro pentru producatorii de tomate

Photo by iamrenny

Ministerul Agriculturii a publicat pe propriul site proiectul de Hotarare pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate”, care contine detalii despre conditiile de eligibilitate si valoarea acestui sprijin.

Schema de ajutor de minimis se acorda intreprinderilor care isi desfasoara activitatea in domeniul productiei primare de produse agricole, pentru sustinerea produsului tomate in spatii protejate.

Prevederile prezentei scheme se aplica intreprinderilor/intreprinderilor unice definite la art. 3, care exploateaza culturi de tomate in spatii protejate, respectiv:

a) producatorilor agricoli persoane fizice care detin atestat de producator emis in baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol, valabil pana la data platii ajutorului de minimis;

b)producatorilor agricoli persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare;

c)producatorilor agricoli persoane juridice, precum si oricaror forme asociative cu personalitate juridica constituite conform legii.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, beneficiarii prevazuti la art.4 alin (2) trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele criterii de eligibilitate:

a)sa solicite ajutoare de minimis, conform prevederilor prezentei hotarari;

b)sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de 1000 mp, marcata la loc vizibil, cu o placa indicator format A3, dimensiuni 297 x 420 mm, pe care sa se gaseasca inscriptia ,,Suprafata beneficiara a Programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate, in anul 2017, conform cererii numarul ……………., din Registrul unic de la Directia pentru agricultura a judetului……………./Municipiului Bucuresti”

c) sa obtina o productie de 2 kg tomate/mp si sa valorifice o cantitate de tomate de 2000 kg dovedita cu documente justificative, de pe suprafata prevazuta la litera b);

d)sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in spatiile protejate in anul 2017.

Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprima sub forma unei subventii, potrivit art. 3 alin. (6) din Regulamentul de minimis in sectorul agricol.

Valoarea sprijinului financiar reprezentand ajutor de minimis care se acorda beneficiarilor este echivalentul in lei a 3000 euro/beneficiar/an, pentru schema prevazuta la art.4 alin. (1).

Valoarea totala a ajutoarelor de minimis care se acorda unei intreprinderi/intreprinderi unice nu poate depasi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exercitii financiare, in cursul exercitiului financiar actual si in cele doua exercitii financiare precedente.

In cazul nerespectarii prevederilor de la art. 5, beneficiarii schemei de minimis sunt obligati la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adauga penalitati si dobanzi, de la data incasarii acestuia, cu respectarea prevederilor legale.

Sumele reprezentand ajutoare de minimis se platesc intreprinderilor intr-o singura transa, pe durata Programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate.

Resursele financiare necesare aplicarii schemei de ajutor de minimis prevazute de prezenta hotarare sunt de 40 mil. euro si se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate cu aceasta destinatie Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2017 la capitolul 83.01 „Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare”, articolul 40.15 „Sprijinirea producatorilor agricoli”.

Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, beneficiarii prevazuti la art. 4 alin. (2) depun o cerere de inscriere in Program prin care solicita inregistrarea in Registrul unic pentru accesarea Programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate, conform modelului prevazut in anexa nr.1, insotita de urmatoarele documente:

  • a)copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoana fizica sau, dupa caz, imputernicire/procura notariala si o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
  • b)copie a atestatului de producator;
  • c)copie a certificatului de inregistrare la Oficiul National al Registrului Comertului/Registrul national al asociatiilor si fundatiilor sau a actului in baza caruia isi desfasoara activitatea, in cazul persoanelor juridice, precum si copie a B.I./C.I. al/a imputernicitului persoana fizica;
  • d)dovada cont activ banca/trezorerie;
  • e)adeverinta in original, care sa ateste, conform inscrisurilor din registrul agricol, suprafata de teren utilizata de solicitant in anul 2017 in baza oricarui act juridic care confera dreptul de folosinta asupra terenului in cauza;
  • f)declaratie pe propria raspundere, conform modelului prevazut in anexa nr.2

Documentele prevazute la alin. (1) lit. a) si c) sunt prezentate in original si in copie, in vederea certificarii de reprezentantul directiei pentru agricultura judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, prin inscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”.

Directiile pentru agricultura judetene sau a municipiului Bucuresti, calculeaza, determina si aproba sumele aferente reprezentand ajutor de minimis, pentru fiecare beneficiar in parte si se asigura ca sumele totale care se acorda solicitantului se incadreaza in plafonul maxim, conform art. 6 alin.(3).

Se interzice acordarea de ajutor de minims in temeiul prezentei hotarari solicitantilor a caror suprafata de culturi de tomate in spatii protejate este obtinuta prin divizarea unei exploatatii existente la data de 1 ianuarie 2017.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Cum se va acorda ajutorul special de 3.000 euro pentru producatorii de tomate

Photo by iamrenny


 

Locale Știri

Editia de primavara a Targului National al Mierii, in perioada 31 martie – 2 aprilie

Targul National al Mierii – editia de primavara, organizat de Asociatia Crescatorilor de Albine din Romania, se va deschide vineri, 31 martie 2017, ora 10.00, pe platforma apicola din Baneasa, Bucuresti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1.

Cea de-a 16-a editie a Targului National al Mierii, organizata in perioada 31 martie – 2 aprilie, reprezinta deja un eveniment cunoscut si asteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat in principal consumatorilor de produse apicole.

Cei aproximativ 100 de expozanti prezenti – apicultori si firme specializate, isi vor etala produsele intr-o gama extrem de diversificata: de la produse apicole obtinute direct din stupina pana la produse apicole conditionate sau alte preparate derivate din produse apicole – suplimente nutritive, cosmetice etc.

De asemenea, de acest targ vor putea beneficia si apicultorii deoarece vor fi prezente si produsele dedicate acestora – stupi si componente, utilaje si alte echipamente apicole, produse pentru sanatatea albinelor, produse pentru nutritie, carti de specialitate etc.

Bucurestenii si nu numai sunt asteptati la Targul National al Mierii, locul perfect pentru a se indulci cu minunatele produse ale stupului, miere, polen, propolis, laptisor de matca, suplimente nutritive si cocktail-uri, produse complet naturale ce vin din bogatia naturii, dar si din harnicia albinelor si apicultorilor.

Amplasarea standurilor se va face, la fel ca la editiile anterioare, pe platforma A.C.A. / I.C.-D. Apicultura din Bucuresti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Editia de primavara a Targului National al Mierii, in perioada 31 martie – 2 aprilie

Sursa foto: http://www.aca.org.ro/


 

Locale Știri

Agentia Domeniilor Statului va intra in subordinea MADR

Agentia Domeniilor Statului (ADS) urmeaza sa fie trecuta de la Guvern in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, conform unui proiect legislativ postat pe site-ul MADR.

In OUG se precizeaza ca Agentia Domeniilor Statului, institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral de la bugetul de stat, trece din subordinea Guvernului si din coordonarea tehnica a ministrului Agriculturii si Dezvoltarii rurale in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Conform actului normativ, Agentia Domeniilor Statului functioneaza cu un numar de 238 de posturi.

Agentia Domeniilor Statului administreaza in total o suprafata de aproximativ 320.000 de hectare de teren agricol.

Fostul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, declara anul trecut ca MADR ar trebui sa renegocieze contractele de arenda, in conditiile in care fermierii care au astfel de contracte cu Agentia Domeniilor Statului (ADS) platesc o redeventa pe hectar de circa 200 de euro.

Potrivit unor informatii aparute in presa, Agentia Domeniilor Statului are de recuperat peste 380 de  milioane de lei de la datornicii sai.

Acum doi ani, Agentia Domeniilor Statului a incasat, in baza contractelor privind exploatarea terenurilor, circa 86 milioane de lei.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Agentia Domeniilor Statului va intra in subordinea MADR

Locale Știri

Comisia Europeana aloca 128 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

Fermierii europeni au la dispozitie 128 de milioane de euro in acest an pentru a-si promova produsele agricole atat in interiorul Uniunii Europene, cat si in tari terte.

De curand, Comisia Europeana a deschis sesiunea de primire a cererilor pentru programele de promovare simple si multiple.

Strategiile de promovare pot fi astfel co-finantate cu pana la 85% se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

„Anul trecut, aproape 50% din aplicantii acestor programe au fost noi beneficiari. De asemenea, fondurile au permis o promovare a produselor europene in numeroase tari terte”, a declarat Comisarul European pentru Agricultura, Phil Hogan.

Astfel, companiile interesate vor avea la dispozitie doua tipuri de programe de promovare: cel simplu, care va dispune de un buget de 85,5 milioane de euro, dedicat produselor agro-alimentare, si „multi-programul”, cu o alocare de 43 milioane de euro, dedicat mai multor obiecte, printre care amintim promovarea agriculturii sustenabile, precum si a standardelor de calitate pentru produsele UE.

Cererile pot fi depuse online pana la data de 20 aprilie 2017. Ulterior, acestea vor fi analizate de Comisia Europeana, urmand ca rezultatele sa fie afisate in toamna. Programele de promovare vizeaza sectoare precum produsele lactate, cele din carne, cat si sectorul fructelor si legumelor.

Anul trecut, fondurile solicitate de fermieri pentru promovare produselor agricole au depasit de aproape patru ori bugetul disponibil.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Comisia Europeana aloca 128 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

Photo by rockcohen

Locale

Producatorii romani se duc pe banii lor la targul Saptamana Verde de la Berlin

Nici in acest an Ministerul Agriculturii nu va sprijini financiar producatorii romani sa participe la cel mai mare targ international dedicat agriculturii: „Saptamana Verde” (Grune Woche), de la Berlin, care se va desfasura intre 20 – 29 ianuarie. Cu toate acestea, circa zece producatori autohtoni vor ajunge in capitala Germaniei si vor promova, pe banii proprii, cele mai bune produse agro-alimentare romanesti.

Este al doilea an cand Ministerul Agriculturii decide sa nu mai sponsorizeze prezenta producatorilor romani la „Saptamana Verde” pana cand nu se va trage linie pe raportul Curtii de Conturi cu privire la evenimentul din 2015, prin care se solicita recuperarea banilor. Cu toate acestea, pe site-ul oficial al targului international „Grune Woche” figureaza prezenta Ministerului Agriculturii, ca institutie, la eveniment.

Majoritatea producatorilor romani care vor ajunge la „Saptamana Verde” sunt din Cluj, acestia fiind sprijiniti financiar, din punct de vedere al chiriei si constructiei standului, de catre Asociatia „Produs de Cluj”.

„Din partea noastra vor participa doi producatori de miere si produse derivate, un producator de lavanda si doi mesteri populari. Am incercat cat am putut de mult sa obtinem niste preturi bune. In general, constructia si inchirierea standului ajunge undeva la circa 1.500 de euro pe expozant. Pe langa aceasta suma se mai adauga 1.200 euro, cheltuielile de transport si cazare. Pentru un producator mic, aceste costuri sunt de-a dreptul ridicate. Cu toate acestea, ne bucuram ca am reusit sa oferim sprijin macar pentru cativa producatori, lucrul acesta datorandu-se finantarii pe care o primim de la Consiliul Judetean Cluj”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Ramona Moldovan, directoarea Asociatiei „Produs de Cluj”.

Photo by tm-md

De asemenea, la targul international de la Berlin ar urma sa mai participe si producatori din Maramures, Bucuresti si Caras-Severin. „Vor fi si produse de carne, de la o ferma de langa Bucuresti. Vor fi prezenti si vinurile din Vrancea. De asemenea, va fi prezent si un producator de lactate din lapte de capra. S-ar putea sa fim in jur de 10-12 expozanti, asta desi initial se anuntasera undeva la 20”, ne-a mai spus Ramona Moldovan.

Nemtii ne cauta produsele, dar nu le gasesc

Dupa ce in 2012 Romania a fost tara partenera la evenimentul „Saptamana Verde”, in ultimii doi ani producatorii romani au fost lasati sa se descurce Saptamana verde la targul de la Berlin. Nu putine au fost momentele cand unii straini au dorit sa regaseasca producatorii romani la targ, insa au constatat cu surprindere ca acestia nu mai sunt prezenti.

„Din cauza lipsei unei finantari, fara indoiala ca si imaginea Romaniei are de suferit. De la un stand de circa 400 mp, cat am avut atunci cand am fost tara partenera, am ajuns sa avem aproape 120 mp. Chiar anul trecut au existat cativa nemti care ne cautatu produsele si nu le gaseau, tocmai din cauza faptului ca acei producatori nu mai erau prezenti”, ne-a mai spus directoarea Asociatiei „Produs de Cluj”.

Despre lipsa de finantare a producatorilor romani am discutat si cu Marian Cioceanu, presedintele Asociatiei Bio Romania, care precizeaza ca tara noastra nu se poate compara nici macar cu tarile africane.

„Exista cateva tari africane care sunt prezent la acest eveniment an de an. Noi nici macar ca ele nu suntem. Romania are un avantaj competitiv foarte important, ma refer la produsele traditionale, de calitate, produsele de origine controlata, produse ecologice. In loc sa fim prezenti mai puternic si sa ne dezvoltam in acest sector, ramanem pe locul intai la exportul de cereale”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro,

La editia din 2015 a expozitiei internationale „Saptamana Verde” (Grune Woche), Romania a dispus de un spatiu de prezentare al potentialului sectorului agricol romanesc pe o suprafata de 327 metri patrati. Printre produsele expuse au fost branzeturi, produse procesate din carne, vinuri, palinca, uleiuri, gemuri, zacusca, produse de patiserie, obtinute de operatori din sectorul traditional si ecologic din diverse zone ale tarii.

Saptamana Verde (Grüne Woche) se intinde pe o suprafata de aproape 130.000 de metri patrati cu un numar de total de expozanti de 1.689 din 69 de tari, iar numarul anual de vizitatori depaseste 400.000 de persoane.


Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: Producatorii romani se duc pe banii lor la targul Saptamana Verde de la Berlin

Locale Știri

PNDR: conditii obligatorii pentru accesarea fondurilor europene destinate tinerilor fermieri

PNDR: conditii obligatorii pentru accesarea fondurilor europene destinate tinerilor fermieri

Tinerii fermieri, care au o varsta pana in 40 ani, pot accesa fonduri europene nerambursabile, in valoare de maxim 50.000 euro pe proiect, in cadrul submasurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR).

Pentru a putea primi sprijin in cadrul submasurii 6.1, solicitantul sprijinului trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, conform Ghidului solicitantului.
In primul rand, solicitantul trebuie sa se incadreze in categoria microintreprinderilor si intreprinderilor mici si sa detina o exploatatie agricola cu dimensiunea economica cuprinsa intre 12.000 si 50.000 SO (valoare productie standard conform ultimului calcul valabil la momentul depunerii Cererii de Finantare).

De asemenea, o alta conditie obligatorie este ca fermierul sa detina competente si aptitudini profesionale, indeplinind cel putin una dintre conditiile care vor fi dezvoltate in sectiunea dedicata formarii profesionale in Ghidul solicitantului.
Totodata, solicitantul trebuie sa prezinte un Plan de Afaceri viabil pentru dezvoltarea activitatilor agricole din cadrul exploatatiei agricole pentru care solicita sprijin prin intermediul acestei submasuri.

Beneficiarul isi va stabili domiciliul si sediul social in Unitatea Administrativ Teritoriala in care este inregistrata exploatatia, si locul de munca, in cazul in care este incadrat intr-o activitate salarizata, in aceeasi UAT sau zona limitrofa a UAT in care este inregistrata exploatatia vizata pentru sprijin, pâna la momentul demararii implementarii Planului de Afaceri, aceasta fiind o preconditie a gestionarii eficiente a Planului de Afaceri – in cazul in care aceasta conditie nu este indeplinita la momentul depunerii Cererii de Finantare.
Implementarea (demararea) Planului de Afaceri trebuie sa inceapa in termen de cel mult 9 luni de la data deciziei de acordare a sprijinului. Solicitantul se angajeaza sa devina fermier activ (conform art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013) in termen de maximum 18 luni de la data incheierii instalarii.

Inaintea solicitarii celei de-a doua transe de plata, beneficiarul face dovada cresterii performantelor economice ale exploatatiei, prin comercializarea productiei proprii in procent de minimum 20% din valoarea primei transe de plata (cerinta va fi verificata in momentul finalizarii implementarii Planului de Afaceri).
In cazul in care exploatatia agricola vizeaza cresterea animalelor si conditia referitoare la existenta platformei de gunoi de grajd nu este indeplinita la momentul depunerii Cererii de Finantare, Planul de Afaceri va prevede in mod obligatoriu amenajari de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu si a legislatiei aplicabile (cerinta va fi verificata la momentul finalizarii implementarii Planului de Afaceri) sau adaptari ale platformelor deja existente. Se va consulta in acest sens, Anexa 8 la Ghid – „Codul de bune practici agricole pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati din surse agricole” si „Calculator – Cod Bune Practici Agricole”. In cazul in care exploatatia detine amenajari privind gestionarea gunoiului de grajd, conforma cu cerintele de mediu si cele aferente Anexei 8 la Ghid, in Planul de Afaceri se va descrie platforma si conformitatea acesteia cu cerintele normelor de mediu si daca este cazul, se vor atasa documente justificative.

In cazul infiintarii/ adaptarii platformelor de gestionare a gunoiului de grajd se vor respecta: prevederile Codului de bune practici agricole pentru protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati din surse agricole aprobat prin Ordinul nr. 1270/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si Legea nr. 50/1991, cu modificarile si completarile ulterioare.

O noua sesiune de depunere a proiectelor de finantare prin masura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri urmeaza sa fie lansata in luna februarie 2017.
Tara noastra are alocata prin PNDR 2014 – 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Link articol: PNDR: conditii obligatorii pentru accesarea fondurilor europene destinate tinerilor fermieri

Page 1 of 5
1 2 3 5