ABplus Events, organizatorul evenimentelor AGRALIM, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură a județului Iași, organizează pe 1 iunie un eveniment dedicat fermierilor și familiei, “Întâlnirea Fermierilor din Moldova”, la Castelul Sturdza, Miclăușeni, Iași. “Întâlnirea Fermierilor din Moldova” reunește 200 de fermieri de top din Regiunea de Nord-Est și reprezintă o întâlnire anuală a familiilor de …
aprilie 2013
Bilant GastroPan 2013
Ediţia a cincea a expoziţiei internaţionale GastroPan a atras aproximativ 20.600 de vizitatori aflaţi în căutarea celor mai noi şi eficiente soluţii de dezvoltare pentru afacerile de profil. Pe o suprafaţă de 10.000 mp şi-au expus ofertele 132 de expozanţi din 24 de ţări, programul fiind îmbogăţit de numeroase demonstraţii practice susţinute de cei mai …
Alimente dăunatoare pentru organismul nostru – Brânză topită
Iulia Hădărean – Sunt studentă anul III la secţia de Nutriţie, Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, la toamnă urmând să fiu nutriţionist-dietetician cu acte în regulă. Având în vedere că poporul român este un mare consumator de alimente procesate, am decis să îi informez prin acest mod asupra pericolelor …
Bacăul e verde cu Green Pro, din nou
Proiectul Green Pro încheie seria evenimentelor dedicate promovării şi consumului de produse verzi non-alimentare. Activitatea este parte dintr-o campanie mai amplă de conştientizare destinată informării consumatorilor şi producătorilor asupra produselor eco-prietenoase şi a creşterii preferinţei populaţiei pentru produsele verzi prin demonstrarea adevăratelor lor beneficii, financiare şi de mediu. Produsele verzi sunt acele produse non-alimentare care …
„Erasmus Day” USAMV Cluj-Napoca 2013
Biroul Progame Comunitare al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca ne invită să luăm parte miercuri, 17 aprilie 2013, începând cu ora 18.00, la evenimentul „Erasmus Day”, eveniment care va fi organizat în Amfiteatrul Verde din incinta Institutului de Ştiinţele Vieţii al USAMV Cluj-Napoca, Calea Manastur nr 3-5. ERASMUS (Europe Comunity Actions for …
Country Manager
Pe platforma Psihoselect am găsit un job de Country Manager. Pentru cei interesați de o astfel de funcție și îndeplinesc cerințele de mai jos pot aplica. Cerințe: • University Degree; • 3-5 years experience in business development and management; • Agricultural experience, existing network in this field; • Foreign languages: Hungarian and English; • PC …
Heidi ajunge sub controlul Kex Confectionary
Din păcate producătorii de ciocolată din România au dispărut odată cu intrarea pe piață a marilor mărci din alte țări și astfel consumatorul român este privat de o concurență adevărată și în acest domeniu.
Vinurile romanesti sunt premiate la Bordeaux
Odată cu investițiile masive din viticultura românească era de așteptat să apară și vinurile premiate la nivel internațional. Chiar dacă suntem departe de nivelul la care putem ajunge cu vinurile produse în România, cu pași mărunți vom reveni în Top 10 cu siguranță. La concursul Challenge International du Vin desfășurat în perioada 5-6 aprilie 2013 …
De vorba cu fermierii din Moldova
ABplus Events, organizatorul evenimentelor AGRALIM, în parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), organizează în perioada 1 aprilie – 15 mai campania “De vorbă cu fermierii din Moldova”. Aceasta are ca obiectiv diseminarea informațiilor despre evenimentele AGRALIM și proiectele Agenției APIA în regiunea de Nord-Est. Campania “De vorbă cu fermierii din Moldova” …
Agraria 2013 la Cluj-Napoca
În perioada 25 – 28 Aprilie 2013 va avea loc la Cluj-Napoca ediția cu numărul 19 a Târgului Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie AGRARIA. Târgul International AGRARIA este cel mai important târg de profil agricol din Transilvania și al doilea târg ca mărime și importanță din România, fiind util atât pentru specialiștii din …