Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va găzdui, în 21 februarie, un eveniment în premieră pentru România – prelegerea Dr. Christophe Lasseur, specialist ESA (Agenția Spațială Europeană), despre Proiectul MELiSSA și cei peste 25 de ani de cercetare în dezvoltarea sistemelor de susținere a vieții în misiuni interplanetare.
Coordonatorul Proiectului MELiSSA vizitează USAMV Cluj-Napoca în contextul în care Dr. Radu Mircea Giurgiu, cercetător al universității clujene, este finanțat de Fundația MELiSSA printr-o bursă postdoctorală (2017-2019).
Dr. Giurgiu lucrează într-un proiect având ca parteneri USAMV Cluj-Napoca și compania IPStar din Olanda, spin-off al Proiectului MELiSSA. Rob Suters, CEO IPStar, îl va însoți pe Dr. Lasseur în vizita la USAMV Cluj-Napoca, unde este programată și o întâlnire cu Dr. Dan Vodnar, Prorector Cercetare în cadrul universității și supervizorul postdoctorandului.
MELiSSA (Micro-ecological life support system alternative) a fost declanșat de provocările în susținerea nevoilor oamenilor în misiuni de lungă durată pe Lună sau Marte. O posibilă soluție pentru aceste probleme ar putea fi conceperea unui ecosistem artificial. În încercarea de a face un astfel de sistem să funcționeze, cercetătorii s-au confruntat cu multe probleme de mediu similare cu cele terestre, precum deșeurile, tratarea apei și producerea de hrană, așa că progresele tehnologice dezvoltate de MELiSSA pot să răspundă la probleme globale și să genereze soluții pentru o dezvoltarea sustenabilă.
Consorțiul MELiSSA este un parteneriat între organizații internaționale independente care au semnat un “Memorandum de Înțelegere” sub egida ESA (Agenția Spațială Europeană). Partenerii MELiSSA sunt reprezentați ai mai multor universități, centre de cercetare, IMM-uri și lideri globali în diferite industrii.
Pe lângă acești parteneri, mulți alți colaboratori, precum principali jucători din industrie, agenții spațiale și autorități naționale, sunt implicați în acest proiect unic în Europa. Mai mult de 40 de entități din 13 țări fac parte din comunitatea MELiSSA. Există și două spin-off-uri rezultate din proiect și Fundația MELiSSA, care finanțează tineri cercetători și doctoranzi din Europa.
Datorită finanțării de către Fundația MELiSSA a bursei postdoctorale obținute de tânărul cercetător Radu Mircea Giurgiu în 2017, USAMV Cluj-Napoca face parte din acest prestigios grup.
Dr. Christophe Lasseur coordonează proiectul MELiSSA și a fost onorat, în 2017, cu titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Științe din cadrul Universității din Antwerp (Belgia), pentru merite în știință și pentru aportul adus de Proiectul MELiSSA la dezvoltarea sistemelor de susținere a vieții pentru misiuni interplanetare și aplicații terestre.
Dr. Lasseur pune supraviețuirea și longevitatea Proiectului MELiSSA pe seama diversității, precum ecosistemul pe care îl modelează: “ESA coordonează programul, dar primește contribuții de la comunitatea MELiSSA și alte organizații.
Facem progres în domenii precum tratarea apei reziduale, management de mediu, economie circulară și agricultură urbană, dar și în explorarea spațială. Este foarte multă motivație în Europa, iar acest lucru ne face să mergem înainte”, susține Dr. Lasseur pe site-ul ESA.
La rândul său, Dr. Radu Mircea Giurgiu vizează tranziția la o economie circulară în cultivarea plantelor prin aplicarea terestră a cunoștințelor avansate în domeniul spațiului, cumulate de membrii MELiSSA. El utilizează tehnologia dezvoltată de MELiSSA pentru a trata apa reziduală de la toalete prin recuperarea nutrienților și curățarea apei, care este apoi folosită în cultivarea plantelor în mediu controlat. Tot acest proces este aplicat unui container de transport (40 feet Shipping container) care poate fi utilizat în tabere de refugiați, zone de conflict sau zone izolate unde producerea hranei este dificilă, dar și în zone rezidențiale care pot deveni astfel mai sustenabile.
Acest proiect este în concordanță cu Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă (SDGs) pentru 2030, emise de ONU, în principal Obiectivul 2, ”Zero foamete”, și Obiectivul 6, ”Apă curată și salubritate”.
Prelegerea susținută de Dr. Christophe Lasseur va avea loc în 21 februarie, între orele 11.00-12.00, la Institutul de Științe ale Vieții, Amfiteatrul Regele Ferdinand, din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
Participarea la prelegere este gratuită, dar necesită înregistrare (aici)
Persoana de contact este Dr. Radu Giurgiu (radu.giurgiu@ooutloook.com, radu@plantgeek.eu); tel: +40742001657, USAMV Cluj-Napoca.
Sursa info: USAMV Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicare si Relatii Publice