Dezbaterea „Programului pentru școli” ce se va aplica din anul școlar 2017 – 2018

Dezbaterea „Programului pentru școli” ce se va aplica din anul școlar 2017 - 2018

Achim IRIMESCU, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la un eveniment de informare cu privire la noul „Program pentru școli” care se va aplica începând cu anul școlar 2017-2018, la Palatul Parlamentului, în data de 1 noiembrie 2016. Alături de ministrul Agriculturii a participat și doamna Secretar de Stat Daniela Giurcă.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale alături de Centrul Român de Politici Europene, cu sprijinul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților. Au fost prezenți atât reprezentanții ministerelor implicate în derularea programului, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ai organizațiilor profesionale reprezentative, cât și parlamentari.

Noul program pentru școli unifică actualele programe de distribuire a fructelor și laptelui în școli, sub aceleași reguli și principii de implementare.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a subliniat, în cadrul intervenției sale, importanța distribuirii de produse locale în cadrul acestui program, facilitarea accesului producătorilor autohtoni și promovarea lanțului scurt de aprovizionare.

„Este foarte important să transmitem celor care se ocupă de implementarea programului, în speță Ministerul Educației și Consiliile județene, că este imperios necesar să regăsim pe masa copiilor noștri, la școală, produse de cea mai bună calitate. De altfel, prin intermediul acestui program trebuie să încurajăm achizițiile pe plan local a fructelor, legumelor și produselor lactate care se distribuie elevilor”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

În cadrul dezbaterii, reprezentanții Ministerului Agriculturii au prezentat demersurile efectuate în etapa de pregătire a Programului pentru școli și calendarul activităților următoare – elaborarea legislației, întâlniri cu reprezentanții consiliilor județene etc.


Source: Comunicate MADR
Dezbaterea „Programului pentru școli” ce se va aplica din anul școlar 2017 – 2018

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!