Cauzele microbiene ale deteriorarii vederii

seminar_vedere_ioan_colcear_food_news_romaniaDe zeci de ani pacienţii cu afecţiuni oculare nu au beneficiat de explicaţii coerente şi logice din partea specialiştilor, asupra cauzelor suferinţelor lor, aceştia invocând diverse motive: genetice, de mediu, alimentare, etc., astfel ca bolnavul nu a ştiut şi nu ştie adevarul asupra situaţiei sale.
În urma cercetărilor facute în întreaga lume, încă din anii 80, s-a demonstrat legătura dintre infecții și bolile oculare.
Astfel, în urma investigaţiilor realizate în laboratoare de specialitate în sângele pacienţilor cu probleme oculare s-au descoperit infecţii cu paraziţi, bacterii şi viruşi. Schemele de tratament cu antibiotice au fost denumite generic “protocoale” şi au fost aplicate de medici, pionieri ai acelor ani.
Astăzi sunt puţini cei ce cunosc că multe din tulburările majore ale ochiului sunt în principal cauzate de micotoxinele secretate de diversi microbi/bacterii/paraziti (de exemplu, produsele reziduale secretate de aceste microorganisme nocive) !! Aceste micotoxine slăbesc aparatul ocular şi crează disfuncționalități oculare.
Cu alte cuvinte, aceste boli oculare nu sunt cauzate de microbii DIRECT, ci mai degrabă ele sunt cauzate în principal de  „excremente” sau „micotoxine” ale acestor microorganisme nocive!!
Aproape toate bolile majore oculare ar trebui să fie considerate drept ”boli de micotoxine”, deoarece “cauza rădăcină” a acestor boli oculare sunt aproape întotdeauna micotoxinele !!
 
Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii utile vă aşteptăm sa participaţi la evenimentul nostru.
 
                            Prezinta:dr.Ioan Colcear, cercet.şt.-biolog
                                         Specialist în ştiinţele vieţii
Pentru a va înscrie la eveniment, vă rugăm să completați formularul de inscriere.
Locurile sunt limitate. 
Intrarea este liberă.

Post Author: Redactia FNR

Redactia FNR
Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

Anunță-mă dacă sunt
avatar
wpDiscuz