Dan Vodnar (31 ani) este un tânăr cercetător din domeniul biotehnologiilor agro-alimentare din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV CN) care de curând a primit la Viena premiul „Danubius Young Scientist Award 2014”, distincţie acordată în fiecare an cercetătorilor cu rezultate deosebite din câteva ţări care fac parte din Strategia UE pentru regiunea Dunării. Acest premiu a fost obținut pentru rezultatele obţinute în activitatea sa de cercetare ştiinţifică.
FoodNewsRomânia dorește să prezinte tineri de valoare din domeniul agro-alimentar din România. De aceea te rugăm să te prezinți pe scurt pentru cititorii noștri:
Dan Vodnar:
Loc naștere: Borșa, Maramureș. Actualmente Asistent universitar în cadrul USAMV Cluj Napoca. Am locuit până la vârsta de 14 ani în Baia-Borșa, un loc cu oameni frumoși, hotărâți, muncitori, o zonă de munte splendidă, despre care îmi amintesc cu drag de fiecare dată. De la vârsta de 14 ani, am ales să vin la Cluj Napoca pentru a urma studiile liceale și mai apoi universitare. Mama (o moroșancă ambițioasă) a fost „motorul” antrenării ambiției de a alege orașul Cluj Napoca, iar tata (o combinație de polonez și ungur) a fost pionul principal în susținerea materială. De la tata am moștenit creativitatea (știa să facă ceva spectaculos și util din orice lucru banal), iar de la mama ambiția de a reuși. Am încercat să răspund pozitiv fiecărei provocări a vieții și am învățat ca mai presus de orice este onestitatea, profesinalismul și fair-play-ul. Am avut norocul să întâlnesc în viață oameni binevoitori, colegi buni iar familia mea este cea care mă susține enorm, astfel încât să pot dedica mult timp muncii de laborator. Îmi place să citesc, iubesc muzica bună, sunt gourmet și ador să alerg zilnic.
FNR: Aș vrea să ne dai mai multe detalii despre ambalajul antimicrobian și cum ți-a venit această idee.
Dan Vodnar:
Doresc să precizez că majoritatea cercetărilor mele au o valoare aplicativă. Ideea este că încerc de fiecare dată când pornesc o cercetare să identific o problemă cu care consumatorii se confruntă și ulterior mă străduiesc să găsesc soluții în laborator. Ambalajul antimicrobian s-a născut în urma unor încercări multiple și a unui consum de energie/resurse importante. Ajunsesem de câteva ori în puncte cheie în care nu găseam soluția obținerii unui ambalaj care să combine: aspectul cu potențialul antimicrobian și pretabilitatea pentru produsele „gata pentru consum”, însă perseverența acută a făcut ca acest ambalaj să apară. În trecut am lucrat într-un proiect internațional și a trebuit să mă documentez foarte bine pe domeniul ambalajelor antimicrobiene și a celor inteligente. Experienta din laborator vis-a vis de utilizarea biopolimerii dobândită încă din timpul tezei de doctorat și ulterior utilizarea substanțelor naturale cu efect antimicrobian, au condus la aparitia a ambalajului antimicrobian și a etichetei inteligente.
FNR: Care este avantajul acestui ambalaj?
Dan Vodnar: Toxiinfectiile alimentare care rezultă în urma consumului de alimente „ gata pentru consum” contaminate cu bacterii patogene, reprezintăun interes major pentru sănătatea publică. Din păcate există o creștere dramatică în lume a cazurilor de toxiinfecții alimentare. Carnea proaspătă și produsele derivate pot fi contaminate cu ușurință cu microbi, iar dacă sunt manipulate și conservate necorespunzător, crește posibilitatea de alterare a produselor prin dezvoltarea microbilor, ceea ce duce la pierderea calității produselor și la generarea problemelor de sănătate. În mod curent, în scopul prelungirii duratei de valabilitate sunt adăugate în produsele alimentare substanțe cu rol de conservare obținute în mare parte prin sinteză chimică. Utilizarea de aditivi chimici este percepută de către consumatori ca reprezentând un risc asupra sănătății. Astfel, datorită gradului de conștientizare a consumatorilor vis-a-vis de produsele naturale, a devenit o preocupare majoră utilizarea substanțelor antimicrobiene naturale ca metodă de conservare a alimentelor. Ca răspuns la aceste cerințe, tendințele actuale în industia alimentară se referă la dezvoltarea de soluții alternative celor chimice de sinteză, cu efect inhibitor, în vederea consolidării siguranței alimentare. Ambalajul cu efect antimicrobian este realizat exclusiv pe bazăde compuşi nontoxici, biodegradabili şi biocompatibili. Ambalajul cu activitate antimicrobiană reprezintă alternativa ambalajelor existente, evitându-se astfel adaosul de aditivi (din categoria conservanților) obţinuti prin sinteză chimică şi interactiunea acestora cu compoziţia produsului. Ambalajul antimicrobian prezintă în mod avantajos eliberarea controlată a substanţelor bioactive care au efect antimicrobian pe o perioadă mai mare de timp şi cu acţiune la suprafaţa alimentului. Ambalajele cu efet antimicrobian reprezintă un model promițător pentru industia alimentară în vederea protejării alimentelor de tip „gata de consum”.
FNR: Te-ai gândit să valorifici în vreun fel acest ambalaj?
Dan Vodnar: Da, în acest moment sunt în discuții deschise atât cu producători de ambalaje din România cât si cu producători din străinatate.
FNR: Care sunt șansele să vedem în viitorul apropiat acest ambalaj în magazinele din România?
Dan Vodnar: Depide extrem de mult de deschiderea celor din industrie de a produce „altceva” față de ce erau obișnuiți să realizeze. Greu de anticipat viitorul:).
FNR: Care este prețul acestui produs și cât de sustenabilă este realizarea lui?
Dan Vodnar: Prețul este în corelație directă cu cantitatea produsă. Prețul ambalajului poate crește prețul final al produsului cu un leu. Calcule economice exacte nu au fost realizate, însă biopolimerii sunt relativi ieftini, plante autohtone există, iar procesul de producere al ambalajului necesită un consum de energie scăzut.
FNR: Care crezi că sunt pașii și calitățile pe care un tânăr student-cercetător trebuie să le aibă pentru a avea succes în acest sector, agro-alimentar în special?
Dan Vodnar: Sunt câteva lucruri esențiale ca în fiecare meserie: munca, seriozitatea, corectitudinea și viziunea. Eu cred că un cercetător trebuie să fie un vizionar bun și mai cred că cercetarea se face din pasiune. Cert este că rezultatele cercetării sunt dependente de resursele materiale și umane. Pot să vorbesc despre calitățile studenților cu care dezvolt proiecte de diplomă ca sunt extrem de ambitioși, ei inteleg că pasiunea face diferența, iar gradul lor de motivare este ridicat în momentul în care reușesc să te perceapă ca pe un prieten. Onestitatea și faptul că sunt dispuși să lucreze neîncetat pentru proiectele lor este un bun semnal pentru mine ca vor să facă ceva, să schimbe ceva, să găsească soluții.
FNR: Ce șanse are un tânăr cercetător în România?
Dan Vodnar: Depinde de strategia tânărului cercetător. Dacă este ambițios și se validează ca cercetător șansele de reușită sunt mari, însă dacă este în tabăra adversă și este subvalorificat atunci șansele sunt mici. Având în vedere că România face parte din UE, există extrem de multe granturi pentru tineri cercetători, debutanți la nivel european care pot fi accesate, în cazul în care există interes.
FNR: Te-ai gândit să-ți continui cercetările în altă țară, având în vedere că știm cu toții ce birocrație stufoasă este la noi și care sunt timpii de așteptare pentru finanțarea proiectelor de cercetare?
Dan Vodnar: Da. Practic prin colaborările pe care am reușit să le fac până în acest moment și prin proiectele de cercetare scrise împreună cu parteneri europeni, am acces la infrastructura laboratoarelor lor și pot să realizez acolo anumite etape din cadrul proiectelor. Din păcate România, pe lângă faptul că este super birocratică are și dezavantajul reducerii drastice a resurselor financiare a proiectelor. Și atunci, normal, rezultatele proiectelor sunt în directă corelație cu resursele. România nu are strategii sustenabile pentru cercetare; pardon, le are pe hârtie. Consider cu tărie că în general, lipsa strategiilor în România este o problemă. Mai mult, România este una dintre țările în care orgoliile personale care constuiesc sistemul sunt cele care de multe ori te fac să regresezi.
FNR: Care sunt cercetările pe care le ai în derulare?
Dan Vodnar: Sunt multe proiecte la care lucrez cu drag cu studenții mei extraordinari din cadrul cercului științific pe care-l coordonez Young Food Fan. Iată câteva: obținerea unui ambalaj pentru fructe și legume, realizarea unei băuturi funcționale destinată unei game largi de consumatori; reformări moleculare a unor preparate banale și îmbunătățirea calităților lor; obținerea unor batoane inteligente; cuantificarea unor aminoacizi responsabili pentru fericirea oamenilor; schimbarea 100% a gustului unor preparate etc.
FNR: Dacă dorești să transmiți un mesaj cititorilor website-ului nostru și tinerilor care vor să studieze Ingineria Alimentelor la USAMV CLUJ-NAPOCA?
Dan Vodnar: Doresc să le mulțumesc celor care au citit acest articol până la final și doresc să-i invit să fie deschiși la noul pe care industria alimentară îl propune din ce în ce mai mult. Să fie atenți cum își aleg alimentele și să se ghideze întotdeauna după calitate și nu după cantitate. Să adopte un stil de viață care să-i facă fericiți. Celor care vor să studieze Ingineria Alimentarăla USAMV pot să le spun că eu însumi sunt absolvent al acestui domeniu din cadrul USAMV. Alimentele reprezintă medicamentele noastre zilnice și dacă știm cum se fac și ce efecte au asupra organismului nostru suntem proprii noștri doctori. Dotările laboratoarelor și a spatiilor de microproductie din cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor sunt foarte bune, ușor de utilizat și te pun în fața faptului de a produce diverse tipuri de alimente. Și totuși….în viață este foarte important să-ți urmezi visul și să crezi cu tărie în el. Eu l-am urmat pe al meu.
FNR: Mulțumim pentru acest interviu. Felicitări pentru tot ce ai realizat până în prezent, iar echipa Food News România îți dorește mult succes în continuare și multă putere de muncă pentru proiectele care vor urma.