În perioada 6 și 7 septembrie va avea loc Festivalul Cepei, în satul Pericei din județul Sălaj. Anul acesta se va realiza o hartă uriașă a satului, care va fi atracția evenimentului.
Acest eveniment este organizat de către Consiliul Local și Primăria comunei Pericei, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Uniunea Democrată a Maghiarilor (UDMR) din localitate, Organizația de Femei UDMR Pericei și comunitățile bisericești din Pericei. Va fi dezvelit un monument dedicat pompierilor voluntari din această comună, la aniversarea a 100 de ani a Serviciului Voluntar din Pericei.
„Ne propunem în acest an să facem pe stadionul din centrul de comună o hartă a satului din ceapă. Harta va fi realizată sâmbătă, în prima zi a festivalului„, a declarat luni, pentru AGERPRES, Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei.
Ceapa de Pericei a devenit un brand în anul 2007, când și a intrat în Cartea Recordurilor. În sat s-a ridicat un monument dedicat cepe, iar localnicii au împletit cea mai lungă cunună de ceapă din lume, de 4.527 de metri. În această localitate, cultivarea cepei este o tradiție moștenită din tată în fiu, atestată de aproximativ 850 de ani.
Nici anul acesta nu vor lipsi concursurile de gătit, târgurile de ceapă și legume cultivate la Pericei.
Anual, la Pericei, se produc sute de tone de ceapă care se comercializează nu doar în România, dar și peste hotare, în țări precum Ungaria, Germania și Austria.
La acest festival participă mii de maramureșeni și turiști care își vor face provizii pentru iarnă.