Prima anuala pentru stimularea cresterii dimensiunii exploatatiilor agricole si a comasarii terenurilor

Photo by 401(K) 2013

In perioada 15 decembrie 2016 – 15 mai 2017 va fi deschisa prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submasura (sM) 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Beneficiarii directi ai acestei submasuri sunt fermierii care au aplicat cel putin un an Schema simplificata pentru micii fermieri din Pilonul I, implementata prin APIA, si care doresc sa cedeze exploatatia agricola prin contract de arenda pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare – cumparare. Acestia sunt eligibili pentru a incasa o prima de pâna la 1.500 euro/an, care va fi platita pâna in decembrie 2020.

Valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% fata de suma primita in cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri. La prima anuala se vor adauga sumele primite din arenda sau in urma vânzarii exploatatiei.

Totodata, prin aceasta submasura sunt sprijinite activ eforturile fermierilor care doresc sa-si mareasca exploatatia agricola.

Accesarea submasurii si succesul implementarii presupune existenta unei relatii contractuale intre doi fermieri. Astfel, desi sunt platiti cei care cedeaza exploatatia, criteriile de selectie au in vedere si pe cei care preiau exploatatiile, fiind prioritizate acele transferuri de teren agricol care au ca efect, pe lânga marirea suprafetei exploatate, si comasarea terenurilor agricole. Sprijinul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploatatii mai puternice care sa beneficieze de fonduri europene pentru investitii.

Alocarea disponibila aferenta primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submasura 6.5 este de 112,33 milioane de euro.

Sesiunea va fi deschisa in perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 15 mai 2017, ora 16.00. Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficiala a Agentiei, www.afir.info. Pentru intocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii, solicitantii au la dispozitie Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agentiei, la sectiunea „Investitii PNDR”.

Prima anuala pentru stimularea cresterii dimensiunii exploatatiilor agricole si a comasarii terenurilor
Source: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!