Biroul Progame Comunitare al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca ne invită să luăm parte miercuri, 17 aprilie 2013, începând cu ora 18.00, la evenimentul „Erasmus Day”, eveniment care va fi organizat în Amfiteatrul Verde din incinta Institutului de Ştiinţele Vieţii al USAMV Cluj-Napoca, Calea Manastur nr 3-5. ERASMUS (Europe Comunity Actions for the Mobility of University Students) este un program al Comisiei Europene care are ca scop facilitarea experienţelor de studiu, stagiu, plasament sau de predare în mediul academic european, un program cu benificii de natură educaţională, lingvistică şi culturală. În a cest context, „Erasmus Day” se doreşte a fi un eveniment de promovare al programului, cu accent e pe sărbătorirea/celebrarea foştilor şi actualilor participanţi la mobilităţi de studii, stagii practice sau plasamente în universităţi europene şi pe atragerea unor noi studenţi, interesaţi de cunoaşterea şi experimentarea oportunităţilor Erasmus. Din agenda acestui eveniment nu vor lipsi astfel momentul de premiere al studenţilor Erasmus 2011-2012, relatările acestora, nuanţate personal, ale experienţelor trăite prin intermediul acestei facilităţi de studiu şi, bineînţeles, discuţiile dintre foştii şi viitorii studenţi Erasmus. Evenimentul va fi întregit prin Cuvântul Rectorului USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Doru Pamfil, adresat tuturor studenţilor participanţi sau interesaţi de avantajele unice oferite prin acest program european şi de prezentarea Coordonatorului Instituţional Erasmus, Prof. dr Roxana Vidican. “Erasmus Day” se va termina cu un party, plin de surprize, organizat de către voluntarii Erasmus, în Pub Agronomia, Calea Moţilor 74-76.