Iulia HădăreanSunt studentă anul III la secţia de Nutriţie, Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, la toamnă urmând să fiu nutriţionist-dietetician cu acte în regulă.

alimente_daunatoare_pentru_organismul_uman_branza_topita_food_news_romania_iulia_hadareanAvând în vedere că poporul român este un mare consumator de alimente procesate, am decis să îi informez prin acest mod asupra pericolelor pe care le întălnim în alimentele consumate zilnic.

Brânza topită
Acest tip de brânză este foarte apreciat de mulţi români din cauza consistenţei şi gustului plăcut. Îl numesc “tip de brânză” deşi conţinutul în brânză al acestui produs este de multe ori sub 50%, indiferent de marcă. Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului avertizează că toate cele 61 de tipuri de brânză topită existente pe piaţa din România conţin E-uri, iar cei care le consumă riscă să dezvolte dereglări metabolice, hormonale, afecţiuni cardiovasculate şi hepatice. Deşi orice produs derivat din lapte este considerat sănătos, aflăm dintr-un Studiu Comparativ pe brânza topită privind numărul de E-uri din conţinut că acest tip de brânză conţine până la 12 E-uri: E 250 (Nitrit de sodiu), E 450 (Difosfaţi), E 451 (Trifosfaţi), E 415 (Guma xantan), E 621 (Glutamat monosodic), E 301 (Ascorbat de sodiu), E 120 (Acid carminic), E 1422 (Adipat de diamidon acetilat), E 331 (Citrat de sodiu), E 452 (Polifosfaţi), E 407 (Caragenan), E 330 (Acid citric). Mulţi dintre aceşti aditivi sunt deosebit de periculoşi pentru sănătatea noastră, în special sărurile de topire (polifosfaţii şi citraţii) deoarece aceştia favorizeaă eliminarea calciului din sistemul osos. Astfel, are loc o scădere drastică a biodisponibilităţii calciului, care nu mai poate fi asimilat şi depus în masa minerală a oaselor. Ironic, dacă stăm să ne gândim, căci majoritatea persoanelor consumă brânză din cauză că vor asmilia mai mult calciu. Pe lângă toate acestea, brânza topită nu este decât o amestecare a brânzeturilor de calitate secundară cu mari cantităţi de grăsimi..

Bibliografie:

teste-comparative.ro

financiarul.ro

sxc.hu

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Iulia Hadarean

Am absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, secţia Nutriţie.