Anuntul Ministerului Agriculturii pentru toti fermierii
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale are obligatia ca pana in 15 ianuarie 2017 sa adopte normele metodologice de desfasurare a actiunilor privind lantul scurt de aprovizionare prevazut in Legea nr. 150/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Reamintim ca definitiile produselor agroalimentare sunt cele stabilite de legislatia europeana, respectiv Regulamentele 852/2004 si 178/2002.
De la adoptarea Legii 150/2016, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a initiat o serie de discutii cu formele asociative din agricultura dar si cu reprezentantii marilor retele comerciale cu scopul definitivarii normelor metodologice privind Legea nr. 150/2016. Rezultatul acestor intalniri de lucru cu toti cei implicati s-a concretizat in proiectul de act normativ care se afla postat pe site-ul MADR.
La initiativa Ernst&Young, a avut loc luni, 19 decembrie 2016, un seminar privind interpretarea si aplicarea Legii nr. 321/2009 precum si a proiectului de Hotarare pentru aprobarea Normelor de aplicare a acestei legi, la care au participat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Niculina Talvar, secretar de stat, expertii din directia de specialitate si reprezentantii marilor retele comerciale.
In cadrul dezbaterilor de astazi, reprezentantii hypermarket-urilor au avut o serie de comentarii, sugestii si propuneri privind proiectul Normelor Metodologice. Avand in vedere ca proiectul este in dezbatere publica, MADR recomanda reprezentantilor hypermarket-urilor, precum si celorlalti factori interesati, sa transmita in scris propunerile privind completarea proiectului mai sus mentionat. Dupa primirea acestora, reprezentantii MADR le vor centraliza si analiza, in vederea stabilirii unui echilibru cat mai corect pe lantul agroalimentar.
Sursa: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti
Anuntul Ministerului Agriculturii pentru toti fermierii