Participarea secretarului de stat Teodor Mihalcea la Reuniunea Grupului de la Vişegrad 4+3

Participarea secretarului de stat Teodor Mihalcea la Reuniunea Grupului  de la Vişegrad 4+3

Teodor Mihalcea, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat la Reuniunea miniştrilor Agriculturii din cadrul Grupului de la Vişegrad 4+3 (Bulgaria, Romania, Slovenia). Evenimentul s-a desfăşurat între 25-26 octombrie 2016, la Varşovia, sub preşedinţia poloneză a Grupului de la Vişegrad +3.

Tematica reuniunii a vizat priorităţile în domeniul agricol ale preşedinţiei poloneze a Grupului de la Vişegrad – revizuirea Cadrului Financiar Multianual (MFF) 2014-2020 cu implicații asupra regulamentelor Politicii Agricole Comune (PAC) şi viitorul acesteia după 2020, precum şi dezbaterea preliminară a propunerilor de simplificare a PAC cuprinse în Regulamentul Omnibus.

România susține declarația comună pe Omnibus și subliniază importanța menținerii sprijinului pentru organizaţiile de producători, mai ales în acele State Membre unde gradul de organizare în sectorul de legume–fructe este scăzut.

Modificările propuse cu privire la suportarea consecinţelor financiare ale nerecuperării debitelor şi eliminarea regulii 50/50 ar putea conduce la importante consecinţe financiare pentru Statele Membre şi nu poate fi acceptat. Schimbările importante care s-au iniţiat în MFF 2014-2020 este bine să se continue și în noua perspectivă financiară, iar în acest sens este important să se ajungă la convergenţa plăţilor directe între Statele Membre.

În plus față de propunerile incluse în OMNIBUS, pentru România este deosebit de importantă revizuirea Anexei II din Reg. (UE) nr.1305/2013, respectiv creșterea cu 20% a ratei de sprijin pentru cooperativele care vor să facă investiții în procesare, încurajând astfel asocierea și, implicit, realizarea de investiții colective în interesul membrilor. De asemenea, România consideră important să se evalueze oportunitatea menținerii plăților directe pe suprafață – SAPS și după 2020.

Alte teme de discuţie au vizat „pachetul de igienă” – stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, în ceea ce privește posibilitatea de sacrificare a animalelor în fermă, care ar putea fi apoi oferite la vânzare pe piața locală.

“Dezbaterea este de interes pentru România, producătorii români de dimensiuni mai mici solicitând norme simplificate și mai flexibile. În prezent, România lucrează la o modificare a cadrului legislativ privind condițiile minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mai mică prin care se definesc: abatoare de capacitate mică, centre și puncte de sacrificare, cu limitarea numărului maxim de capete/lună care pot fi sacrificate în aceste tipuri de unități”, a afirmat Teodor Mihalcea, secretar de stat.

 

Alte teme abordate în cadrul Reuniunii au vizat:

– luarea de masuri pentru combaterea efectelor si prevenirea răspândirii pestei porcine africane în Europa, inclusiv cu alocarea de sprijin financiar pentru ţările care sunt afectate, dar şi pentru ţările din vecinătatea focarelor de infecție, cum e şi România, pentru a le sprijini în eforturile lor de prevenire a răspândirii epidemiei – solicitare adresată Comisiei Europene;

– creşterea potenţialului de cercetare în domeniul agricol al ţărilor din Europa Centrală şi de Est;

– mecanismele de piaţă din sectoarele cerealelor şi zahărului (în contextul eliminării cotelor de producţie la zahăr începând cu 1 octombrie 2017).

În cadrul întâlnirii a fost adoptată declaraţia comună a Miniştrilor agriculturii din Grupul Vişegrad 4+3 (Bulgaria, România şi Slovenia) cu privire la creşterea potenţialului de cercetare al ţărilor din Europa Centrală şi de Est în implementarea proiectelor din programul Orizont 2020, în domeniul agricol, inclusiv al bioeconomiei.

 {gallery}galerie-foto/2016/10.octombrie2016/25.10.2016{/gallery}


Source: Comunicate MADR
Participarea secretarului de stat Teodor Mihalcea la Reuniunea Grupului de la Vişegrad 4+3

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!