produse_traditionale_inregistrare_30_noiembrie_2014_food_news_romania_ministerul_agriculuriiMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va prelungi termenul de înregistrare a produselor tradiționale, până la data de 30 noiembrie 2014, ca urmare a solicitării Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, întrucât numeroși operatori economici nu au reușit să depună documentațiile la timp pentru a obține noile atestate, în conformitate cu Ordinul nr. 724/2013 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătății și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.
Potrivit acestuia, operatorii ar fi trebuit să înregistreze produsele tradiționale în termen de nouă luni, data limită fiind 11 septembrie 2014.
De la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 724/2013, au fost atestate 116 produse tradiționale, dintr-un total de 239 de dosare depuse. Alte 123 dosare au fost respinse, deoarece nu corespund noilor reglementări de atestare.

Sursă info:

MADR.ro

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!