Achim Irimescu: Am platit fermierilor 3,8 miliarde de euro intr-un an, un record absolut

Fermierii romani au incasat in acest an subventii si fonduri europene in valoare totala de 3,8 miliarde de euro, un „record absolut” pentru Romania, afirma ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la final de mandat, potrivit Agerpres.

„Am reusit sa platim peste 3,8 miliarde de euro de euro intr-un an de zile. Nu s-a platit niciodata mai mult 2,5 miliarde de euro in acest minister. Este un record absolut. Din fonduri nationale au fost in jur de 500 de milioane de euro, iar restul bani europeni”, a declarat ministrul, conform sursei citate.

Un alt obiectiv pe care actualul ministru al Agriculturii considera ca l-a indeplinit este si simplificarea procesului de accesare a fondurilor europene pentru dezvoltare rurala, cat si pentru accesarea subventiilor.

„Am simplificat substantial lucrurile si, prin masurile luate, am reusit sa facilitez foarte mult accesul la fonduri, dar este in continuare un obiectiv in care sa pot face multe, mai ales pe programe, unde este birocratie foarte multa. In plus, este vorba si despre comportamentul celor din agentii, care interpreteaza „stricto senso” legislatia si eu sunt foarte nemultumit din acest punct de vedere. De exemplu, unui beneficiar care vine cu dovezi ca a schimbat solutia tehnica, punand materiale mai bune si mai scumpe, dar necerand bani in plus, i se refuza plata pe motiv ca s-a schimbat solutia din proiect. Eu nu pot intelege atitudinea aceasta, atata timp cat solutia duce la imbunatatire si nici macar nu cere bani in plus”,  afirma ministrul.

De asemenea, Achim Irimescu declara ca in mandatul sau Romania a reusit sa deschida mai multe piete de export importante. „Am reusit sa deschidem pietele arabe la export de ovine si piata turca la bovine si carne de vita. Eu zic ca este un lucru extraordinar. La ovine, documentele sunt in perfectionare, iar de anul viitor turcii ne-au promis ca vor da drumul si la ovine. Chiar zilele trecute au fost doi importatori turci care au si abatoare si ferme pentru animale. Ei sunt interesati, pentru ca preturile in Romania sunt mai joase cu 50% fata de preturile din Turcia si este un stimulent important pentru importatorii turc”, a mai spus Achim Irimescu, potrivit sursei citate.

Din acest an, Romania va putea exporta porci vii in spatiul comunitar, precum si in tarile terte, dupa ce Comisia Europeana a decis recent scoaterea tarii noastre din Anexa 2 de la directiva 2013/764/CE, care nu permitea punerea pe piata europeana a suinelor vii.


Achim Irimescu: Am platit fermierilor 3,8 miliarde de euro intr-un an, un record absolut
Source: Știriagricole.ro-Portalul agriculturii romanesti

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!