foodnews_alimentatie_sanatoasa_fructe_cuibus_cristina_borsa_transilvania_romania_micaMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin structurile de inspecţii din cadrul ministerului şi din cadrul Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene, a declanşat o serie de acţiuni pentru depistarea şi sancţionarea fenomenelor ilicite ce se manifestă pe filiera de comercializare a legumelor, fructelor şi cartofului.

Au fost vizaţi în special comercianţii din en-grosurile de legume şi fructe, cei ce sunt interpuşi între producători şi consumatori, cei care nu deţin documente de provenienţă a produselor, nu garantează siguranţa şi securitatea alimentară şi practică acte de evaziune fiscală.

În vederea identificării, sancţionării şi diminuării acestor fenomene, acţiunile de control s-au efectuat în echipe mixte constituite din inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ofiţeri de poliţie antifraudă din cadrul I.G.P.R. sau I.P.J şi inspectori din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Controalele au urmărit cu precădere provenienţa produselor comercializate, legalitatea operaţiunilor de achiziţie şi/sau import, precum şi a operaţiunilor de vânzare, conformitatea cu standardele de comercializare, respectiv categoria de calitate şi ţara de origine a produselor, corelaţia dintre cantităţile comercializate cu documentele de însoţire precum şi în cazul persoanelor fizice cu calitatea de producător, existenţa certificatului de producător vizat la zi, precum şi concordanţa cantităţilor comercializate pe specii, cu suprafeţele înscrise pe certificat.

Acţiunile s-au desfăşurat în perioada 20.07 – 10.08.2014 în Bucureşti precum şi în municipiile Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Târgovişte, fiind verificaţi un număr de peste 500 agenţi economici şi persoane fizice .

In urma controalelor efectuate s-au aplicat un numar de 215 sancţiuni contravenţionale (amenzi) în valoare de 178.350 lei şi au fost confiscate 14.623 kg de legume şi fructe.

Acţiunile de control vor continua şi în perioada următoare.

Sursă info:

MADR.RO

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Lucian Cuibus

Founder and manager at Food News România.
Sunt absolvent al USAMV Cluj-Napoca, specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole și al masterului internațional Food Quality Management. Din anul 2013 sunt Doctor în Ingineria Produselor Alimentare, titlu obținut la Alma Mater Studiorum Universitatea din Bologna, Italia.