803092_52604624Dacă vreţi să vă protejaţi împotriva cancerului trebuie doar să aveţi o alimentaţie corectă. De foarte multe ori am auzit această recomandare. Dar, ce înseamnă de fapt o alimentaţie corectă? Conform unora dintre cei care practică diverse metode alternative , tot ceea ce avem de făcut este să adoptăm o alimentaţie alcalină pentru a ne menţine organismul într-o stare alcalină în loc de una acidă. Pare ispititor de simplu. Când o celulă devine canceroasă, afirmă susţinătorii acestei teorii , aceasta îşi reduce consumul de oxigen şi începe să producă mai mulţi acizi , ceea ce duce la o înmulţire rapidă a celulelor cancerose.
Ce putem face pentru a preveni acest lucru?

Să ne asigurăm că celulele primesc suficient oxigen şi că acizii produşi sunt neutralizaţi.

Cum?

Prin introducerea unor surse de oxigen în organism cum sunt peroxidul de hidrogen, ozonul şi alimentele alcaline.
În cazul în care s-a instalat cancerul este necesară administrarea de cesiu “mineralul nutritiv cel mai alcalin”.

Cât de simplu –şi cât de greşit!

Aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori promotorii unor terapii aiuristice , preiau câteva elemente ştiinţifice concrete în jurul cărora ţes o adevărată pânză de păianjen încurcată în care vor fi prinşi în mreje cei disperaţi şi cei cu prea puţine cunoştinţe ştiinţifice. În cazul acesta totul începe cu munca de cercetare a lui Otto Warburg, care, în 1931, a primit premiul Nobel pentru medicină, pentru studiile din domeniul metabolismului celular. Warburg a arătat că pentru a se dezvolta, celulele maligne au nevoie de cantităţi mult mai mici de oxigen , comparativ cu celulele normale şi că metabolismul lor urmează un model anaerob care duce la producerea acidului lactic. Aceste informaţii au fost uitate până în 1980 când Keith Brewer, un fizician fără pregătire medicală, le-a folosit pentru a-şi argumenta derutanta teorie despre felul în care potasiu şi calciu controlează transportul glucozei şi al oxigenului spre celule şi în care iritarea membranei celulare interferează cu sistemul de transport. Ceea ce rezultă, afirmă Brewer, este efectul Warburg care duce la creşterea acidităţii celulei , reduce alimentarea cu oxigen şi produce modificări ale ADN.ului specifice cancerului. În continuare el susţine că din punct de vedere chimic , asemănarea dintre cesiu şi potasiu face posibilă asimilarea primului de către celule , dar că spre deosebire de potasiu acesta nu duce glucoza la celule şi permite pătrunderea oxigenului. Prin urmare celulele canceroase sunt mai bogate în oxigen, conţin mai puţină glucoză, formează mai puţin acid lactic , devin mai alcaline şi mor. Sună bine dar Brewer interpretează greşit efectul Warburg. Celulele canceroase adoptă o formă de metabolism care nu utilizează oxigenul, dar lucrurile stau la fel chiar şi în prezenţa oxigenului. În sprijinul afirmaţiilor sale Brewer susţine că printre indienii Hopi din Arizona cancerul este aproape necunoscut , la fel cum este şi în rândul indienilor care trăiesc pe culmile munţilor din Peru, precum şi în rândul populaţiei Hunza din nordul Pakistanului. Oare de ce? Datorită prezenţei cesiului , în solul din zonele respective, locuitorii consumă alimente care au pH ridicat. Este discutabil dacă în rândul acelor persoane chiar se înregistrează o rată scăzută a cazurilor de cancer, dar chiar dacă ar fi aşa, lucrurile nu pot fi puse pe seama cesiului din alimentaţie până ce nu se face o cercetare mai aprofundată. Acest articol oferă livrare gratuită pentru produse calificate sau cumpărați online și ridicați din magazin astăzi de la Departamentul Medical.
Şi iată cireaşa de pe tort, desigur cu mult cesiu: Brewer a publicat în 1984 un articol în care afirmă: s-au efectuat teste pe 30 de persoane şi în toate cazurile masa tumorală a dispărut. De asemenea durerile şi efectele asociate cu cancerul au dispărut într-un interval de 12 până la 36 de ore. Nimeni nu ştie unde sunt acei pacienţi vindecaţi miraculos şi cine i-a tratat? Brewer îl aminteşte pe dr Hellfried Sartoti ( cunoscut şi ca profesorul Abdul Haqq
Sartori) care a înregistrat această reusită incredibilă în zona Washington DC. Este vorba despre acelaşi dr Sartori care în iulie 2006 a fost arestat în Thailanda pentru fraudă şi practicarea medicinei fără licenţă. El ajungea să le ceară pacienţilor disperaţi şi 50000 de dolari pentru tratarea cancerului cu clorură de cesiu. Minunatul doctor care promitea pacienţilor că îi poate vindeca de orice boală are o poveste şi mai interesantă. Cunoscut în Statele Unite drept celebrul dr Ozon a făcut 5 ani de închisoare în Virginia şi 9 luni în New York pentru că şi-a înşelat pacienţii prin folosirea unor terapii neautorizate cum ar fi injecţii cu clorură de cesiu , clisme cu cafea şi jeturi de ozon. Nu există nici un pacient care să fi fost vindecat de cancer. Poliţia australiană a fost nevoită să cerceteze cazurile a 6 persoane decedate ca urmare a tratamentului cu injecţii pe bază de clorură de cesiu în cadrul unor clinic care au adoptat metoda lui Sartori. Introducerea de oxigen sau peroxid de hidrogen în organism pentru a determina creşterea nivelului de oxigen din celule este o idee falimentară din punct de vedere ştiinţific , la fel cum este şi cea de creştere a pH-ului celulei prin folosirea clorurii de cesiu. Nu absurditatea teoriei este ceea ce o face ineficientă ci lipsa dovezilor că ar fi astfel. Nu există teste de control referitoare la cazuri de cancer vindecat cu ozon ori cesiu, în schimb există dovezi că această clorură de cesiu provoacă aritmie cardiacă şi chiar deces. Nu acelaşi lucru se întâmplă în urma administrării de cesiu pe cale orală, sistem aplicat de numeroşi practicieni de metode alternative.
Într-adevăr creste pH-ul dar ideea că acizii din celule pot fi neutralizaţi cu clorură de cesiu este o mare prostie. pH-ul sângelui nu poate fi modificat prin ingestia clorurii de cesiu sau a oricărui alt aliment. Din punct de vedere chimic sângele este o minunată soluţie tampon ceea ce înseamnă că rezistă la orice modificare a acidităţii. Nu are importanţă ce mâncăm sau bem sângele nostru conţine substanţe care pot acţiona ca acizi sau baze pentru a menţine pH sângelui la 7,4. Singurul fluid din corp care răspunde la alimentaţie în termeni de pH este urina. Pâinea, cerealele, ouăle, peştele, carnea pot face ca urina să devină mai acidă în vreme ce majoritatea-dar nu toate-fructelor şi legumelor o fac mai alcalină. O alimentaţie bogată în fructe şi legume şi mai săracă în carne poate într-adevăr să reducă riscul apariţiei cancerului , dar asta nu are absolut nimic de-a face cu modificarea pH-ului celulelor canceroase. Ideea adoptării unei alimentaţii alcaline pentru prevenirea ori tratarea cancerului poate părea ispititoare prin simplitatea ei , dar în realitate nu este decât o mare naivitate

Efectul Warburg

Energia necesară pentru reproducerea celulelor și supraviețuirea lor provide de obicei din două surse. Prima este glicoliza, care este constituită dintr-o serie de reacții care metabolizează glucoza în piruvat pentru a produce 2 molecule de ATP din fiecare moleculă de glucoză. A doua sursă este ciclul Krebs (TCA) care folosește piruvatul rezultat din glicoliză, având ca rezultat 36 de molecule de ATP din fiecare moleculă de glucoză. În lipsa oxigenului, spre exemplu țesutul muscular în timpul unui exercițiu fizic intens, piruvatul nu mai este folosit în ciclul Krebs și este transformat în acid lactic, printr-un process numit glicoliza anaerobă (Kim et al 2006). Aparent paradoxal, chiar și în prezența oxigenului, celulele canceroase preferă să se comporte ca și cum ar avea condiții anaerobe: evită ciclul Krebs, și astfel au un randament mult diminuat. Ele consumă rapid cantități mari de glucoză din care rezultă doar două molecule de ATP și acid lactic. In felul acesta produc un mediu foarte acid in jurul lor si omoara celulele sanatoase.

Bibliografie:

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!