La începutul anului 2018, Chef FOA împreună cu Constantin Covaliu, deschid la Cluj primul restaurant din lanțul Stradale, The Lunch Society, un concept de street food și live cooking dedicat clădirilor de birouri, dezvoltat de compania Flavours cu 16 ani de experiență pe piața din București.
Investiția în restaurantul cu concept unic pe piața clujeană se ridică la peste 300.000 de euro, spațiul se întinde pe 700 mp, iar amenajarea îi aparține cunoscutului designer de interioare, Mihai Popescu.
Stradale (cu cele șase locații de la București: BBP, Oregon, Carnivale, Avenor, Aletheea, Express și mai nou, cel de la Cluj) este un concept dedicat pauzei de prânz. Stradale, The Lunch Society vine cu o abordare complet nouă, depășind semnificativ zona de comfort food specifică acestui segment de piață, unde timpul pe care consumatorii îl au la dispoziție este foarte limitat. Felurile de mâncare propuse de Stradale sunt delicioase, hrănitoare și proaspete, iar bucătăria deschisă face ca tot procesul să fie foarte transparent și clienții să poată observa îndeaproape modul de preparare.

Conceptul culinar și bucătăria restaurantului Stradale, The Lunch Society este dată de Chef Foa. Cu o experiență de peste 17 ani, bucătarul pasionat a parcurs de-a lungul timpului bucătării naționale și internaționale de renume. Între anii 2014 – 2015, Chef Foa a făcut parte din juriul MasterChef România. Colaborarea cu Constantin Covaliu pornește odată cu conceptul Street Food Festival, unde cei doi au colaborat în toate cele nouă orașe din țară și au contribuit fără precedent la dezvoltarea sectorului de street food. Constantin este Managing Partner al Agenției Why Not, agenție de organizare evenimente care este fondatoarea Street FOOD Festival în România și este implicată în organizarea festivalurilor Untold și Neversea, în prezent, și a fost implicată în organizarea festivalurilor TIFF, Jazz in the Park, etc., în trecut.
„Colaborarea cu Constantin legată de Street FOOD Festival, precum și alte proiecte pe care le-am dezvoltat împreună, ne-au făcut să ne dorim să intrăm pe piața din Cluj cu conceptul Stradale. Clujul s-a dovedit a fi foarte primitor în materie de Street Food și experiența de aici a fost fără precedent. Aducem toată experiența noastră din capitală și ne dorim foarte mult să devenim prima opțiune a clujenilor pentru mic dejun și masa de prânz cu acest prim restaurant și următoarele pe care le avem în plan. Continuăm filosofia de prânz care e cu adevărat prânz, nu doar o masă pe care o luăm în fața tastaturii.” a declarat Chef Foa, Executive Chef Flavours Food Design.

Stradale, The Lunch Society va avea și la Cluj un Robata Grill și un Tandoor Oven (în care se prepară zilnic pâine naan proaspată), care confirmă încă o dată poziționarea restaurantului în zona de live cooking.
Stradale, The Lunch Society va fi deschis în intervalul 08.00-17.00 în cursul săptămânii iar după acest program, restaurantul are capacitatea de a găzdui evenimente private și corporate.

 

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Redactia FNR

Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!