tall-summer-grains_food_news_romaniaExcedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare în anul 2013 a fost de 324,9 mil. euro, în creştere faţă de nivelul de 301,1 mil. euro la finele lunii noiembrie 2013 şi comparativ cu un deficit de 745,5mil. euro în anul 2012.

România a exportat în 2013 produse agroalimentare în valoare totală de 5.098,1 mil. euro, cu 1.183,2 mil. euro mai mult faţă de anul precedent (plus 30,2%), în timp ce importurile, în sumă de 4.773,2 mil. euro, au depăşit cu doar 2,4% valoarea înregistrată în anul 2012.Raportat la anul anterior, livrările intracomunitare s-au majorat cu 10,9%, iar exporturile în ţări terţe au crescut cu 72,4%.

Livrările externe de grâu, principalul produs exportat, au adus un plus de 433,6 mil. euro faţă de valoarea exporturilor de grâu din 2012, rezultat al dublării cantităţii exportate (4.773,3 mii tone). Comparativ cu anul precedent, în 2013 s-au obţinut venituri suplimentare la majoritatea grupelor de produse agroalimentare exportate: seminţe de floarea-soarelui (+215,1 mil. euro), seminţe de rapiţă (+150,8 mil. euro), porumb (+134,5 mil. euro), orz (+69,6 mil. euro), ţigări (+51,2 mil. euro), turte din extracţia grăsimilor vegetale (+33,1 mil. euro), produse de brutărie-patiserie (+17,3 mil. euro), preparate şi conserve din carne (+16,3 mil. euro), brânzeturi (+10,0 mil. euro).

Carnea de porc, zahărul, şroturile de soia, produsele de brutărie-patiserie si preparatele alimentare s-au situat pe primele locuri în structura importurilor din anul 2013. Comparativ cu anul 2012, factura importurilor a fost mai scăzută în principal la zahăr (-82,1 mil. euro), porumb (-70,0 mil. euro), ulei de floarea-soarelui (-51,6 mil. euro) şi tutun brut (mai puţin cu 12,4 mil. euro), creşteri fiind înregistrate la unele grupe de produse, cum ar fi: citrice, boabe de soia, brânzeturi, ciocolată, banane, ţigări, preparate pentru hrana animalelor şi carne de porc.

Deficitul comercial agricol al schimburilor intracomunitare, în scădere faţă de anul 2012, a fost supracompensat de surplusul obţinut din comerţul cu ţările terţe (1.207,6 mil. euro), ceea ce a condus la rezultatul pozitiv al balanţei pentru anul 2013.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României: livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 58,4%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 80,9%.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Analiza comparativă a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare în anul 2013 faţă de anul 2012

Sursa: Institutul Naţional de Statistică şi Autoritatea Naţională a Vămilor
Date lunare comunicate operativ, susceptibile de rectificări succesive din partea INS/ANV.

0 0 votes
Article Rating

Scris de

Lucian Cuibus

Founder and manager at Food News România.
Sunt absolvent al USAMV Cluj-Napoca, specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole și al masterului internațional Food Quality Management. Din anul 2013 sunt Doctor în Ingineria Produselor Alimentare, titlu obținut la Alma Mater Studiorum Universitatea din Bologna, Italia.