În ultimii ani am asistat la o degringoladă în societățile europene care a avut un efect negativ și asupra societăților din domeniul agro-alimentar. Etica aproape că a dispărut din acest domeniu din cauza unei dorințe de îmbogățire peste noapte a agenților economici, oferind de multe ori consumatorilor unele produse de o calitate îndoielnică. Chiar și cu implementarea celor mai noi sisteme de control și siguranță a alimentelor, niciodată nu se va putea controla totul perfect, iar mai ales în situațiile în care sistemele dau greș poate interveni etica operatorilor din sectorul agro-alimentar. De ce este dificil un control exclusiv prin sistemele standardizate? Păi pentru că aveam de a face cu o mulțime de alimente și substanțe, o bază de date foarte mare și este destul de greu să fie ținuți toți parametrii sub control, deși asta se încearcă. De curând vorbeam la un simpozion cu un renumit cercetător din Elveția care este șeful unui centru de cercetare a alimentelor (nu îi menționez numele deoarece nu i-am cerut permisiunea) și la un moment dat îl întrebam cum vede dânsul un control cât mai eficient asupra alimentelor pentru o siguranță mai mare pentru consumatori? Am primit următorul răspuns: “În teorie este posibil acest lucru, dar în practică deocamdată este destul de greu de realizat un control total, pentru că avem dea face cu foarte mulți factori și parametri. Alimentele pe care le consumăm în prezent conțin în jur la 150.000 de substanțe, iar noi avem date doar despre aproximativ 50.000! Deci despre ce siguranță totală să vorbim? Cum să evaluăm noi toate riscurile la care sunt expuși consumatorii atunci când asimilează aceste substanțe care nu au fost studiate în amănunt încă? În același timp cercetătorii fac tot ce pot să adune cât mai multe informații despre aceste substanțe, pentru a oferi în timp un control cât mai sigur, dar volumul de informați și muncă este uriaș, iar toate acestea necesită timp, fonduri și răbdare..și de multe ori sincer mă întreb dacă se va putea face un control perfect. Înclin să cred că nu, cel puțin în următorii 20-30 de ani. Totuși cu niște reguli care țin de etică se pot evita multe din probleme existente în prezent. Iar noi ca simpli consumatori este important să fim echilibrați, să avem o alimentație variată și să nu exagerăm cu produsele rafinate pentru a ne proteja cât mai bine.” Cam acesta a fost pe scurt răspunsul pe care l-am primit. Cred că nu mai este nevoie de alte adăugiri. Nu vreau să creez panică, vreau doar să ofer o informație corectă, deoarece de multe ori se folosește un limbaj de lemn și mulți cercetători, întreprinzători se ascund după certificări și alte metode standardizate, dar puțini vorbesc despre partea mai dificilă și aproape deloc despre etică. În ultima perioadă au ieșit la suprafață mai multe cazuri de fraudă, care țin mai mult de etică, decât de un control al calității riguros. Amintesc doar cazurile din Marea Britanie, Spania și Franța în care s-au descoperit produse care conțineau carne despre care nu existau informații pe etichetă. Vă recomand și un scurt reportaj realizat de către Financial Times:
Bibliografie
European Food Safety Authority