Târg de Crăciun la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în parteneriat GAL Napoca Porolissum, organizează Târgul de Crăciun, în perioada 11-21 decembrie 2017, între orele 10.00-18,00, pe platoul din faţa Aulei Magna „Mihai Şerban”, din incinta campusului de pe Calea Manăştur 3-5.

Târgul de Crăciun cuprinde trei evenimente:
– sesiuni de prezentare și degustare (cu posibilitate de cumpărare) a produselor pomicole din gama High Nutritional Value (HNV);
– Târgul produselor montane;
– Târgul sezonier HNV va avea rol educativ și informativ, adresându-se elevilor, studenților, cadrelor didactice și oricăror persoane interesate. În cadrul acestei secţiuni se vor organiza ateliere de lucru, prin care participanţii vor putea învăța să aprecieze și să recunoască beneficiile produselor lactate și brânzeturilor HNV, ale agriculturii locale și ale consumului de lapte și derivate din lapte proaspete, obținute după rețete tradiționale. Această secţiune se va orienta spre promovarea conceptului de mâncat sănătos, încercând să îndrume participanţii să aleagă produsele lactate din zonele HNV (Munții Apuseni), în locul produsele procesate.

Pe parcursul celor 2 săptămâni, vizitatorii Târgului de Crăciun vor beneficia de avantajul unui lanţ scurt de aprovizionare (producătorii provenind din proximitatea orașului Cluj-Napoca, de la mai puțin de 75 km), iar producătorii vor avea ocazia să-şi promoveze şi comercializeze produsele unei clientele tot mai atrase de astfel de produse. Vor fi organizate, de asemenea, sesiuni de prezentare și degustare (cu posibilitate de cumpărare), ale produselor agricole şi pomicole montane oferite de către producătorii parteneri.

Scopul acestui eveniment este acela de a aduce în vizorul consumatorilor posibilitatea de a achiziționa produse tradiționale, sănătoase, ecologice, provenite dintr-un mediu curat, cu un grad ridicat de unicitate și specificitate.

Acest eveniment este realizat în cadrul unor proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ( PNDR) – Submăsura 16.4.

Sursă info: usamvcluj.ro

Post Author: Redactia FNR

Redactia FNR
Domeniul agro-alimentar sub lupa specialiștilor!

Leave a Reply

Fi primul care comentează !

avatar
  Subscribe  
Anunță-mă dacă sunt