România a participat anul acesta la cea de-a 20-a ediție a tradiționalului Concours Mondial de Bruxelles, unul dintre cele mai importante competiții mondiale de vin și degustare. Vinul românesc a fost premiat la această competiție cu 9 medalii de aur și 11 medalii de argint. Peste 8060 de vinuri din 41 de țări producătoare au fost reunite în fața unei selecții a celor mai buni degustatori de vin din întreaga lume.
Anul acesta juriul a fost format din 310 degustători cu 40 de naționalități diferite, România fiind reprezentată de Sergiu Nedelea, Valentin Ceafalău, Georgel Costache, Constantin Croitoru, Dan Ioan Muntean și Cosmin Popescu.
“Ne bucurăm că vinurile românești au fost apreciate de juriul Concours Mondial de Bruxelles, este un semnal importat pentru cramele din România care au toate șansele să exporte mai mult”, a declarat Horia Crețu, Managing Partner Abel’s Wine Bar, cel mai recent wine bar deschis în centrul istoric al capitalei. „România, deși are crame destul de tinere comparativ cu alte țări europene, are tradiție și dragoste pentru vin. Avem toate datele pentru ca pe termen mediu să devinim unul dintre cei mai mari exportatori din Europa. Peste 90% din etichetele pe care le prezentăm clienților Abel’s Wine Bar sunt vinuri românești, în care cred și pe care le promovăm”, a subliniat Horia Crețu.
Cele 9 medalii de aur au fost obținute de:
• Fetească Neagră Egregio 2013 (Vincon)
• Floare de Lună Privat Reserve Fetească Neagră 2013 (Cramele Halewood)
• Floare de Lună Privat Reserve Fetească Albă 2013 (Cramele Halewood)
• Grasă de Cotnari 1982, Vinotecă, (Cotnari)
• Grasă de Cotnari 2000, Vinotecă, (Cotnari)
• Moșia de la Tohani Special Reserve 2011 (Domeniile Viticole Tohani)
• Origini Cabernet Sauvignon 2011 (Budurească)
• Sable Noble Alb 2013 (Crama M1 Atelier Murfatlar)
• Solo Quinta White 2013 (Recaș)
Meniul Abel’s este foarte variat, având la bază peste 150 de etichete de vinuri, numărul acestora fiind în permanentă creștere. Abel’s Wine Bar se află pe strada Nicolae Tonitza, la numărul 10 și este ușor accesibil atât dinspre Centrul Vechi, cât și din Splaiul Independenței. Wine Bar-ul este deschis de marți până duminică, în timpul săptămânii între orele 14.00-24.00, iar în week-end programul se prelungește în funcție de clienți.
Concours Mondial de Bruxelles este un concurs internațional de vinuri, care are loc anual, începând cu anul 1994. Numele concursului a fost scurtat la Concours Mondial, din momentul în care a avut loc în diferite țări europene, altele decât Belgia. Primul Concours Mondial a avut loc în centrul istoric al orașului Bruges, fiind organizat de către Louis Havaux, fondator al publicației belgiene Revue Belge des Vins. Autointitulându-se “World Wine Championship”, Concours Mondial evaluează peste 8000 de vinuri din întreaga lume în fiecare an.
Sursă info:
– Concours Mondial de Bruxelles